Concursul Național de Dramaturgie 2015

0

O nouă ediție a Concursului Național de Dramaturgie, CND 2015, a ajuns în etapa spectacolelor – lectură.

După cum anunțam anterior, juriul compus din Nicolae Mandea, președintele juriului, Mihaela Michailov, Ioan Cocora, Dan-Marius Zarafescu şi Codruța Popov, a selecționat pentru etapa finală trei texte. Ca în fiecare an, regula primă a concursului este anonimatul dramaturgilor până după stabilirea pieselor finaliste. Surpriza acestei ediţii o constituie faptul că două dintre cele trei texte, respectiv Prieteni şi monodrama Ego, aparțin aceluiași autor – Alexandru Teodorescu, un tânăr de 17 ani din Cluj. Cel de-al treilea text pentru care a optat juriul CND este intitulat Avioane de hârtie şi aparține unei autoare care în ultimii ani se afirmă constant pe scena dramaturgiei românești – Elise Wilk.

lectura02_resize

Concursul Naţional de Dramaturgie reprezintă o importantă rampă de lansare şi de promovare a textului de teatru românesc contemporan. Dacă anul trecut a readus în atenţia publicului un autor care a câştigat acest premiu şi în anul 2008, Carmen Dominte, iată că acest an confirmă prezența unei tinere autoare din ce în ce mai prezente în spațiul teatral românesc, Elise Wilk, și plasează un nume nou, despre care cu siguranţă se va mai auzi: Alexandru Teodorescu.

Cele trei texte au fost prezentate marți, 21 aprilie, de la ora 11.00, la Galeria Calina, în lectura actorilor Teatrului Național din Timişoara. Piesa Avioane de hârtie a fost prezentată de Ana Munteanu, Raul Bastean, Ionuț Iova, Raul Lăzărescu, Jasmina Mitrici și Cristina Varga (coordonator Mihaela Lichiardopol); iar lectura textului lui Alexandru Teodorescu, Prieteni, a aparținut actorilor Cristina Dumitru, Flavius Retea, Bogdan Spiridon, Roberta Popa Ionescu şi Ştefan Roman (coordonator Ion-Ardeal Ieremia); monodrama Ego fiind interpretată de actorul Romeo Ioan (coordonator Sabin Popescu).

În preambulul celor trei lecturi publice, managerul Teatrului Național, Ada Hausvater și Nicolae Mandea, președintele juriului, au lansat volumul apărut în colecția aTeNT a Teatrului Național, CND 2014, volum ce reunește cele trei texte finaliste ale anului trecut. Lansarea a fost făcută în prezența şi cu intervențiile a doi dintre cei trei dramaturgi publicați în volum, respectiv Edith Negulici și Gheorghe Truță.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează