Copiii din CONCORDIA au oferit un mărțișor Alteței Sale Regale Principesa Maria a României

0

Astăzi, cu ocazia zilei de 1 Martie, copiii din CONCORDIA au fost foarte emoționați să o întâlnească, la Palatul Elisabeta, pe Alteța Sa Regală Principesa Maria și să-i ofere, cu recunoștință, un mărțișor. Principesa Maria a acordat Înaltul Patronaj Organizației Umanitare CONCORDIA în anul 2015.

Vizita Palatul Elisabeta_01

Mărțișoarele îmbrăcate în motive românești au fost confecționate chiar de ei la Atelierul de Artă. Atelierul de Artă este parte din proiectul FERMA PENTRU COPII unde 9 case de tip familial găzduiesc 72 de copii și tineri. Ei beneficiază de hrană zilnică, materiale igienico – sanitare, asistență socială și servicii medicale. Copiii și tinerii merg la școală și se bucură de activități extrașcolare: cursuri de dans popular și dans de societate, karate și instrumente muzicale.

Atelierul de Artă este o activitate recurentă pentru cei mici. Aici ei dau naștere la obiecte cu suflet, modelate din materiale care dau frâu liber imaginației și creativității, fiecare produs fiind unicat.

image003

Despre CONCORDIA

Organizația Umanitară CONCORDIA este o organizație independentă, neguvernamentală și nonprofit, activă la nivel internațional, care are ca misiune susținerea familiilor aflate în dificultate și (re)integrarea socială (familială, școlară, profesională) a copiilor, tinerilor și adulților, spre o viață autonomă și responsabilă. Timp de 25 de ani CONCORDIA a ajutat în România peste 4.500 de copii și tineri, și ocrotește anual peste 500 de copii şi tineri în casele şi locuinţele sale din Bucureşti, Ploieşti şi Ariceştii Rahtivani, Judeţul Prahova.
Mai multe informații despre proiectele noastre http://www.concordia.org.ro

Despre autor

avatar

Despre CONCORDIA Organizația Umanitară CONCORDIA este o organizație independentă, neguvernamentală și nonprofit, activă la nivel internațional, care are ca misiune susținerea familiilor aflate în dificultate și (re)integrarea socială (familială, școlară, profesională) a copiilor, tinerilor și adulților, spre o viață autonomă și responsabilă. Timp de 25 de ani CONCORDIA a ajutat în România peste 4.500 de copii și tineri, și ocrotește anual peste 500 de copii şi tineri în casele şi locuinţele sale din Bucureşti, Ploieşti şi Ariceştii Rahtivani, Judeţul Prahova. Principalele servicii ale CONCORDIA asigură îndeplinirea misiunii sale: îngrijire și educație pentru copii și tineri în case de tip familial, educație vocațională și formare profesională, consiliere și orientare profesională, locuințe protejate, ateliere pentru deprinderea abilităților de viață independentă, adăpost de noapte, centru de zi pentru copii și servicii în comunitate.

Comentează