Colegiul Naţional “Grigore Moisil” a câştigat Premiul I la Concursul de Ştiinţe “CHAIN REACTION”

0

Colegiul Național Grigore Moisil” din București a câștigat Premiul I la Concursul de Științe “CHAIN REACTION”, competiția națională dedicată chimiei și fizicii.

Premiul Publicului a fost acordat Colegiului Național “Mihail Kogălniceanu din Galați care a primit cele mai multe voturi pe pagina dedicată competiției de pe site-ul CHEMGENERATION.COM.

 

Concursul de Ştiinţe „CHAIN REACTION” s-a desfășurat în perioada aprilie – iunie 2013 în 25 de licee din 11 orașe din țară (Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Bucureşti, Craiova, Constanţa, Cluj-Napoca, Galaţi, Iaşi și Ploieşti). Peste 40 de profesori și 155 de elevi au fost implicați în prima ediție a competiției „CHAIN REACTION”. Tinerii au format echipe de 5 – 7 elevi (cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani) care au fost coordonate de către profesorul de chimie și au construit sisteme de reacție în lanț folosindu-se de reacţii chimice și fizice.

Pentru a participa în concurs, fiecare echipă a realizat un sistem de reacţie în lanţ, care a constat într-o succesiune de reacții chimice și fizice ce funcţionează după pornire fără implicarea vreunei persoane.

Concursul de Științe ‚CHAIN REACTION’ face parte din strategia companiei BASF – The Chemical Company de a se implica în implementarea de campanii educaționale dedicate tinerilor, prin care aceștia pot descoperi laturile creative și distractive ale chimiei și fizicii. Tema concursului de anul acesta a fost crearea unor sisteme de reacție în lanț și am fost foarte impresionaţi de proiectele înscrise, de creativitatea și inventivitatea de care au dat dovadă copiii. În concurs s-au implicat peste 40 de profesori și 155 de elevi, ceea ce ne arată interesul pentru astfel de competiții în România”, a declarat Luminiţa Teodorescu, Director General BASF România.

Cele 25 de proiecte au fost evaluate de către juriul de specialitate al competiției, format din Prof. Ion Haiduc, Președintele Academiei Române, Prof. Sorin Roșca, Președintele Societăţii de Chimie din România, Prof. Horia Iovu, Directorul Consiliului de Studii Doctorale, Prof. Gheorghe Cătă-Danil, membru în Societatea Română de Fizică, și Marius Matache, blogger și cercetător în cadrul Universității din București, la Centrul de Cercetare a Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact.

Proiectul echipei Chainreaction Moisil a fost desemnat de către juriu câștigătorul Premiului I al Concursului de Știinte “CHAIN REACTION”, pentru modul original și creativ în care a îmbinat reacțiile chimice cu mecanismele fizice.

Valoarea totală a Premiului I este de 3.000 de euro, dintre care premii în valoare de 1.500 de euro vor fi acordate membrilor echipei, iar liceul din care provine echipa va beneficia de 1.500 de euro pentru dotarea laboratorului de chimie. Locul doi în clasamentul juriului a fost ocupat de Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova, iar pe locul trei s-a clasat echipa Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa.

Proiectele au fost postate pe pagina dedicată competiției de pe site-ul CHEMGENERATION.COM, unde au putut fi votate de public. Echipa Floating Atoms a Colegiului Național “Mihail Kogălniceanu” din Galați a primit cele mai multe voturi, 9.866, și a câștigat Premiul Publicului, în valoare de 1.000 de euro. Pe locul doi s-a clasat, cu 9.727 de voturi, echipa 14AA41 (Colegiul Național “Alexandru Ioan Cuza” – Galați), urmată de echipa Alecsandri (Colegiul Național “Vasile Alecsandri” – Bacău), care a primit 8.785 voturi.

Concursul CHAIN REACTION_Colegiul National Grigore Moisil

Concursul „CHAIN REACTION” este parte a platformei educaționale CHEMGENERATION, lansată și dezvoltată de BASF – The Chemical Company în 2011, anul internațional al chimiei. Concursul s-a desfăşurat şi la nivel internaţional, în Cehia şi Serbia în prima parte a anului 2013 şi va fi realuat în alte şapte ţări din Europa Centrală în toamna acestui an. 

Această competiţie este organizată de BASF – The Chemical Company , compania care susţine educaţia ştiinţifică a tinerilor, cu sprijinul Societăţii de Chimie din România. Obiectivul comun este dorinţa de a creşte interesul tinerilor în domeniul ştiinţei, în special în domeniul chimiei.

Facebook

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează