Crucea Roşie lansează aplicaţia de prim ajutor disponibilă pe telefonul mobil

0

Crucea Roşie anunţă lansarea aplicaţiei de prim ajutor disponibilă pe telefonul mobil iPhone destinată instruirii în acordarea primului ajutor.

 

„Viaţa ne poartă deseori în contexte neprevăzute, în care este foarte important să acţionăm prompt. Într-o situaţie limită, ce implică riscuri majore, este vital să ştim să acordăm primul ajutor corect. Prin lansarea acestei aplicaţii extindem aria de diseminare a informaţiilor, în acest domeniu de tradiţie al Crucii Rosii Române, şi oferim acces larg la tehnicile de acordare a primului ajutor de bază prin intermediul unui suport modern şi accesibil”, declară Mihaela Geoană, Preşedinte al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România.

crucea rosie Pentru că înţelege importanţa acordării primului ajutor, Crucea Roşie aduce un sprijin fiecăruia dintre noi care, la un moment dat, se poate afla în rolul salvatorului. Uneori chiar şi salvatorii au nevoie de ajutor, de aceea ghidul oferă toate informaţiile necesare pentru ca gestul tău să facă diferenţa între viaţă şi moarte.

Aplicaţia de prim ajutor are o interfaţă practică şi un meniu care oferă posibilitatea navigării uşoare şi rapide. Cele două secţiuni disponibile „Învaţă” şi „Urgenţe” ghidează utilizatorii către tipul de conţinut solicitat: informaţie care ajută în identificarea problemei, respectiv informaţie ce explică modul de acţiune odată ce problema a fost identificată.

  • Secţiunea „Învaţă” prezintă diverse situaţii care necesită o intervenţie de prim ajutor. Pentru fiecare dintre acestea, aplicaţia contribuie la înţelegerea şi recunoaşterea problemei, iar instrucţiunile explică modul de acţiune. De asemenea, este disponibilă „secţiunea de studiu” despre cei patru paşi esenţiali în acordarea primului ajutor, precum şi opţiunea de apelare la numărul de urgenţă 112 însoţită de indicaţii despre informaţiile esenţiale care trebuie oferite în momentul solicitării ajutorului medical specializat.
  • Secţiunea „Urgenţe” este poate cea mai importantă, aceasta cuprinzând cele mai frecvent  posibile cazuri de accidente şi instrucţiuni pas cu pas menite să ajute efectiv în momentul în care salvatorul oferă primul ajutor într-o situaţie de criză. De asemenea, serviciul de urgenţă 112 poate fi apelat direct din această secţiune.

crucea rosie 2

Aplicaţia de prim ajutor este disponibilă doar pentru iPhone, iar pentru fiecare descărcare real,- hypermarket donează 2 euro către Crucea Roşie Română pentru înfiinţarea Punctelor de Prim Ajutor în zonele izolate ale ţării, pentru primele 1000 de descărcări.

În plus, ghidul vă permite înscrierea directă la cursurile de prim ajutor organizate de Crucea Roşie în oraşul dumneavoastră.

În România, numărul utilizatorilor de telefoane smart creşte în fiecare zi. La fel si numărul aplicaţiilor de tot felul, care fie ne relaxează, ne informează sau pur şi simplu ne ţin conectaţi. Aplicaţia pe care o propune Crucea Roşie ne poate salva viata sau ne poate învăţa să o salvăm noi pe a cuiva. Un motiv destul de bun pentru a avea această aplicaţie la îndemână în telefonul nostru. real,- România se alătură cu mult entuziasm în acest program, pentru că este unul de viitor şi pentru că susţinem proiectele de prim ajutor în general”„ spune Michel Lamoot, Director General real,- România

Facebook

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează