Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Coletăria.ro depășește 1 milion de euro investiți în România până la finalul anului

0

Coletăria.ro estimează pentru acest an o creștere de 2 ori și jumătate a volumului de colete livrate, față de 2019. În următoarele 3 luni, Coletăria.ro se așteaptă la triplarea volumului de colete procesate, atât cross border, cât și la nivel național.


Coletăria.ro va demara lucrările la un nou depozit în Vestul țării, cu termen de finalizare de un an
București, 24 septembrie 2020 – Coletăria.ro, expert în expedierea și livrarea coletelor, parte a grupului Packeta, cu cea mai mare rețea de puncte pick-up din Europa Centrală și de Est, depășește anul acesta 1 milion de euro investiți în România, plasând astfel operațiunile din țara noastră în rândul celor mai importante la nivel de grup.
Pe lângă deschiderea depozitului din Oradea și transformarea depozitului din București în hub regional pentru a deservi atât România, cât și țările din regiunea Balcanilor, implementate deja, alte investiții strategice au fost direcționate către:

  • crearea de linii directe de transport internațional;
  • dezvoltarea infrastructurii rețelei naționale de puncte pick-up ale Coletăria.ro;
  • personal – creștere de peste 4 ori a echipei față de 2019;
  • echipamente logistice – pentru reducerea timpilor de procesare a volumelor semnificative de colete;
  • soluții pentru integrarea automatizată cu diferite tipuri de platforme de eCommerce Open Source și SaaS.

„Anul 2019 a reprezentat un start important privind dezvoltarea business-ului Coletăria.ro pe piața din Romania, datorat creșterii continue a volumelor de colete. Odată cu această creștere, a fost imperios necesar să investim pe direcții strategice diferite pentru a răspunde cu promptitudine cererii pieței locale și internaționale. În perioada următoare, vom consolida investițiile deja demarate și vom începe lucrările la un nou depozit în partea de vest a țării, cu termen de finalizare de un an, concomitent cu dezvoltarea rețelei naționale de puncte pick-up”, spune Alexandr Jeleascov, CEO Coletăria.ro.

Cât privește evoluția business-ului Coletăria.ro pe piața din România, targetul pentru livrarea de colete stabilit la nivel de grup vizează o creștere de cel puțin 100%, țintă stabilită pentru toate entitățile din grupul Packeta.

„Anul acesta, ne așteptăm la o creștere de 2 ori și jumătate a volumului de colete livrate față de anul trecut, însă atingerea acestui obiectiv depinde foarte mult de evoluția pandemiei de COVID 19, de comportamentul de consum al românilor și de măsurile adoptate de autorități. Cu toate acestea, dacă situația va evolua ca în perioada primului lockdown, ne așteptăm, în perioada imediat următoare, la triplarea volumului de colete, atât cross boder, cât și național, comparativ cu numărul de colete procesate în aceeași perioadă a anului trecut”, mai spune Alexandr Jeleascov.

De asemenea, Coletăria.ro va continua și extinderea canalelor de vânzări, prin parteneriate cu diferite platforme de eCommerce, acestea asigurând accesul către un segment important de clienți.

Despre Coletăria.ro

Coletăria.ro este expert în expedierea și livrarea coletelor și parte a grupului Packeta, cu cea mai mare rețea de puncte pick-up din Europa Centrală și de Est. Compania a intrat pe piața din România în urmă cu doi ani și oferă magazinelor online o soluție ieftină și eficientă de a transporta colete. Până în prezent, grupul Packeta a transportat mai mult de 20 de milioane de colete, datorită colaborării cu peste 28.000 de magazine online și selleri și operează peste 5.000 de puncte pick-up în Europa Centrală și de Est. Pe lângă soluția alternativă de livrare în punctele de pick-up, Coletăria.ro este și o platformă logistică și oferă magazinelor online și soluția clasică de livrare a coletelor la domiciliu. Magazinele online își pot expedia coletele nu numai la nivel național, ci și la nivel internațional, în toate cele 27 de țări din Uniunea Europeană, plus Marea Britanie, Ucraina, Federația Rusă și SUA.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.