Cea mai distractivă tabără de vară se pregătește pentru a II-a ediție

0

Copiii din România se pregătesc pentru noua competiție NERF, care le poate aduce un loc în cea mai populară tabără tematică de vară din România.

Tabara NERF 2016

București, 30 martie 2017: Cel mai îndrăgit brand de blastere din România organizează în această vară cea de a doua ediție a Taberei NERF, dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani. Astfel, 17 copii norocoși, alături de cel mai bun prieten al lor, vor avea șansa de a trăi 6 zile de super-distracție în compania jocurilor preferate și de a participa la activități creative în aer liber care le vor transforma vacanța de vară în una de neuitat.

Cea de a doua ediție a Taberei NERF va avea loc în perioada 20 – 25 iulie 2017 în stațiunea Bran, județul Brașov. Așa cum o spune și sloganul Taberei: „Distracție în mișcare. Camarazi în deplasare”, copiii vor avea ocazia să descopere jocuri și ateliere creative de care se vor bucura alături de cei mai buni prieteni. „Experiența Taberei NERF de anul trecut a fost una extraordinară, copiii au fost foarte încântați de activitățile din timpul taberei și de jocurile pe care au avut ocazia să le încerce în premieră. Tocmai de aceea, pornind de la bucuria copiilor care au trăit experiența Taberei NERF în 2016, ne-am gândit ca anul acesta să oferim și altor micuți din România șansa de a participa la o tabără de vară unică”, a declarat Ana Szabadszalasi, brand manager Hasbro România.

Activitățile fizice se vor desfășura în aer liber și vor îmbina distracția și procesul de învățare într-un mod echilibrat, astfel încât copiii să se bucure din plin de fiecare moment petrecut în tabără. Așadar, din programul taberei nu vor lipsi concursurile de treasure hunt, de tras la țintă sau atelierele de pictură ori de creare a propriilor accesorii pentru joacă. În plus, copiii vor participa și la excursii montane în cadrul cărora vor afla lucruri noi despre natură chiar de la echipajul Salvamont.

Fiecare activitate a fost gândită în așa fel încât să stimuleze creativitatea celor mici, dar și să le dezvolte abilitățile de socializare și colaborare, totul în cadrul unei echipe coordonate de un specialist în comunicarea cu copiii. Și, pentru că unul dintre cuvintele cheie este „camaraderia”, fiecare zi de activități în aer liber se va încheia cu hohote de râs, cu o seară tematică în care copiii vor putea testa cele mai noi jocuri și jucării din portofoliul Hasbro.

Tabăra NERF este, așadar, cel mai bun mod prin care copiii pot lega noi prietenii și descoperi cât de distractivă poate fi mișcarea în aer liber. Pentru a câștiga locuri pentru copiii lor în Tabăra NERF, părinții trebuie să se înscrie pe site-ul www.tabaranerf.ro și să urmeze pașii indicați pe site. În plus față de locurile în tabără, ei pot câștiga 500 de premii din gama NERF, printre care și o super mașină NERF.

Înscrierile în competiție pentru cele 17 locuri duble în Tabăra NERF au loc în perioada 27 martie – 5 iunie 2017. Mai multe detalii și regulamentul concursului sunt disponibile pe www.tabaranerf.ro.

Despre NERF:

NERF este una dintre cele mai populare mărci din portofoliul Hasbro. De la începutul modest de acum aproape 50 de ani ca simplă minge din spumă poliuretanică, NERF a devenit un adevărat fenomen, cu o linie impresionantă de produse și accesorii, îndrăgite de copii și adulți din întreaga lume. Acasă, în gradină, pe terenul de sport, în fața blocului sau chiar la birou, NERF este calea cea mai rapidă și energică de a face trecerea de la plictiseală la distracție.

Despre Hasbro

Hasbro este una dintre cele mai mari companii producătoare de jocuri și jucării la nivel global. Misiunea companiei este aceea de a satisface nevoile fundamentale de joacă ale copiilor și familiilor din întreaga lume. În portofoliul brandului Hasbro se află unele dintre cele mai populare jocuri din lume, precum Pie Face, NERF, Monopoly, Transformers, Jenga, My Little Pony, Littlest Pet Shop și Play-Doh.

Înființată în urmă cu 90 ani, compania Hasbro deține în prezent atât unele dintre cele mai mari branduri de jocuri și jucării, cât și filme și jocuri digitale, reușind să răspundă cu succes cerințelor consumatorilor de pe întreg mapamondul. Producătorul se remarcă prin inovație și o gamă foarte variată de produse.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează