Comunitatea mesagerilor de fapte bune a Piraeus Bank este în creștere

0

Comunitatea mesagerilor de fapte bune a Piraeus Bank este în creștere -115 de familii din 13 județe au primit sprijin în valoare totală de 35.800 de lei.

Piraeus Bank România a susținut în perioada 12 Martie – 12 Aprilie 2018, o campanie de voluntariat intern prin intermediul căreia 115 familii au primit sprijin în valoare totală de 35.800 de lei. Proiectul “Fă o faptă bună!”, aflat la a doua ediție, a mobilizat aproximativ 300 de voluntari Piraeus cărora li s-au alăturat clienți și parteneri ai Băncii.

Voluntarii Piraeus Bank au identificat și semnalat cazurile sociale iar pentru fiecare dintre ele Banca a alocat o sumă minimă care a fost completată cu donații în bani precum și în bunuri (alimente, haine, încălțăminte, bunuri de uz casnic/medical) de către angajatii băncii, clienții si partenerii implicați. Donațiile au ajuns la cazurile sociale din Alexandria, Argeș, Brăila, București, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Iași, Ialomița, Ilfov, Pitești, Târgoviște.  De asemenea, voluntarii Piraeus au oferit sprijin și pentru cazurile speciale, cum ar fi cele cu probleme medicale grave, familii cu o situație materială precară și pentru prevenirea abandonului școlar.

”Un fapt îmbucurător este că anul acesta comunitatea de mesageri pentru fapte bune s-a mărit, prin eforturile și dedicarea colegilor noștri, care au reușit să implice în proiect atât clienți cât și parteneri ai Băncii. Le mulțumim pe această cale și ne dorim să creștem această comunitate în timp. Oricine este binevenit să ni se alăture, pentru că nevoia de bine nu are limite”, a declarat Veronica Gheorghiu, coordonatorul proiectului.

Despre Piraeus Bank

Piraeus Bank România este una dintre cele mai bine capitalizate bănci de pe piața locală, parte a grupului financiar Piraeus Bank Group. În cei 18 ani de activitate pe piața din România, Piraeus Bank și-a construit o rețea vastă de unități și deservește peste 300.000 de clienți.

Piraeus Bank Group este grupul financiar cu o experiență solidă pe segmentele produselor de retail banking și IMM, precum și pe zona piețelor de capital, a investițiilor bancare și leasing–ului.

Piraeus Bank Group ocupă locul 1 în topul celor mai mari bănci din Grecia, este un grup financiar european concentrat pe zona Europei de S-E, prezent în 10 țări.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.