„CREDE ÎN BINE”, o nouă campanie Focus vine în sprijinul copiilor talentaţi din medii defavorizate

0

CREDE ÎN BINE, cea mai recentă campanie Focus îndeamnă la voluntariat şi vine în ajutorul copiilor care au un har special, însă lipsurile şi grija pentru ziua de mâine îi împiedică să facă performanţă.

CREDE IN BINE_v2

În evidenţele direcţiilor de protecţie socială sunt peste 60.000 de copii şi adolescenţi, însă nimeni nu ştie câţi dintre aceştia au aptitudini şi înclinaţii deosebite. Mihai Ursu, jurnalist cu peste 20 de ani de experienţă, spune din 14 iulie, povestea copiilor care au nevoie de sprijin pentru a-şi valorifica talentul. Timp de două luni, în fiecare marţi şi joi, telespectatorii vor face cunoştinţă cu copii şi tineri care îşi doresc şi muncesc din greu pentru performanţă. În acelaşi timp, campania oferă şi câteva poveşti importante de reuşită, ale unor persoane care au excelat prin trudă, pasiune şi devotament, în ciuda condiţiilor potrivnice.

Puţini reuşesc să se afirme pe cont propriu, iar cu ajutorul echipei Focus, aceşti copii au acum o voce şi primesc o nouă şansă. Poate mai important decât banii, ei au nevoie de mentori, de exemple pozitive, sfaturi şi direcţii, de oameni care să le fie alături.

„Mii de talente rămîn nedescoperite şi se pierd, pentru că se nasc sub o stea fără noroc”, spune Mihai Ursu. „Fie că este vorba despre copii din familii sărmane sau de micuţi cu o dizabilitate fizică, atunci când îi stigmatizăm, le ucidem viitorul. Să nu uităm că un copil dintr-o familie săracă de la ţară a fost şi marele matematician Grigore Gheba şi probabil că ar fi rămas aşa dacă dascălii săi nu l-ar fi descoperit şi nu l-ar fi susţinut să progreseze. Astfel de genii se pot pierde irevocabil, dacă le refuzăm în continuare o şansă copiilor români proveniţi din medii defavorizate”.

Vedetele Prima TV vor fi şi ele voluntari în campania CREDE ÎN BINE şi vor împrumuta copiilor o parte din talentul, expertiza şi cunoştinţele lor. Astfel, îi vor ajuta pe aceştia să îşi descopere şi să îşi cultive aptitudinile, sprijinindu-i în primii paşi către o viaţă mai bună.

Iarina Stefanescu_Ajungem MARI

Mihai Ursu

CREDE ÎN BINE este o campanie Focus, realizată cu sprijinul programului educaţional Ajungem MARI şi al Primăriei Sectorului 2.

„Sunt copii care au atât de multă nevoie de îndrumare şi de încurajare, iar altfel riscă să se piardă în tentaţiile străzii. Vedem adesea copii din aceeaşi generaţie fie având preocupări frumoase, fie cerşind în gară. Împreună, în număr mare, putem să le schimbăm viitorul şi să îi ajutăm să Ajungă MARI. Fiecare din noi are ceva de oferit copiilor (cunoştinţe, poveşti şi exemple, timp, atenţie şi dragoste) şi asteptăm cât mai mulţi voluntari în echipă”, spune Iarina Ştefănescu, director si fondator Ajungem MARI, desemnată voluntarul anului în educaţie la Gala Naţională a Voluntarilor 2014.

„Haideţi să le devenim mentori şi să îi inspirăm să îşi cultive pasiunile, să acumuleze experienţă şi să devină cetăţeni productivi pentru România. Avem foarte multe exemple de oameni care au reuşit, în ciuda premiselor grele de la care au pornit, şi avem la fel de multe poveşti ale unor tineri ce pot răzbi în viaţă, dacă li se întinde o mână. Iar mâna aceea poate fi a ta! Fii voluntar în oraşul tău”, îndeamnă Mihai Ursu.

Dacă aveţi un talent, sau cunoştinţe pe care doriţi să le transmiteţi mai departe, puteţi ajuta un copil să ajungă un om responsabil şi independent. Vă puteţi implica scriind pe adresa voluntar@ajungemmari.ro. Urmăriţi reportajele speciale din campania CREDE ÎN BINE, în fiecare marţi şi joi la Focus, de la ora 18.00, doar la Prima TV.

***
Link embed video:

***
Pentru mai multe detalii despre campanie, urmariti-ne si pe:
www.primatv.ro
https://www.facebook.com/PrimaTVRomania?fref=ts

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează