COSR și BCR, parteneriat pentru sprijinirea sportului și a performanței sportivilor români la viitoarele Jocuri Olimpice

0
  • Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Banca Comercială Română au deschis oficial un parteneriat strategic pe trei ani pentru sprijinirea performanței sportive
  • BCR se angajează să susțină, prin parteneriatul cu COSR, o investiție care depășește jumătate de milion de euro pe an, atât prin aport financiar direct, cât și prin proiecte comune de dezvoltare
  • COSR și BCR își propun să contribuie, printr-un efort comun, la dezvoltarea educației prin sport în România

București, 7 noiembrie 2017 – Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Banca Comercială Română au semnat, astăzi, un parteneriat pentru sprijinirea performanței sportive și dezvoltarea educației prin sport în România.

Parteneriatul dintre BCR și COSR a fost marcat, în cadrul unui eveniment oficial, la care au participat  Sergiu Manea, CEO BCR, Mihai Covaliu, președinte COSR, sportivi ai loturilor olimpice, precum și nume legendare ale sportului olimpic.

COSR și BCR își unesc forțele într-un parteneriat pentru România, pentru viitorul sportului din țara noastră. Este un proiect al două organizații importante pentru România, nu doar prin ceea ce fac zi de zi, dar mai ales prin ceea ce reprezintă. Două simboluri ale României, două exemple care arată că dacă ai încredere, poți avea performanță. COSR sprijină sportivii și viitorii campioni de la Jocurile Olimpice, iar contribuția financiara a BCR va face posibil o susținere și mai mare pentru sportivii care au demonstrat că pot face performanță. Sunt convins că succesele sportivilor noștri vor fi surse de inspirație pentru românii care vor simți că pot obține și ei performanțe în domeniile lor de activitate”, a declarat Mihai Covaliu, președintele COSR.

“Parteneriatul cu Comitetul Olimpic si Sportiv Roman reprezintă un pas firesc în demersul nostru continuu de a creea capital de încredere în Romania. Într-o perioadă plină de provocari pentru sportul olimpic, în care doar câteva sporturi reușesc să ajungă pe prima pagină și să câștige încrederea marelui public, avem nevoie să credem din nou în România olimpică. Aceasta încredere nu se poate naște însă fără pregătire, educație și investiție în viitor. De aceea, am decis să ne implicăm în educația și pregătirea viitorilor campioni, precum și în promovarea valorilor olimpice”, a declarat Sergiu Manea, CEO BCR.

Într-o primă fază, BCR se angajează să susțină, prin parteneriatul cu COSR, o investiție care depășește jumătate de milion de euro pe an, atât prin aport financiar direct, cât și prin proiecte comune de dezvoltare a sportului olimpic. Printre cele mai importante proiecte COSR care vor fi sprijinite în mod direct și în perioada imediat următoare de BCR se numără programul Samurai 2020.

Samurai 2020 este un proiect prin care COSR își propune ofere asistență specială sportivilor cu potențial de a obține medalii la Jocurile Olimpice Tokyo 2020.

Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 18 birouri mobile dedicate companiilor şi 514 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM – peste 2.000 de bancomate şi POS – 15.200 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce.

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 46.700 de angajați deservesc 15,9 milioane de clienți în cadrul a 2.700 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia). La sfârșitul celui de-al treilea trimestru din 2016, Erste Group deținea active totale în valoare de 206,8 miliarde EUR, înregistra un profit net de 1,18 miliarde EUR, precum și un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,2%.

Web: www.bcr.ro; Email: contact.center@bcr.ro; TelVerde: 0800.801.BCR (0800.801.227), apelabil gratuit din toate reţelele naţionale

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează