CONCURS pentru cel mai bun scurtmetraj pe tema solidarității și a sănătății prin sport

0

Asociația Casiopeea susține creativitatea și premiază cel mai bun scurtmetraj pe tema solidarității și a sănătății prin sport

Anul acesta, Asociația Casiopeea se alătură Festivalului Internaţional de Foarte Scurt Metraj „Très Court” (9-18 iunie 2017), oferind premiul Casiopeea, pentru cel mai bun film scurt românesc care abordează tema solidarității sau/ și a sănătății prin sport. Competiția, organizată de Institutul Francez din România la Cluj-Napoca, este deschisă tuturor celor pasionați de arte vizuale, cineaști amatori sau profesioniști, iar filmul înscris în competiție, până la finalul lunii martie, nu trebuie să aibă mai mult de trei minute.

Tres Court Festival

În luna iunie a acestui an, peste 100 de filme de foarte scurt metraj vor fi proiectate, simultan, în peste 25 de orașe din România, Ungaria, Slovacia și Moldova, precum și în alte 90 de orașe din 30 de alte țări, spectatorii putând vota câștigătorul premiului naţional şi internațional al publicului.

Orice gen este acceptat: filme video, animații, imagini de sinteză, ficțiuni, documentare, chiar și filme realizate cu telefonul mobil, durata fiind singura condiție impusă de către organizatori.

Peste 300 de proteze mamare pentru femeile afectate de cancerul la sân

Asociația Casiopeea este organizatoarea Marșului și Crosului Roz, anul trecut reușind să ofere peste 300 de proteze mamare și accesoriile aferente, femeilor afectate de cancerul mamar. De la prima ediţie a crosului, în 2010, Casiopeea a strâns fonduri din taxele de participare la aceste curse şi marşuri roz, din care a achiziţionat şi donat peste 2.000 de proteze și accesorii.

Ne dorim, atât prin crosul pe care îl organizăm an de an, cât și prin această sponsorizare să încurajăm oamenii să privească mai atent spre starea lor de bine, să aibă grijă de sănătatea lor și să ofere ajutor, atunci când cel de lângă are nevoie. Sănătatea și solidaritatea sunt cele două motoare care fac lumea să meargă mai departe și abia așteptăm să vedem rezultatele acestui exercițiu de creativitate și talent”, a precizat Marina Oțelea, președintele Asociației Casiopeea.

Valoarea premiului acordat de Casiopeea este 1.000 lei și este pentru prima dată când asociația susține o astfel de inițiativă.

Regulamentul competiției poate fi accesat aici: http://trescourt.com/ro/regulamentul-selectiei-around-the-tres-courts-romania

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează