Conferințele de arhitectură preferate de peste 4000 de copii în ultimii patru ani

0

4.037 de copii din clasele primare și gimnaziale au participat în perioada 2013-2016 la un program național de conferințe de arhitectură. Intitulat De-a Arhitectura Povestită, acest proiect a fost dezvoltat de Asociația De-a Arhitectura, cu scopul de a introduce arhitectura ca materie de studiu în cât mai multe școli de stat și private din România.

De-a Arhitectura Povestita (6)

„Această experiență este interesantă pentru toți cei implicați: copiii intră în contact cu un format nou, cel de conferință, asistă la „povești” care le antrenează imaginația, iar arhitecții intră în contact cu un public nou, viitorii beneficiari, cărora le pot împărtăși din experiența lor, venind mai aproape de micii cetățeni ai orașului”, a declarat arh. Eliza Yokina, fondator De-a Arhitectura și Managing Partner SYAA.

Conferințele de arhitectură pe înțelesul copiilor sunt un mix de educație de arhitectură, tehnologie și divertisment. Anul acesta, arh. Andrei Ivănescu a susținut o prezentare interactivă în care copiii bucureșteni au aflat care sunt cele trei roluri pe care fiecare persoană și le poate asuma în diferite momente în societatea de astăzi – acela de „user”, „hacker și „designer”. Într-o altă conferință susținută de arh. Cristian Craioveanu micii spectatori au văzut cum se poate materializa o idee cu ajutorul unei imprimante 3D. Arh. Ana Hogaș le-a vorbit copiilor despre expediția ei și a arh. Ionuț Florea în jurul Africii și Asiei și despre cele mai frumoase case tradiționale în care au locuit. Arh. Marilena Manolache le-a descris elevilor de la Brașov rolul arhitectului în societate, în timp ce arh. Marius Miclăuș le-a vorbit copiilor din Timișoara despre construirea refugiului Călţun din Munţii Făgăraş, aflat la cota 2.135m. Arh. Mihai Tucă a povestit participanților din Sibiu despre casele pe care le-a întâlnit pe drumul către Siberia extremă.

Proiectul De-a Arhitectura Povestită este susținut încă de la început de YTONG, brand german de zidărie premium.

„Pentru ca generațiile viitoare să se poată bucura de un mediu construit de calitate este nevoie de o informare și o interacțiune constantă a întregii comunități cu actorii direct implicați în domeniu”, a declarat Georgiana Stanciu Marketing Coordinator Xella RO. „YTONG vede un potențial mare în educarea prin joc și activități creative în domenii complexe, precum arhitectura sau construcțiile. De aceea, atenția noastră s-a îndreptat către acest proiect, prin intermediul căruia putem contribui la dezvoltarea personală a copiilor din toată țara, care vor ști ce înseamnă primii pași spre proiecte inovatoare și arhitectură de calitate”, a mai adăugat ea.

Cursul de arhitectură a pornit de la 7 școli și 220 de copii și a ajuns să fie predat în acest an școlar la 3.500 de copii din 140 de clase, din 20 de județe și din capitală. Copiii din clasa pregătitoare până la clasa a VII-a sunt pregătiți de 145 de profesioniști din domeniul arhitecturii și urbanismului.

„Poveștile și povestirile se potrivesc la toate vârstele; ne ajută să transmitem cu tâlc experiențe valoroase și ne emoționează”, a declarat Cătălina Ulrich, Profesor universitar la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei. „Venind direct în contact cu arhitecți de succes care povestesc despre munca lor, copiii sunt inspirați, află detalii semnificative, se familiarizează cu valorile unei profesii și își îmbogățesc experiențele directe”, a mai adăugat Cătălina Ulrich.

Despre De-a Arhitectura
Asociaţia De-a Arhitectura a fost fondată în ianuarie 2013 de către şase arhitecte şi îşi propune dezvoltarea şi promovarea educaţiei de arhitectură şi mediu construit pentru publicul larg în vederea conştientizării şi cunoaşterii valorilor arhitecturii, design-ului şi urbanismului. Asociația De-a arhitectura este partener strategic al Ordinului Arhitecților din România. Aici sunt rezultatele asociației de anul trecut: Raport 2015.
Despre Xella
Xella este cel mai important producător mondial de materiale de construcții pentru zidărie din domeniul betonului celular autoclavizat. Grupul are 90 de fabrici și numeroase centre de vânzare ȋn 30 de țări. Ȋn România, Xella a inaugurat în anul 2010, la Ploiești, cea mai modernă unitate de producție de blocuri de zidărie tip BCA din Europa de Est, în urma unei investiții greenfield de 32 mil EUR. Cu focus pe inovație continuă și calitate în construcții, Xella produce și comercializează în România zidărie premium din BCA sub marca YTONG, iar din 2013 și produse termoizolatoare minerale sub marca Multipor. YTONG este primul produs de zidărie certificat pentru realizarea de clădiri rezidențiale verzi pe piața din România. Certificarea „Furnizor de soluţii aprobat pentru Locuinţe Verzi” a fost oferită de RoGBC după analizarea caracteristicilor tehnice ale produselor și a economiilor de energie pe care acestea le asigură într-o locuință.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează