Cristina Grama a lansat colecţia de hair design care arată puterea României de a trăi ÎNTRE LUMI

0

După colecția PLACEBO, lansată în toamna anului trecut la Gala Eternal Beauty, hair designer-ul Cristina Grama propune o colecţie îndrăzneaţă – ÎNTRE LUMI – un concept în care se poate regăsi oricine, sărbătorind astfel, în anul centenarului, inclusiv prin coafură, valorile care ne definesc, nu cele care ne sunt impuse ori împrumutate: inventivitatea, creativitatea, curiozitatea, prietenia, bucuria de face lucruri minunate și unice împreună, la orice moment al trecerii din lumea virtuală în lumea reală, din realitatea intimă la realitatea străzii sau dintr-o bulă în alta.

Cea mai nouă colecție de hair design by Cristina Grama, ÎNTRE LUMI, s-a lansat pe 11 martie în cadrul evenimentului Cosmobeauty 2018.

Ideea colecţiei a apărut într-un moment de introspecție, pornind, ca în cazul fiecărui concept de hair design din cariera Cristinei, de la o întrebare căreia a încercat să îi găsească reprezentarea prin artă. “Ce se află Între Lumi şi cum definim acest moment care trasează o paralelă de la stare la forma fizică și geografică în care este România, indiferent de felul în care îl percepe fiecare, conştient sau inconştient? Aflată între Occident și Orient, România nu se compară, ci pur și simplu există. Într-o țară aflată între lumi, între trecut și prezent, între speranță și disperare, ne-am exersat probabil mai mult ca oriunde puterea de a trăi între două lumi. Mergem pe stradă privind în telefoanele mobile și ne aflăm deopotrivă, și în lumea reală, și în cea virtuală, ambele la fel de importante pentru felul în care ne raportăm la noi înșine și la tot ceea ce ne înconjoară. Trecerea dintr-o lume în alta nu poate fi distinsă ca un moment anume. Evadată de sub măsurătorile timpului și ale spațiului, granița dintre lumi devine nedefinită, inefabilă, grațioasă. Cel mai adesea, nici nu conştientizăm clipa trecerii dintr-un univers în altul. Între zi şi noapte, între noapte și zi, între agonie și extaz, între iubire si ură, există, totuși, o clipă anume a cărei trecere nu o simţim, dar pe care o trăim. Iar esenţa acestei treceri neștiute ne face să purtăm în noi, mereu, dualitatea care ne face să fim nu doar materie, ci şi spirit, nu doar aparență, ci și esență, nu doar viață, ci și nemurire.”, spune Cristina Grama.

Pentru colecţia ÎNTRE LUMI, hair designerul a lucrat timp de 2 luni alături de o echipă de profesioniști.
Tinerii de la FASON Salon au modelat formele, culorile și stylingul.

Artista Simona Strungaru, compozitor şi dirijor, a semnat muzica potrivită conceptului, de make-up s-a ocupat Mirela Vescan Make-up Academy, iar filmul de prezentare a fost realizat de artistul vizual Sorin Florea.

Proiectul ÎNTRE LUMI a fost completat de o ședință foto realizată de Christina One – Artist Vizual și fotograf, ce urmează să fie postată public în curând, precum şi de un fashion film, filmat și montat de Sorin Florea.

Mai multe detalii regăsiţi pe:

Pagina de Facebook Fason Salonhttps://www.facebook.com/fasonsalon/
Pagina de Facebook
Cristina Gramahttps://www.facebook.com/grama.cristina
Canalul de YouTube Fason Salon –
goo.gl/BQPnro
INSTAGRAM FASON SALONhttps://www.instagram.com/salon.fason/

În ultimii 5 ani, Cristina a lansat nenumărate colecții de hairdesign (printre care “Placebo”, “Organic Experience”, “J’adore Brâncuși”, “Transilvania Mon Amour”, ” Romania Underground”, ”Ecouri Brâncovenești”, ”Echilibru”, “Praf”, „Abstract”, ” “Tinereţe fără batrânețe”, ”Identity & Evolution”), a câștigat numeroase premii, a lansat DVD-uri profesionale și prima enciclopedie de hardesign de la noi – ARTE ÎMPLETITE ÎN PĂR, dedicată atât profesioniştilor din domeniu, cât și publicului interesat să descopere interacţiunea coafurii cu toate zonele artei.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează