„Copăcelul mărțișor”, noua modă în cadourile de sezon

0

De Mărțișor,  „Plantăm fapte bune în România” te ajută sa fii diferit

Echipa de voluntari „Plantăm fapte bune în România” vine cu o noutate anul acesta. De 1 Martie, poți opta pentru „copăcelul mărțișor”, o dovadă de dragoste și prietenie, un semn al implicării și un simbol al sentimentelor care vor crește, se vor înfrumuseța și vor dura precum acesta.

foto1

Mai exact, „copăcelul mărțișor” este un molid în vârstă de 1 an, care provine din localitatea Bilbor, județul Harghita. Are înălțimea de câtiva centimentri și este plantat în ghiveci de către voluntarii „Plantăm fapte bune în România”, din dorința de a încuraja cumpărarea de copăcei vii, care să poată fi plantați într-un moment plăcut, de care să ne bucurăm alături de prieteni sau în familie.

„Am readus la suprafaţă o dorinţa mai veche. Mi-am dat seama că poate fi o ocazie de a ajunge la inimile şi în vieţile foarte multor oameni. O afacere socială prin care oamenii să îşi asocieze momentele fericite din viaţă cu plantarea copacilor. Şi nu orice fel de copaci, ci copaci cu o semnificaţie aparte. Mi-am dat seama ca un copăcel crește asemeni sentimentelor, declarat Liana Buzea, fondatorul Magazinului de copaci și al inițiativei „Plantăm fapte bune în România”.

După acoperirea cheltuielilor, fondurile rămase vor fi folosite în activitățile „Plantăm fapte bune în România” – iniţiativa naţională de împădurire pe bază de voluntariat, care și-a propus ca, în 2014, să împădurească 21 de hectare de teren, cu ajutorul a 3000 de voluntari.

„Copăcelul mărțișor” poate fi comandat scriindu-ne pe adresa magazin@platamfaptebuneinromania.ro, până în data de 3 martie, ora 12.00, pentru a putea fi onorate comenzile la timp. Prețul acestuia este cuprins între 12 si 15 lei.

Câteva instrucțiuni de îngrijire: în casă copăceii vor fi ținuți asemeni oricărei plante, într-un loc răcoros, cu acces la sursă naturală de lumină. Vor fi stropiți, inclusiv pe ace, la un interval de 2-3 zile. Plantarea lor se va face în regiuni montane sau în zone cu sol cu PH neutru, ferite de soare puternic.

—-
Magazinul de copaci este locul din care copacii își continuă viața, după ce pleacă din pepinieră. Acesta este un proiect reprezentat legal de către Asociația EcoAssist din București. Misiunea sa este să promoveze cadourile responsabile şi să susțină „Plantăm fapte bune în România” – iniţiativa naţională de împădurire pe bază de voluntariat.

Cu ocazia zilei de 1 Martie, vă încurajăm să menţineţi sau să treceţi la obiceiurile verzi: cumpăraţi un Copăcel Mărțișor, pe care ulterior să-l plantați, de pe www.magazinuldecopaci.ro.

Cumpărând produsele noastre, veți fi alături de noi în acțiunile pe care ni le-am propus pentru 2014.

Despre autor

avatar

Înființată în 2008, EcoAssist are drept misiune generarea unei mișcări sociale în domeniul protecției mediului care implică, în primul rând, voluntarii. “Impactul proiectelor realizate prin EcoAssist a dus la mobilizarea unui număr mare de oamenii, iar eu am crezut întotdeauna că oamenii care petrec timp în folosul comunității sunt exact oamenii de care România are nevoie”, mărturisește Liana Buzea, fondator EcoAssist. “Plantăm fapte bune în România” este inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat, aflată sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României și începută de EcoAssist în 2011, Anul internațional al pădurilor și Anul European al voluntariatului. Misiunea inițiativei este aceea de a crește și proteja păduri. Din portofoliul EcoAssist, mai fac parte, alături de “Plantăm fapte bune în România” și ale proiecte. EcoAssist este inițiatorul și reprezentantul legal al primei ediții a "Let's Do It, Romania!" – mișcarea internațională de curățarea țării într-o singură zi, prin implicarea societății civile, a cetățenilor și a autorităților, “Salvați Spațiile Verzi”, campanile națională de advocacy și lobby pentru legislația spațiilor verzi sau “Broșura ECO”, ce a avut drept obiectiv promovarea ecologiei în București.

Comentează