Ce face România pentru a rezista în fața inundațiilor?

0

Reconstrucția ecologică a zonelor umede, o soluție împotriva inundațiilor aproape ignorată de către autorități

Ziua Mondială a Zonelor Umede, sărbătorită în fiecare an pe 2 februarie, marchează data adoptării Convenției asupra zonelor umede de importanță internațională în orașul iranian Ramsar. În afară de biodiversitatea bogată, zonele umede atenuează efectele negative ale schimbărilor climatice și ajută la protejarea a milioane de oameni la nivel mondial împotriva inundațiilor. În plus, aceastea purifică apa, sunt sursă de hrană, lemn și biomasă, dar oferă și locuri de muncă și de recreere.

Cu toate acestea, în regiunea Dunăre-Carpați, în ultimii 150 de ani mai mult de 80% din zonele umede au fost pierdute și, odată cu ele, serviciile pe care le furnizează.

DSC_9049_c_Cristian Mititelu Raileanu WWF

 

Cele mai vizibile modificări se văd în lunca inundabilă a Dunării, unde în perioada comunismului statul român a demarat un program de extindere a terenurilor agricole în zona de luncă, cu soluri extrem de fertile datorită aportului de nutrienți adus de aluviunile Dunării. Terenurile au fost îndiguite și secate, vegetația a fost înlocuită cu plante de cultură, fauna a dispărut, iar porțiunile nearabile au fost transformate în zone industriale sau pășuni. În timpul ploilor abundente zonele umede din lunca inundabilă a Dunării ofereau un spatiu amplu de revărsare a apei, iar digurile nu pot face față mereu viiturilor Dunării.

„Până în prezent, în România managementul apelor și inclusiv gestionarea inundațiilor s-au realizat prin lucrări hidrotehnice de tipul digurilor, barajelor care s-au dovedit a avea impact negativ asupra naturii. Acum, la nivel internațional sunt promovate soluțiile de tip infrastructură verde care au o paletă largă de beneficii și care pot fi realizate cu costuri mai scăzute. Printre aceste soluții se află și recostrucția ecologică a zonelor umede. Considerăm că și în România planurile de management ale bazinelor hidrografice și planurile de prevenire, protecție și dimunare a riscului la inundații trebuie să conțină și măsuri de reconstrucție a zonelor umede”, a declarat Camelia Ionescu, Manager program ape dulci la WWF România.

Peste 1500 de ha renaturate, însă potențialul este mult mai mare

În România, WWF împreună cu partenerii săi și comunitățile locale au renaturat peste 1500 de ha în lungul și în Delta Dunării, suprafața reprezentând însă doar 5% din potențialul existent.

În decembrie 2015 s-au încheiat lucrările de reconstrucţie ecologică a 925 de ha aparţinând domeniului public al Consiliului local Mahmudia din cadrul incintei agricole Carasuhat din Delta Dunării. Acesta a fost primul proiect de reconstrucție ecologică implementat de o comunitate, locuitorii din Mahmudia. Aceștia au înțeles că pentru dezvoltarea economiei locale au nevoie de diversificarea resurselor naturale, fapt posibil prin refacerea zonelor umede din Delta Dunării.

La confluența Olt-Dunăre, timp de patru ani, WWF și partenerii săi au lucrat pentru renaturarea a 950 de ha de luncă. Astăzi Balta Geraiului este din nou casă pentru rața roșie și cormoranul mic, iar locuitorii din zonă au început afaceri cu miere de mentă.

„Zonele umede pot oferi toate resursele necesare creșterii nivelului de trai al comunităților din apropiere, atâta timp cât aceste resurse vor fi utilizate într-un mod sustenabil, fie că ne referim la fermele piscicole, exploatarea stufului și a plantelor medicinale sau ecoturism. Și agricultura poate fi continuată, prin implementarea unui sistem de rotație prin care pășunile inundabile devin, pe rând, terenuri agricole sau zone umede”, a mai adăugat Camelia Ionescu.

În perioada următoare, WWF își va indrepta eforturile pentru renaturarea a 635 de ha din Situl Natura 2000 Gruia – Gârla Mare din județul Mehedinți. Legătura directă a zonei umede Gârla Mare cu Dunărea a fost întreruptă în anii 1980 când a fost construită aici o fermă piscicolă ale cărei bazine și iazuri au fost ferite de inundații prin diguri.

De asemenea, în județul Giurgiu, pentru zona-pilot Balta Greaca, WWF a realizat un studiu pe care se bazează patru scenarii de funcționare, care arată modurile în care ar putea evolua zona.

Despre autor

avatar

Înfiinţată în anul 1961, WWF (World Wide Fund for Nature) este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. În România, WWF lucrează din anul 2006 pentru protejarea mediului sălbatic din Munții Carpați și din lungul Dunării: arii protejate, păduri, urși bruni, Delta Dunării, sturioni. La toate acestea se adaugă stimularea tranziției spre economia verde și un program de educație de mediu adresat tinerilor. Mai multe detalii la: www.wwf.ro

Comentează