135https://share.google/
În fiecare vară întâlnesc părinți care îmi pun aceeași întrebare: „Credeți că este pregătit pentru școală?”
De cele mai multe ori, întrebarea vine însoțită de o listă de achiziții: știe literele, numără până la 100, își scrie numele, face adunări simple.
Răspunsul meu îi surprinde aproape de fiecare dată.
Nu acestea sunt primele lucruri pe care le urmăresc.
autor text Carmen Stoicu
Am întâlnit copii care citeau cursiv, dar izbucneau în plâns dacă pierdeau un joc. Am văzut copii care recunoșteau toate literele alfabetului, însă nu puteau sta concentrați zece minute sau renunțau imediat când ceva nu le ieșea. Și am întâlnit copii care încă nu citeau, dar aveau curajul să întrebe, să încerce din nou și să colaboreze cu ceilalți. Adaptarea lor la școală a fost, de multe ori, mai ușoară.
Pregătirea pentru școală nu înseamnă doar ce știe copilul. Înseamnă cum învață, cum se descurcă atunci când întâlnește o dificultate și cât de pregătit este să funcționeze într-un grup.
Atunci când discut cu părinții, mă uit la cinci arii importante ale dezvoltării.
Prima este dezvoltarea fizică.
Pare un aspect simplu, dar influențează multe dintre activitățile de la școală. Dacă mâna obosește foarte repede când colorează sau dacă încă îi este greu să țină corect creionul, scrisul va deveni o provocare înainte să devină o plăcere. La fel de importante sunt autonomia și coordonarea. Se îmbracă singur? Își poate deschide ghiozdanul? Poate sta la masă fără să simtă nevoia să se ridice din două în două minute?
A doua este dezvoltarea cognitivă.
Nu mă interesează câte fișe a rezolvat acasă. Mă interesează dacă observă, dacă pune întrebări și dacă încearcă să găsească soluții. Un copil pregătit pentru școală poate urmări o explicație, își amintește ce are de făcut și reușește să facă legături între lucrurile pe care le învață. Curiozitatea valorează mai mult decât un exercițiu făcut mecanic.
Limbajul ocupă un loc aparte.
În clasă, copilul învață ascultând, întrebând și povestind. Dacă îi este greu să înțeleagă o cerință sau să spună clar ce are nevoie, procesul de învățare devine mai dificil. Mă uit dacă poate povesti o întâmplare în ordine, dacă își găsește cuvintele cu ușurință și dacă este înțeles atunci când vorbește. O dificultate de pronunție nu înseamnă automat că nu este pregătit pentru școală, dar este bine să fie evaluată din timp, pentru că unele tulburări de limbaj pot influența ulterior cititul și scrisul.
La fel de importantă este dezvoltarea socio-emoțională.
Școala presupune reguli, așteptare, colaborare și momente în care nu ești ales primul sau nu câștigi jocul. Copilul nu trebuie să își controleze perfect emoțiile. Niciun copil de șase ani nu face asta. Contează însă dacă începe să găsească modalități prin care să se liniștească, dacă poate cere ajutor și dacă acceptă că uneori lucrurile nu ies din prima.
Ultima arie este atitudinea față de învățare.
Poate părea mai greu de observat, dar este una dintre cele mai valoroase. Îmi place să văd copii care spun „Mai încerc o dată”, chiar dacă greșesc. Copii care nu se sperie de necunoscut și care privesc învățarea ca pe o descoperire, nu ca pe un test permanent.
Dacă ar fi să transform toate acestea într-un checklist, i-aș invita pe părinți să se întrebe:
* Poate copilul meu să fie atent la o activitate aproximativ 15-20 de minute?
* Își gestionează singur nevoile de bază?
* Înțelege și urmează instrucțiuni simple?
* Vorbește suficient de clar încât să fie înțeles?
* Își exprimă emoțiile prin cuvinte?
* Cooperează cu alți copii?
* Acceptă regulile unui joc?
* Îndrăznește să încerce din nou după ce greșește?
* Este curios și pune întrebări?
* Merge spre școală cu mai multă curiozitate decât teamă?
Dacă la unele dintre aceste întrebări răspunsul este „încă nu”, nu înseamnă că nu este pregătit pentru școală. Înseamnă doar că are nevoie de puțin sprijin înainte de începerea unui nou capitol.
Cred că acesta este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le pot transmite părinților: pregătirea pentru școală nu este o cursă și nici un examen pe care copilul trebuie să îl treacă. Este un proces de maturizare. Iar rolul nostru nu este să îl grăbim, ci să observăm unde are nevoie de încurajare și să îi oferim sprijinul potrivit, la momentul potrivit.
Uneori, câteva luni în care lucrăm la autonomie, limbaj, motricitate fină sau gestionarea emoțiilor valorează mai mult decât zeci de fișe rezolvate înainte de clasa pregătitoare. Copilul nu are nevoie să ajungă la școală știind deja tot. Are nevoie să ajungă acolo cu încrederea că poate învăța.
