Coregraful Gigi Căciuleanu a fost distins cu Premiul pentru Forțarea Limitelor la Gala Mediafax 2014

0

Gigi Căciuleanu a primit distincția pe scena Ateneului Român. Cel care i-a oferit premiul a fost cunoscutul actor Vladimir Găitan. “Forţarea limitelor înseamnă să-ţi deschizi braţele cât mai tare, cât mai mult, să-ţi desfaci cu ele şi inima şi să le-o dai oamenilor”, a declarat Gigi Căciuleanu, care pregătește un spectacol în premieră la finalul lunii aprilie, precum și un turneu național și internațional fără precedent.

Gigi Caciuleanu-Octav_Ganea

Unul dintre cei mai cunoscuți artiști români pe plan mondial, coregraful Gigi Căciuleanu a fost distins marți, 4 martie cu Premiul pentru Forțarea Limitelor în cadrul ediției 2014 a Galei Mediafax, care a avut loc la Ateneul Român.

„Vreau să vă spun o poveste: De când eram mic treceam pe lângă Statuia Aviatorilor şi niciodată nu mi-am închipuit că este vorba despre ce este vorba, cineva care cade de undeva. Eu vedeam pe cineva care urcă de jos şi îşi desface aripile. Asta am văzut în Statuia Aviatorilor şi asta continuu să văd”, și-a început Gigi Căciuleanu discursul pe scena Ateneului. “Forţarea limitelor înseamnă să-ţi deschizi braţele cât mai tare, cât mai mult, să-ţi desfaci cu ele şi inima, dacă se poate şi să le-o dai oamenilor”.

La finalul lunii aprilie, o montare inedită a spectacolului “Folia, Shakespeare & Co” va avea avanpremiera la Teatrul Metropolis din București. De asemenea, Gigi Căciuleanu are în pregătire un turneu național și internațional fără precedent care va avea loc în toamnă și va reuni mai multe spectacole și dezbateri. Trecând prin Caragiale și Shakespeare, turneul îi provoacă pe români și propune o viziune nouă asupra unei teme sensibile, identitatea națională: “românii nu sunt diferiți, ci universali”. „Ideea mea a fost să prelucrez artistic nişte teme naţionale şi să le adaptez la modernitate”, povestește Gigi Căciuleanu.

Coregraf, balerin și profesor de talie internaţională, Gigi Căciuleanu este Director Artistic al Baletului Naţional din Chile din anul 2001. Își împarte activitatea de creaţie coregrafică între Compania sa din Paris, Baletul Naţional Chilian şi TBOD din Constanţa.  În 2002 a primit la Santiago premiul Altazor, echivalent chilian al Oscarului, pentru spectacolul Gente. În 2003 este  numit cel mai bun coregraf internaţional al anului de către Cercul Criticilor de Artă din Chile. Gigi Căciuleanu este decorat în Franţa cu titlul de Chevalier în Ordinului de Arte şi Litere, şi în România cu Steaua de Aur in grad de Cavaler.  Predă tehnica sa specifică şi transmite stilul său original de dans contemporan sub formă de ateliere şi master-class în cadrul instituţiilor de prestigiu precum: Conservatorul Naţional Superior La Villette, l’ Ecole de l’ Opéra de Paris, Conservatoarele Naţionale franceze: Boulogne -Billancourt, Annecy, Chambéry şi Rennes.

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează