Care sunt factorii de risc pentru excesul în greutate şi obezitatea la copii?

0

Condiţiile socio-economice nefavorabile –  factori de risc pentru excesul în greutate şi obezitatea la copii

Fundaţia PRAIS, iniţiatorul mişcării naţionale „Şi eu trăiesc sănătos! – SETS”, implementează în România pe o perioadă de trei ani, proiectul pan-european EPHE „EPODE pentru Promovarea Egalităţii în ceea ce privește starea de sănătate”. Activitățile se derulează pe un eșantion reprezentativ de 180 de familii din comunitatea Otopeni, precum și în alte 6 comunități similare din Belgia, Franţa, Olanda, Portugalia, Grecia și Bulgaria.

EPHE reunește expertiza unor parteneri instituţionali şi academici prestigioși care evaluează 4 domenii principale de intervenție: consumul de apă, varietatea în consumul de fructe și legume, sedentarismul și somnul. În prima fază, s-a realizat studiul de referinţă EPHE, o analiză de explorare și identificare a inegalităţilor de comportament și a factorilor determinanţi ai acestora, la nivelul categoriilor socio-economice selectate. La sondaj au participat 1.266 de copii şi familiile acestora, dintre care peste 170 din comunitatea din România.

Silvia Bucur, Presedinte Fundatia PRAIS

Studiul EPHE arată că statutul socio-economic al părinţilor reprezintă un factor determinant care influențează obiceiurile de stil de viață, implicit incidenţa excesului în greutate şi obezităţii la copii. Astfel, copiii din familii cu un statut socio-economic ridicat mănâncă mai multe fructe şi legume şi petrec mai puţin timp în faţa televizorului comparativ cu cei din familii cu un statut socio-economic scăzut. În calitate de coordonatori ai execuției proiectului în cele 7 țări, susținem necesitatea analizei tuturor factorilor de risc care pot sta la baza obezității la copii, pentru a fi în măsură să facem prevenție.” a declarat Silvia Bucur, Președinte Fundația PRAIS.

Copiii din  comunitatea românească se află pe locul 4 la consumul de fructe după cei din comunitățile din Portugalia, Grecia, Bulgaria și Olanda, dar consumă mai multe fructe decât cei din Belgia și Franța (grafic 1*).

Studiul relevă că și nivelul de educaţie al părinţilor poate fi o cauză a diferenţei observate în ceea ce priveşte consumul de fructe în rândul familiilor cu un statut socio-economic mai ridicat şi al celor cu unul scăzut. În ceea ce priveşte consumul de legume, indiferent de statutul socio-economic al familiei, copiii din comunitatea noastră mănâncă porţia de legume necesară de la 2 până la 4 ori pe săptămână.

Monitorizarea timpului petrecut în faţa ecranului. În România, studiul EPHE arată că un copil petrece circa 22,7 ore pe săptămână în fața unui ecran (calculator sau televizor), în vreme ce în Olanda și Belgia timpul petrecut este de circa 15 ore. Țara noastră este surclasată doar de Bulgaria, cu 25 de ore (grafic 2**). Timpul petrecut în faţa calculatorului este monitorizat egal la nivelul grupurilor socio-economice țintă: 50% dintre părinţi controlează timpul petrecut de copiii lor în faţa ecranului.

Studiul EPHE va fi urmat de 2 evaluări ulterioare, prin care se va măsura impactul asupra comunității eșantionate din România a activităților din cadrul mișcării naționale „Și eu trăiesc sănătos!” – SETS care are la bază metodologiile educaționale, de informare și activare EPODE. Se va evalua impactul programelor similare din celelalte 6 țări, obiectivul EPHE fiind acela de a determina în ce măsură inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate (dieta și efort fizic) pot fi reduse prin intermediul informării și educației constante a tinerei generații și a familiilor, asupra stilului de viață sănătos.

Pentru mai multe informaţii, vă invităm  să vizitaţi site-ul www.sets.ro și www.ephestory.eu.

Despre Fundația PRAIS

Fundaţia PRAIS a fost creată în 2002 de către PRAIS Corporate Communications. În cadrul proiectelor sale naţionale, susţine 4 mari cauze: accesul la educaţie şi la dezvoltare personală, o economie sustenabilă bazată pe inovaţie, competitivitate şi etică, promovarea stilului de viaţă sănătos, grija faţă de mediu.

Fundaţia PRAIS s-a implicat cu succes în ultimii 12 ani în proiecte educaţionale naţionale din domenii precum: nutriţia sănătoasă, siguranţa produselor alimentare, protecţia mediului, promovarea tinerelor talente. Aceste proiecte s-au derulat în parteneriat cu instituţii cum ar fi: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Mediului, ANSVSA, ANPC şi Garda Naţională de Mediu, UNEFS, ISMB etc.

Din anul 2011, Fundaţia PRAIS este un model de bună practică în cadrul EPODE International Network (EIN) prin mişcarea naţională „Şi eu trăiesc sănătos!” – SETS, adresată elevilor din ciclul primar din Bucureşti, Cluj-Napoca, Roman și Timișoara, având ca obiective prevenirea obezităţii infantile şi promovarea stilului de viaţă sănătos în rândul familiilor din România, într-o abordare holistică: minte, trup, spirit – www.sets.ro. Mișcarea SETS este integrată  în proiectul european EPHE – EPODE for the Promotion of Health Equity, finanţat de Uniunea Europeană, ce promovează egalitatea în ceea ce priveşte starea de sănătate a comunităților în 7 țări: Grecia, Bulgaria, Belgia, Franţa, Portugalia, Olanda și România.

Despre EPHE

Proiectul EPHE este un program pan-european (2012 – 2015) cofinanţat de Comisia Europeană care analizează valoarea adăugată creată prin implementarea metodologiei EPODE în vederea reducerii inegalităţilor în domeniul sănătăţii (dietă & efort fizic), precum şi oportunităţile de susţinere a procesului de implementare a programelor EPODE cu ajutorul fondurilor structurale până la finalul anului 2015. Printre partenerii proiectului EPHE se numără universităţi şi programe la nivelul comunităţii din 7 state membre europene.

Următorii paşi în proiectul EPHE

Identificarea inegalităţilor la nivel naţional este primul pas în înţelegerea modului prin care putem îmbunătăţi colaborarea la nivelul statelor şi campaniile sociale cu privire la prevenirea obezităţii. În vreme ce Programele la nivelul Comunităţii încearcă să reducă decalajul dintre informare şi intervenţie, este important să avem în vedere aceste diferenţe pentru a îmbunătăţi modul de abordare utilizat prin aceste programe.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează