Cascada Bigăr și-a dublat numărul de vizitatori, la un an de la amenajarea eco-turistică a zonei

0

La un an de la amenajarea eco-turistică a zonei Cascadei Bigăr, numărul turiștilor s-a dublat. Dacă în perioada 2016-2017 au vizitat cascada 50.000 de turiști, în intervalul 2017-2018, numărul lor a depășit 100.000. Cel mai mare flux de vizitatori a fost înregistrat în perioada 01-06 iunie 2017, imediat după ce au fost finalizate lucrările de amenajare a zonei.

Percepția turiștilor despre zona Cascadei Bigăr s-a îmbunătățit considerabil, 90% dintre ei declarând că se vor întoarce în zonă”, a declarat Mile Galcan, Responsabil Comunități, Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița.

Reamenajarea eco-turistică a zonei Cascadei Bigăr este un proiect implementat de Coca-Cola HBC România, cu sprijinul Asociaţiei Viitor Plus, al companiei CON-A, al Primăriei Bozovici şi al Administraţiei Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşnița, sub umbrela platformei de sustenabilitate După Noi.

Proiectul amenajării eco-turistice din jurul Cascadei Bigăr este dovada clară că proiectele de responsabilitate socială au un ecou real în comunitate. Din inițiativa colegilor noștri de la fabrica din Timișoara, am reușit să rescriem povestea unuia dintre cele mai frumoase locuri din România, de care se bucură acum turiștii din întreaga lume. Numărul vizitatorilor s-a dublat odată cu inaugurarea amenajării, dar poate cel mai important lucru este că aceștia doresc să se întoarcă”, a declarat Irina Ionescu, Public Affairs & Communications Manager al Coca-Cola HBC România.

Proiectul a fost coordonat de organizația non-guvernamentală ViitorPlus, care s-a implicat activ încă de la început și a supervizat toate etapele – consultare, proiectare, avizare și execuție.

Dezvoltarea durabilă se face în comunitate și pentru comunitate. Iar proiectul ThinkBIGar este un exemplu de <<best practice>>. Un parteneriat public-privat de succes, realizat cu ajutorul Asociației ViitorPlus, în beneficiul naturii și al turiștilor. Turiști care, după cum bine vedem, sunt tot mai atrași de această zonă. Tot ce ne rămâne de făcut este să păstrăm în bună stare facilitățile puse la dispoziție și să ne oferim mai mult timp pentru a descoperi locurile frumoase pe care România le ascunde”, a declarat Teia Ciulacu, Președintele Asociației ViitorPlus.

În mai 2017, Coca-Cola HBC România, împreună cu partenerii proiectului, au anunțat finalizarea lucrărilor de amenajare eco-turistică a zonei cascadei Bigăr, nominalizată în 2013 drept cea mai frumoasă cascadă unică din lume*. Valoarea totală a investițiilor pentru reabilitarea zonei a fost de aproximativ 140.000 de euro și a vizat:

  • amenajarea unui traseu pietonal între parcare şi intrarea în Parcul Naţional, de-a lungul DN 57B;

  • amenajarea unui drum de acces de la intrarea în Parc şi construcția unei platforme care facilitează accesul la baza cascadei;
  • amenajarea unor spații și poteci între cascadă și izvor, cât și realizarea unei treceri către Grota Bigăr, aflată în apropierea cascadei;

  • dotarea zonei cu panouri informative, pubele ecologice, marcaje de atenţionare și locuri de repaus.

Proiectul a pornit la inițiativa angajaților Coca-Cola HBC de la fabrica din Timișoara, care au remarcat potențialul zonei și și-au dorit ca accesul la baza cascadei să fie mai ușor și sigur. Trei ani mai târziu, proiectul lor a fost pus în aplicare sub platforma DupaNoi.ro, care înglobează toate iniţiativele de responsabilitate socială susţinute de Coca-Cola HBC România la nivel local. După Noi își propune să inspire cât mai mulţi oameni să lase în urmă o lume mai bună, prin protejarea resurselor naturale, prin promovarea valorilor, a poveştilor şi a locurilor din România. Mai multe despre platforma DupaNoi.ro puteți afla urmărind filmul manifest sau accesând website-ul platformei și paginile sale de Facebook și Instagram.

Despre Cascada Bigăr

Situată în Valea Minișului din Județul Caraș-Severin – la jumătatea distanței dintre localitățile Anina și Bozovici, pe DN 57B – Cascada Bigăr reprezintă un adevărat monument al naturii și un obiectiv turistic de valoare pentru România. Mai mult, în 2013, presa internațională de specialitate a nominalizat Cascada Bigăr drept cea mai frumoasă cascadă unică din lume.

Despre Coca-Cola HBC România

Coca-Cola Hellenic este unul dintre cei mai mari îmbuteliatori ai companiei Coca-Cola, având vânzări de peste 2 miliarde de unități. Compania activează într-o zonă geografică extinsă, având operațiuni în 28 de țări, servind o populație de aproximativ 590 milioane de oameni. Coca-Cola HBC oferă o gamă variată de băuturi răcoritoare din categoria celor carbogazoase, sucuri, apă, energizante, ceaiuri și cafea. Coca-Cola HBC promovează o dezvoltare durabilă, generând valoare pentru afacerea sa și pentru societatea în care activează. În acest sens, compania furnizează băuturi răcoritoare care satisfac nevoile diverse ale consumatorilor, încurajând în același timp un mediu de lucru deschis și desfășurându-și activitatea într-un mod responsabil astfel încât să protejeze și să mențină neschimbat mediul înconjurător, contribuind la dezvoltarea socio-economică a comunităților locale. Coca-Cola HBC este lider al industriei de băuturi in Dow Jones Sustainability Index (atât la nivel mondial cât si european) și este totodată inclusă in FTSE4Good Index. ȋn România, ca în toate țările în care își desfășoară activitatea, Coca-Cola deține și funcționează pe baza unui sistem propriu, incluzând toate verigile necesare producerii și distribuției produselor către consumatori. În România, Sistemul este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) și partenerul său Coca-Cola Hellenic denumit Coca-Cola HBC România, care îmbuteliază și distribuie produsele Coca-Cola sub licența The Coca-Cola Company în România. Pentru mai multe informaţii legate de companie vă rugăm să vizitați website-urile www.coca-colahellenic.ro și www.thecoca-colacompany.com.

Despre Asociația ViitorPlus

ViitorPlus este o organizație nonprofit, care derulează din 2006 proiecte de educație și conștientizare, reciclare, producție de confecții textile naturale, împăduriri, dotarea unor obiective sociale cu colectoare solare manufacturate, proiecte ce contribuie la soluționarea unor probleme sociale și de mediu în diferite județe ale țării, precum Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Călărași, Prahova, Sibiu, Sălaj sau în București. Printre cele mai cunoscute proiecte ale organizației, ce au primit recunoaşteri în diferite competiţii naţionale şi internaţionale se numără „Atelierul de pânză”, „Recicleta”, „ecOprovocarea”, Adoptă un copac” sau „Harta Reciclării”. Viziunea ViitorPlus: „Redescoperim împreună legătura cu natura şi investim în ceea ce lăsăm în urma noastră”. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.viitorplus.ro.

*The World Geography a clasat cascada Bigăr pe primul loc în topul celor mai frumoase cascade unice din lume.

Despre autor

avatar

ViitorPlus a fost înfiinţată în România ca organizaţie neguvernamentală, nonprofit, independentă, pentru a stimula şi contribui la transpunerea în practică a conceptului de dezvoltare durabilă la nivel de individ, comunitate şi organizaţii. În viziunea noastră, dezvoltarea durabilă integrează în viaţa cotidiană abordarea sistemică a realităţii şi valorifică interconexiunile dintre planurile de mediu, uman, economic şi social, care fundamentează civilizaţia umană, în aşa fel încât generaţiile actuale şi cele viitoare să-şi poată satisface nevoile şi să-şi poată păstra oportunităţile.

Comentează