City Insurance direcționează către Hope and Homes for Children 1 leu din fiecare poliță RCA

0

Case și speranțe pentru copii: 1 leu din fiecare poliță RCA
emisă de City Insurance merge către Fundația Hope and Homes for Children

Începând cu luna iulie, City Insurance direcționează către Hope and Homes for Children 1 leu din fiecare poliță RCA emisă. Fondurile donate de City Insurance vor fi direcționate către programele desfășurate de Hope and Homes for Children cu scopul de a îmbunătăți viața copiilor și tinerilor vulnerabili din România, atât cei aflați în sistemul de protecție, cât și cei din familii în care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Astfel, vor fi construite două case de tip familial pentru 24 de copii din orfelinate care vor fi închise de Fundație în anii următori, 200 de copii vor fi sprijiniți pentru a rămâne alături de familiile lor, 50 de tineri care părăsesc sistemul de protecție vor primi ajutor și consiliere pentru a începe o viață pe cont propriu, iar 300 de profesioniști din sistemul de protecție a copilului vor fi pregătiți pentru a oferi o îngrijire mai bună copiilor. Fundația are ca misiune închiderea orfelinatelor din țara noastră până în anul 2026, în același timp lucrând și la reforma sistemului de protecție a copilului.

În esență, rolul unei companii de asigurări este acela de a avea grijă de ce este important pentru fiecare. Pentru noi, la City Insurance, pe de o parte există responsabilitatea față de clienții și partenerii noștri, pe de cealaltă e cea față de comunitate“, declară conducerea City Insurance. “E motivul pentru care ne-am alăturat cauzei Hope and Homes for Children: o lume în care niciun copil nu va mai trebui să treacă prin coșmarul instituționalizării“, adaugă conducerea companiei.

Din poziția de cel mai mare jucător al industriei de asigurări generale din România și lider al pieței de RCA (4 milioane de polițe încheiate în 2017), City Insurance se angajează să participe la îmbunătățirea vieții membrilor comunității, în special cea a copiilor. Prin parteneriatul încheiat cu Hope and Homes for Children, fiecare poliță RCA emisă va proteja nu numai beneficiarul direct, ci și copiii și tinerii vulnerabili.

Dincolo de calibrul parteneriatului, sunt miile de copii care primesc un ajutor nesperat, într-o etapă critică. Complexitatea și raza de acțiune ale proiectului transformă destinele copiilor pe care-i vom scoate din trauma instituționalizării, ale celor pe care-i vom sprijini să rămână acasă, cu părinții lor, ale tinerilor disperați că nu au nicio mână de ajutor odată ieșiti din sistemul de protecție sau ale angajaților care vor fi formați profesional pentru a oferi copiilor o calitate a vieții cât mai ridicată.“, afirmă Ștefan Dărăbuș, Director Regional, Europa Centrală și de Sud, Hope and Homes for Children.

Despre City Insurance: Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance a fost înființată în anul 1998 si este cel mai puternic jucător de pe piața de asigurări din România, câștigând poziția de lider în piața de RCA și asigurări generale. Performanțele profesionale i-au fost recunoscute în cadrul Galei Premiilor Pieței Asigurărilor (GPPA), eveniment la care participă cei mai importanți asiguratori din România. În prezent, City Insurance are peste 350 de angajați și un număr de 42 agenții în care se desfășoară activități atât de subscriere de prime asigurări generale, cât și de instrumentare a dosarelor de daune.


Despre Hope and Homes for Children
: Hope and Homes for Children activează în România din 1998, timp în care a contribuit în mod direct sau indirect la închiderea a 56 de instituții de tip vechi (orfelinate), în timp ce alte 10 sunt în curs de închidere. Prin serviciile dezvoltate de Hope and Homes for Children, copiii trec de la îngrijirea în instituţii-mamut în care nu beneficiază de atenţie şi afecţiune individuală, la sisteme bazate pe conceptul familial, printre care și case de tip familial, care le permit o viaţă apropiată de normalitate. Prin eforturile Fundației şi ale partenerilor săi, au fost dezvoltate 105 case de tip familial, 5.185 copii au fost scoși din orfelinate, iar alți 455 urmează să părăsească orfelinatele în curs de închidere. În același timp, Fundația activează intens în prevenirea separării copilului de familie, intervenind cu mijloacele necesare pentru susţinerea familiilor în care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Astfel, 28.436 de copii au fost salvaţi de la ruperea de familie, 1.015 tineri au fost sprijiniţi pentru o viaţă independentă, 1.922 de copii au fost primiţi în centrele de zi, iar 879 în regim de urgență şi 8.546 de membri de personal din sistemul de protecţie al copilului au fost instruiţi de Hope and Homes for Children. Până în acest moment, 49.255 de copii au beneficiat de serviciile Hope and Homes for Children România, al cărei obiectiv este ca până în 2026 să fie eliminată instituţionalizarea copiilor în țara noastră.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.