Cum am învăţat să-mi iubesc picioarele

0

Text: Andra Calenic

În ultimii ani, dulapul meu s-a umplut de pantaloni şi blugi, în timp ce numărul fustelor şi al rochiilor a scăzut dramatic, până la… zero. Am preferat să-mi ascund forma şi culoarea palidă a picioarelor sub materialul moale, protector al pantalonilor, pe motiv că aşa îmi e mai uşor să mă mişc, să fiu în largul meu. Şi asta inclusiv pe timp de vară.

Între timp, s-a întâmplat ceva ce mi-a făcut poftă să mă îmbrac în haine cu vedere la forma picioarelor, astfel că mai pe la toate târgurile şi în magazine privirea mi-a fost atrasă de rochiţe colorate, cu modele florale sau geometrice. Acum mă simt minunat când ies pe stradă în rochie şi mi se pare chiar mai comodă decât o pereche de pantaloni (pentru mine, comoditatea e pe primul loc când vine vorba de îmbrăcăminte).

Când şi de ce s-a produs declicul?

Am devenit conştientă de cât de minunate sunt picioarele mele de-abia după ce am terminat primul meu maraton. Da, un eveniment care la prima vedere nu este considerat prea feminin mi-a deschis ochii cu privire la această parte a corpului meu pe care o neglijam. De când a început toată nebunia cu alergarea, vrând-nevrând acord mai multă atenţie picioarelor. Iar dacă se întâmplă să uit, au ele grijă să-mi amintească şi să-şi facă simţită prezenţa. În alergare sunt în mediul lor natural (mai mult decât ar fi pe tocuri), iar această constatare m-a făcut să le percep în mod diferit.

Foto: dreamstime.com

Foto: dreamstime.com

Privindu-le, îmi dau seama că deşi nu sunt bronzate şi subţiri, sunt puternice şi mă pot baza pe ele. Le sunt recunoscătoare pentru că le simt, le pot mişca şi pentru răbdarea de a urca treaptă după treaptă, evitând cu încăpăţânare liftul sau scările rulante. Mă poartă în voie acolo unde îmi doresc, pe străzi pietruite, pe culmi de munte sau pe aleile parcurilor, fără să protesteze la excesul meu de zel (sau hai să-i zicem entuziasm). Le iubesc pentru că mă învaţă în fiecare zi cât de important este fiecare pas şi, unul după altul, mă duc mai aproape de ceea ce îmi doresc să fiu: un om mai bun.

Fotografiile ultra-prelucrate din reviste sau de pe net ne creează impresia că trebuie să fii perfect pentru a avea dreptul să te expui. De fapt, poţi să-ţi porţi corpul cu demnitate chiar dacă nu corespunzi tiparelor vehiculate ca fiind “perfecţiunea”, dacă eşti conştient de cât de minunate sunt din simplul motiv că funcţionează, dincolo de aspectul exterior. Cu condiţia să nu uiţi de un minim de bun-gust şi bun-simţ.

Vara asta mi-am propus să mizez pe pantaloni scurţi, rochii şi fuste, fără să-mi pese că picioarele mele albe ca o mozzarella, cu pielea subţire şi pulpe prea dezvoltate ar putea face notă discordantă cu gambele zvelte şi ciocolatii ale doamnelor de lângă mine.

Care e partea corpului tău care are nevoie de mai multă iubire?

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează