Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Chiar și în pandemie, copiii au nevoie de recuperare pediatrică

0

Asociația KinetoBebe a lansat campania „Un prim pas în viață” în care a adus împreună personalități iubite de părinți și de cei mici care vor citi în luna sărbătorilor povești terapeutice pentru copii. Asociația KinetoBebe trage un semnal de alarmă cu privire la importanța continuării terapiilor pentru copiii cu probleme neuro-motorii și face apel la sprijinul oamenilor binevoitori pentru a susține continuitatea programelor asociației, care doar anul trecut a ajutat peste 8000 de copii cu programe de recuperare neuro-motorie.

Mii de copii din România au nevoie de terapii de lungă durată prin programe personalizate, ca să poată ajunge la o viață normală și autonomă. De la începutul pandemiei, copiii prematuri cu diverse sindroame sau întârzieri în dezvoltarea neuro-motorie au șanse tot mai mici să facă tratamentele de care au nevoie, pentru că mulți părinți nu își mai permit acest lucru. Asociația KinetoBebe oferă Burse de terapie pentru aceste familii, destinate copiilor care au mare nevoie de terapie pentru a se dezvolta sănătos.

Campania „Un prim pas în viață” are ca scop ridicarea nivelului de conștientizare în legătură cu numărul mare de copii din România, care au nevoie de kinetoterapie și terapii conexe, importanța terapiei continue și mai ales nevoia de sprijin a copiilor, care urmează aceste programe de recuperare, pe o perioadă îndelungată.

Zeci de personalități iubite de părinți și copii au pregătit pentru cei mici povești terapeutice menite să le aducă bucurie în pragul sărbătorilor. Amalia Enache, Bianca Brad, Monica Davidescu, Tily Niculae, Mihai Călin, Urania Cremene și mulți alții vor citi aceste povești pe parcursul lunii decembrie, făcând apel la oamenii binevoitori să susțină prin donații sau sponsorizări continuitatea programelor Asociației KinetoBebe.

 

Cei care doresc să susțină programele KinetoBebe și să aline durerea unui părinte care nu poate să își ajute copilul pănă la capăt, se pot implica prin donații sau sponsorizări pe pagina campaniei, https://kinetobebe.ro/craciun2020/. Fiecare resursă primită de Asociația KinetoBebe se traduce prin șansa unui copil de a fi sănătos.

Pentru campania „Un prim pas în viață” citesc povești terapeutice: Amalia Enache, Lavinia Petrea, Cristina Bălan, Bianca Brad, Mihai Călin, Andreea Brașovean, Tily Niculae, Monica Davidescu, Ioana Chereji, Simona Dragomir, Adelina Dondorici, Monica Popescu, Irina Mohora, Nadia Tătaru, Bianca Moga, Hermina Popa, Ana Nicolescu, Urania Cremene, Ramona Ioana Bruynseels, Adina Dumitrescu, Marina Bliderișanu și Moș Crăciun. Aceste povești vor fi publicate pe parcursul lunii decembrie pe canalele on-line ale Asociației KinetoBebe, pe pagina web a campaniei (www.kinetobebe.ro/craciun2020) și pe YouTube.

Misiunea echipei Asociației KinetoBebe este de se implica activ în primii ani de viață ai copiilor, oferindu-le terapiile motorii și cognitive corecte, de care au nevoie pentru a crește adulți sănătoși.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.