CONCURS de idei pentru restaurarea, punerea in valoare şi refunctionalizarea Palatului „Micul Trianon” – domeniul Cantacuzino Floreşti

0

CONCURS DE IDEI PENTRU RESTAURAREA, PUNEREA ÎN VALOARE ŞI REFUNCȚIONALIZAREA PALATULUI “MICUL TRIANON” – DOMENIUL CANTACUZINO FLOREŞTI – PRAHOVA

Fundația Contacuzino Florești împreuna cu Ordinul Arhitecților din România anunță lansarea concursului de idei pentru restaurarea, punerea în valoare și refuncționalizarea unuia dintre cele mai spectaculoase monumente din România, Palatul Micul Trianon de pe Domeniul Cantacuzino din Florești, județul Prahova.
Concursul de idei, destinat exclusiv arhitecților sau birourilor de profil, va avea premierea în toamnă și are drept scop selectarea celor mai bune propuneri de intervenție pentru restaurarea, punerea în valoare şi refuncționalizarea Palatului „Micul Trianon”, parte a ansamblului fostei Curţi a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino „Nababul”.

Pano Frontal
_MG_0400-HDR

Operă a arhitectului Ion D. Berindei destinată uneia dintre figurile proeminente ale elitei românești de la începutul secolului al XX-lea, Palatul „Micul Trianon” de la Florești este unul dintre exemplele arhitecturale importante ale eclectismului de școală franceză din perioada de început a modernității arhitecturii românești.

Din punct de vedere stilistic, palatul este încadrabil în eclectismul târziu promovat de învăţământul academic francez, înglobând o serie întreagă de elemente inspirate de arhitectura patronată de Ludovic al XIV-lea sau Ludovic al XVI-lea în complexul de la Versailles sau în cazul unor construcții din capitala Franței.
Neterminată, construcția palatului s-a degradat treptat, interesul pentru consolidarea și conservarea ei nematerializându-se în intervenții de restaurare sau salvare. Parte a unui ansamblu arhitectural-peisajer valoros, având potențial cultural și de loisir ridicate, ruina palatului a ajuns până în prezent într-o stare care încă permite restaurarea și exploatarea sa prin refuncționalizare, deschizând astfel posibilitatea transformării într-un reper cultural și turistic important pentru zonă.

_MG_0208-HDR

De altfel, organizatorii anunță ca scopul final al acestui concurs de idei este transformarea Palatului Micul Trianon intr-un veritabil centru cultural, la cele mai înalte standarde internaționale.
Ideea caștigătoare va sta la baza soluției de restaurare a Palatului, proiect care va fi realizat anul acesta în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 Axa prioritară 5 -“ Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural” – Măsura 5.1 Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural

Juriul care va alege cele 3 idei castigătoare, este compus din:

• arh. Șerban Sturdza (președintele Filialei teritoriale București a OAR)
• conf. dr. arh. Kazmer Kovacs (U.A.U.I.M.)
• conf. dr. arh. Anca Mitrache (U.A.U.I.M.)
• conf. dr. arh. Ștefan Bâlici (U.A.U.I.M.)
• lect. dr. arh. Andrei Șerbescu (U.A.U.I.M.)
• conf. dr. arh. Violeta Răducan (U.S.A.M.V.), membru supleant

PREMII
• locul 1 – 3.000 de euro
• locul 2 – 2.000 de euro
• locul 3 – 1.000 de euro

Termen limită pentru predarea proiectelor: 28 septembrie 2015, orele 16.00.

Anunțarea rezultatelor va avem loc pe data de 8 octombrie 2015, în cadrul celei de-a doua ediții a competițitiei ecveste internaționale Karpatia Horse Trials (www.karpatiahorse.ro) care se desfășoară tot pe Domeniul Contacuzino Floresti (9-11 octombrie). Pe durata evenimentului Karpatia Horse Trials, vizitatorii vor putea admira o expoziție cu cele mai bune proiecte înscrise în concurs.
Afis-Concurs-de-idei-WEB

Calendarul complet, documentația de concurs și formularul de înscriere pot fi consultate pe site-ul oficial al competiției, www.domeniulcantacuzino.ro
Facebook: https://www.facebook.com/domeniulcantacuzino?fref=ts

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează