Concursul “Școala Zero Waste” se apropie de final

0

Cu doar 10 zile până la finalul ediției din 2014 a concursului Școala Zero Waste, EcoStuff România a facut bilanțul. 72.6 tone de deșeuri reciclabile au fost colectate în primele patru săptămâni de concurs. Au mai rămas câteva zile, ultima zi de concurs fiind 30 Mai.

foto4

Puțin peste 11 tone din deșeurile colectate sunt reprezentate de PET și plastic, 60 de tone sunt hârtie și carton, iar restul este aluminiu. Cantitatea medie de deșeuri colectate de fiecare dintre cei 4674 de elevi implicați în competiție se ridică la puțin peste 15.5 kilograme.

Școlile clasate pe primele locuri au înțeles că este foarte importantă implicarea părinților, a vecinilor și a comunității locale în general. Este un proces de educație ecologică pornit de la elevi înspre părinți. În loc să arunce la gunoi aceste deșeuri, foarte mulți părinți și vecini au decis să le colecteze selectiv și să sprijine astfel elevii în competiția pentru premiile puse în joc.

Implicarea comunității locale în sprijinirea elevilor și a școlilor participante în competiție este hotărâtoare în caștigarea premiilor puse în joc.

Premiul cel mare este reprezentat de o tablă interactivă oferit de Continental Corporation, partener al proiectului. Acest premiu împreună cu Trofeul „Școala Zero Waste 2014” va fi decernat în 7 Iunie în cadrul unei Festivități de premiere organizate la Casa Tineretului in Timișoara.

Alte premii vor fi acordate de Flextronics, ACI Worldwide, Billa Romania, Recycle International si EcoStuff.

Clasamentul provizoriu al ediției 2014 a Concursului Național ”Școala Zero Waste” poate fi consultat la acest link – http://ecostuff.ro/clasament-intermediar-scoala-zero-waste-2014/

Evoluția tuturor școlilor înscrise în concurs poate fi urmărită și pe pagina de Facebook – https://www.facebook.com/scoalazerowaste.

Cei mai silitori elevi vor câștiga un laptop, o bicicletă sau un aparat de fotografiat.

Organizatorii își doresc să răsplătească eforturile cât mai multor elevi implicați în acest concurs. Pe această cale invită toate companiile care doresc să se implice și să acorde premii speciale, indiferent de valoarea acestora, să ia legătura cu organizatorii la scoalazerowaste@ecostuff.ro.

Site: http://www.ecostuff.ro
Pagina de Facebook: http://www.facebook.com/scoalazerowaste

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează