CONCORDIA colorează visele copiilor de 25 de ani

0

Pentru ca poveștile triste să aibă un final fericit!

Sâmbătă, 27 august, CONCORDIA a organizat Festivalul „Vis de Vară” prin care s-au sărbătorit  25 de ani de când organizația a venit în spijinul copiilor și tinerilor care aveau nevoie de un adăpost, educație și sprijin către o viață independentă.

image003

La această ediție, Organizația Umanitară CONCORDIA a adus împreună peste 800 de invitați la cel mai vechi proiect al său, FERMA PENTRU COPII, din Ariceștii Rahtivani, Județul Prahova.

Startul evenimentului a fost dat de copiii și tinerii din proiectele CONCORDIA, iar cei mai vechi angajați au primit recunoștința pentru întreaga lor activitate. Corul Superar, Toboșarii CONCORDIA, Taraful, Big Band-ul și dansul „Măștile“ i-au entuziasmat pe cei prezenți: invitați de seamă din România și Austria, copii și tineri din CONCORDIA și comunitate, voluntari și prieteni, autorități și susținători.

Bicicletele, pictura pe față, fotografia, întrecerea în saci, micii cofetari sau paharele buclucașe sunt doar câteva ateliere pregătite pentru cei mici. Cei mai mari au putut opta pentru escaladă sau un parcurs army. Așa cum este tradiția, cei care s-au întrecut au primit binemeritatele prăjituri. Într-o atmosferă de bună dispoziție, evenimentul a continuat cu un picnic și un spectacol în aer liber, iar focul de tabără și discoteca au fost cele mai așteptate momente ale acestei zile.

Suntem profund recunoscători voluntarilor, copiilor, tinerilor, educatorilor și coordonatorilor care au organizat Festivalul „Vis de Vară”, precum și partenerilor noștri care au susținut această inițiativă. Tymbark România, partener consecvent al CONCORDIA, a fost și de această dată alături de noi, asigurând băuturile răcoritoare și o parte din dulciurile care au fost servite în cadrul evenimentului.

Taraful si Big Band CONCORDIA

CONCORDIA este o organizație independentă, neguvernamentală și non – profit, cu un istoric de peste 24 de ani în România, care are ca misiune susținerea şi (re)integrarea socială, familială, școlară și profesională a copiilor, tinerilor și familiilor aflate în dificultate, spre o viață independentă și autonomă. Proiectele noastre se derulează în București, Ploiești și Ariceștii Rahtivani, Județul Prahova, și se adresează unui număr de peste 550 de copii și tineri în fiecare an. Pentru mai multe detalii accesați https://www.concordia.org.ro/.

Despre autor

avatar

Despre CONCORDIA Organizația Umanitară CONCORDIA este o organizație independentă, neguvernamentală și nonprofit, activă la nivel internațional, care are ca misiune susținerea familiilor aflate în dificultate și (re)integrarea socială (familială, școlară, profesională) a copiilor, tinerilor și adulților, spre o viață autonomă și responsabilă. Timp de 25 de ani CONCORDIA a ajutat în România peste 4.500 de copii și tineri, și ocrotește anual peste 500 de copii şi tineri în casele şi locuinţele sale din Bucureşti, Ploieşti şi Ariceştii Rahtivani, Judeţul Prahova. Principalele servicii ale CONCORDIA asigură îndeplinirea misiunii sale: îngrijire și educație pentru copii și tineri în case de tip familial, educație vocațională și formare profesională, consiliere și orientare profesională, locuințe protejate, ateliere pentru deprinderea abilităților de viață independentă, adăpost de noapte, centru de zi pentru copii și servicii în comunitate.

Comentează