Creators for Change – grupul de tineri care transformă activitățile din social media în acțiuni utile

0

Station Europe a anunțat recrutarea unei noi echipe în Creators for Change, un grup de tineri care dezvoltă proiecte creative pentru a sprijini și educa noile generații să folosească social media pentru a avea un impact pozitiv asupra lumii.

Acest grup dinamic și incluziv, acum format din 26 de voluntari, se concentrează pe teme precum valorile europene, justiția climatică, democrația, combaterea risipei alimentare, egalitatea de gen și drepturile omului.

„Am ales să punem social media în slujba binelui social. Vrem să împuternicim tinerii cu abilitățile necesare pentru a putea transforma activitățile din social media în acțiuni utile. De exemplu, pentru alegerile europene care tocmai s-au încheiat, voluntarii noștri au creat peste 73 de videoclipuri de promovare și s-au întâlnit cu 1344 de tineri în cadrul a 64 de ateliere organizate în școli și biblioteci. Aceste activități fac parte din AMPLIFY: Citizens, un proiect finanțat de Parlamentul European, și au fost menite să mobilizeze tinerii aflați la prima lor experiență de vot, încurajându-i să participe la viitoarele alegeri și să conștientizeze importanța votului.” – Alin Grămescu, președinte Station Europe. 

Grupul nostru de voluntari promovează diversitatea, incluziunea și sustenabilitatea prin ateliere, evenimente și campanii de impact. Voluntarii își reprezintă comunitățile locale în evenimente și pe platforme naționale și europene, având scopul de a susține schimbarea pozitivă în aceste comunități. Prin folosirea imaginației, a cunoștințelor dobândite și a abilităților digitale, grupul de voluntari creează conținut de impact sub diverse forme, precum articole, sesiuni de podcast, conținut video și alte formate interactive.

În acest moment, voluntarii Creators for Change sunt implicați în Understanding Europe, o rețea europeană de educație, activă în 14 țări din Europa. Prin utilizarea metodelor de educație non-formală, aceștia pregătesc tinerii pe subiecte legate de Uniunea Europeană, mass-media, participare civică și justiție climatică. Aceste ateliere se desfășoară atât în școli, licee și biblioteci din cadrul Alianței pentru Educație și Societate a Station Europe, cât și în alte instituții educaționale din țară.

Connect. Create. Educate. | Creators for Change

Pentru mai multe informații despre proiect, vizitați site-ul Station Europe la https://stationeurope.org/ sau paginile de social media.

Despre organizație

Station Europe este o organizație non-guvernamentală înființată cu scopul de a reuni liderii și mințile creative pentru a crea, colabora și împărtăși idei utile, care conduc la un viitor sustenabil și democratic pentru generaţiile viitoare.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.