Contează unde te naști, pentru a putea trăi! – 2% din impozitul pe venit redirecționat către maternități dă o șansă la viață prematurilor

0

12 februarie 2018, Bucureşti:  Suma totală obținută prin mecanismul de redirecționare a 2% din impozitul pe venit a fost, pentru anul fiscal 2016, sensibil mai mică decât cea colectată de organizațiile neguvernamentale în 2015: 116.229.529 lei, față de 157.827.402 lei, potrivit datelor ANAF, furnizate la cererea Organizației Salvați Copiii România. Totodată, și dinamica entităților non-profit către care au fost redirecționate cele două procente din impozitul pe venit este una negativă : în 2016 au fost 27.611 de astfel de entități, față de 29.633, anul precedent. A scăzut și numărul contribuabililor care au decis să sprijine astfel cauzele sociale – 1.482.266 în 2016, față de 1.838.674, în 2016, în condițiile în care se remarcase un trend pozitiv, în anii anteriori. Este pentru prima dată în 15 ani când suma scade atât de drastic.

 

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii România, explică importanța acestei prevederi: ”Mecanismul de redirecționare a 2% din impozitul pe venit către cauze sociale este unul extrem de important. Pe de o parte, pentru că fondurile astfel obținute ajung direct la beneficiarii sociali, prin programe coerente și țintite. În al doilea rând, pentru că este vorba despre un mecanism capabil să creeze o cultură socială a solidarității: oamenii se interesează, cunosc problemele societății în care trăiesc, înțeleg soluțiile pe care sectorul neguvernamental le oferă și își asumă partea lor de responsabilitate față de cei aflați în nevoie, dar și față de societate. Le mulțumim celor care au ales să redirecționeze cele două procente din impozitul pe venit către Salvați Copiii România, am avut astfel fonduri să continuăm dotarea maternităților din România, aflate încă într-o situație vulnerabilă. Este extrem de important felul în care un copil vine pe lume și, din păcate, în România un prematur nu supraviețuiește în orice maternitate. Îi incurajăm pe contribuabili să ne fie alături în continuare și să investească nemijlocit în programul de reducere a mortalității infantile”.

 

În ceea ce privește suma totală redirecționată către Salvați Copiii România, pentru programul de dotare a maternităților cu aparatură medicală vitală, este primul an când ANAF nu a virat suma totală provenită prin acest mecanism, până la finalul anului trecut. Astfel,  până la această dată, suma procesată este de 205.791 euro pentru anul fiscal 2016, numărul aproximativ al celor care au ales să contribuie activ la salvarea prematurilor fiind de 12.625. Prin comparație, în anul 2016 peste 18.900 de contribuabili au ales să completeze formularul pentru Salvați Copiii, suma redirecționată fiind de 355.981 euro, pentru anul fiscal 2015.

În România, contează unde te naști, ca să poți trăi

Anastasia ar fi împlinit, în februarie, șase luni. A avut, însă, neșansa de a se naște într-o maternitate care nu a avut la dispoziție incubatorul care ar fi salvat-o. Acum șase luni, Anastasia a murit. În total, în anul 2016, 1.400 de nou-născuți au murit, mulți dintre ei pentru că maternitatea nu a fost corespunzător dotată.

Nașterea rămâne, în țara noastră, discriminatorie, pentru că un copil prematur care nu are șansa de a se naște într-o maternitate dotată cu aparatură medicală adecvată nu va supraviețui. Datele arată că 90% dintre copiii prematuri sau extrem prematuri (sub 32 de săptămâni) supraviețuiesc în țările dezvoltate, iar în regiunile slab dezvoltate 90% dintre acești copii mor. (Raport WHO Born too soon). În România, este cazul unuia din 10 copii, care  se naşte prematur şi are nevoie de intervenție medicală urgentă încă din primul minut de viață, pentru a supraviețui și pentru a recupera decalajul, astfel încât să facă față mediului extern.

Principala cauză de mortalitate infantilă este prematuritatea, care înregistrează o creștere semnificativă în aproape toate țările lumii. Copiii prematuri au mari șanse de supraviețuire, dacă maternitatea în care se nasc are la dispoziție aparatură medicală adecvată unei intervenții rapide.  În Uniunea Europeană, România se menţine pe primul loc în topul țărilor cu una dintre cele mai mari rate de mortalitatea infantilă, cu o rată de 7,3 la 1.000 de nou-născuţi vii în 2016, față de media Uniunii Europene care este de 3,7 la mie.

Echipamentele medicale insuficiente rămân o problemă frecventă în România, conform datelor din analiza Salvați Copiii privind situația maternităților din România – 13% dintre maternitățile de nivel I nu au niciun incubator standard pentru nou-născuții prematuri, 56% dintre maternitățile de nivel II nu au ventilator pentru suport respirator și 14% dintre maternitățile de nivel III au o singură masă de reanimare pentru copii.

În ultimii șase ani, Salvați Copiii România a investit peste trei milioane de euro în dotarea a 78 de maternități și secții de nou-născuți din 40 de județe ale țării cu aproximativ 393 de echipamente medicale, care au ajutat la supraviețuirea a peste 34.000 de copii.

În România mor cei mai mulți copii sub un an din Uniunea Europeană. O dată la șase ore, un nou-născut își pierde viața, cel mai adesea pentru că maternitatea în care a venit pe lume nu a avut aparatura medicală performantă care l-ar fi salvat.

Organizația Salvați Copiii continuă în 2018 campania de promovare pentru redirecționarea a 2% din impozitul anual pe venit și îi invită pe contribuabili să îi fie alături în demersul de a dota maternitățile din România cu aparatură de ultimă generație, cu scopul de a asigura asistenţă medicală adecvată copiilor născuţi prematur.

Toți cei care doresc să sprijine această cauză pot descărca formularele 230 și 200, precompletate cu datele de identificare ale organizaţiei, de la adresa www.salvaticopiii.ro/doilasuta. Acestea trebuie completate cu datele personale, semnate şi depuse personal la administraţiile financiare sau trimise prin poştă, cu confirmare de primire, până la data de 25 mai 2018. Suma nu trebuie menţionată în formular, ea urmând să fie completată de administraţia financiară.

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii

Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală, asociație de utilitate publică, non-profit, democratică, neafiliată politic sau religios, care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României. Salvați Copiii adoptă o poziție independentă în raport cu acțiunile și măsurile instituțiilor, recunoscând că implementarea legislaţiei şi a politicilor publice în materia drepturilor copiilor nu poate ignora strânsa colaborare dintre autorităţi, familie, copii şi societatea în care fiecare actor implicat îşi acceptă responsabilitatea conform principiilor unui parteneriat autentic şi viabil. În calitate de membru al Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. În cei 28 de ani de activitate, peste 1.560.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează