Copiii au ales: aproape 60% dintre micuți preferă în vacanță plastilina Play-Doh

0

57% dintre copiii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani adoră să se joace în această vară cu super-plastilina Play-Doh „Frizeria pentru minioni”. Potrivit unui studiu realizat de producătorul de jocuri și jucării Hasbro România, în parteneriat cu Phoenicia Holiday Resort din stațiunea Mamaia, cei mici preferă jocurile creative în vacanță. Cercetarea face parte dintr-un proiect inițiat de Hasbro România cu scopul de a afla care sunt jucăriile preferate de copii pe timpul verii.
Cercetare Hasbro (3)

Simpaticii minioni i-au cucerit pe copiii aflați pe litoral, care au ales să dea frâu liber creativității alături de plastilina Play-Doh. Conform aceleiași cercetări, pe locul al doilea în topul preferințelor copiilor de 3-6 ani se află un alt set de plastilină: Play-Doh „Salonul lui Rainbow Dash”.
În același timp, 70% dintre fetițele cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani au ales să intre în lumea magică My Little Pony, împreună cu poneiul Rarity, iar băiețeii din aceeași categorie de vârstă au plasat figurinele Transformers în topul preferințelor.

Copiii cu vârste de peste 10 ani au participat și ei la cercetarea Hasbro, iar 44% dintre aceștia au oferit jocului Jenga titulatura de cel mai distractiv joc al verii. Astfel, chiar și în vacanță, copiii aleg jucării care le stimulează imaginația și care le testează și dezvoltă perspicacitatea. Pe de altă parte, copiii de peste 10 ani care au participat la cercetare au plasat pe locul al doilea blasterele Nerf și Nerf Rebelle, care le permit să pornească adevărate bătălii răcoritoare cu alături de prieteni.

Pornind de la această cercetare, adulții care se pregătesc să plece în vacanță alături de copiii lor știu ce jucării să pună în bagaj. „Pentru părinți, alegerea jucăriilor potrivite pentru vacanță este o mare provocare.

Acest studiu ne convinge încă o dată de importanța pe care adulții trebuie să o acorde alegerii jucăriilor atunci se pregătesc să plece în vacanță cu familia. Este bine să țină cont de faptul că toți copiii au nevoie de diversitate pentru a nu se plictisi, de aceea trebuie să aleagă, împreună cu cei mici, jucării ce le vor stimula creativitatea și care le dau posibilitatea să interacționeze cu părinții. Astfel vor reuși să petreacă o vacanță plină cu armonie, înțelegere și amintiri frumoase” a declarat Ligia Moise, psiholog.

Cercetarea privind topul preferințelor copiilor în materie de jucării de vară este prima activitate de acest fel
întreprinsă de Hasbro în România și Phoenicia Holiday Resort.

Despre Hasbro
Hasbro este una dintre cele mai mari companii producătoare de jocuri și jucării din întreaga lume. Misiunea companiei este una clară: aceea de a satisface nevoile fundamentale de joacă ale copiilor și familiilor din întreaga lume. În portofoliul brandului Hasbro se află câteva dintre cele mai populare jocuri din lume, precum Monopoly, Transformers, Jenga, My Little Pony, Littlest Pet Shop sau Play- Doh.
Înființată în urmă cu 90 ani, compania Hasbro deține în prezent unele dintre cele mai mari braduri de jocuri și jucării, dar și jocuri digitale și filme, reușind să răspundă cu succes cerințelor consumatorilor de pe întreg mapamondul. Producătorul a reușit să iasă în evidență de fiecare dată, prin inovația produselor și varietatea lor.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează