Caravana Start Me Up porneşte la drum în 8 oraşe din România

0

Caravana Start Me Up porneşte la drum joi, 20 iunie, în Bucureşti. Între 20 iunie şi 4 iulie, echipa Akcees va susţine workshop-uri despre antreprenoriat în 8 oraşe din România şi va aduce în faţa audienţei antreprenori de succes care îşi vor împărtăşi propriile experienţe. Tinerii care doresc să îşi descopere potenţialul antreprenorial sunt invitaţi să se alăture evenimentelor organizate în cadrul caravenei.  Participarea este gratuită în limita locurilor disponibile, iar înscrierea se realizează online la startmeup.ro/caravana

TechHub Bucharest găzduieşte joi, 20 iunie, primul eveniment din cadrul Caravanei Start Me Up, eveniment în care antreprenori de succes din diferite domenii vor fi faţă în faţă cu tinerii care doresc să le calce pe urme. Temele principale de discuţie vor fi antreprenoriatul în tehnologie şi antreprenoriatul social, iar printre invitaţii speciali ai evenimentului se numără Andrei Pitiş (antreprenor, investitor de tip angel, Preşedinte ANIS şi cadru didactic asociat al Universităţii Politehnice Bucureşti), Bogdan Iordache (Co-Fondator şi CEO al How to Web), Ştefana Popa (Co-Fondator Incubator 107) sau Claudia Suhov (Co-Fondator Next Steve Group). În plus, alumni Start Me Up vor fi alături de participanţi pentru a le împărtăşi propriile poveşti de succes.

Caravana Start Me Up marchează totodată şi lansarea celui de-al doilea număr din revista Akcees, o revistă cu, despre şi pentru tineri antreprenori. În paginile revistei cititorii vor găsi poveşti despre antreprenoriat, evenimente relevante şi resurse utile care îi vor ajuta să îşi dezvolte companiile mai repede şi mai eficient şi le vor oferi inspiraţia de care au nevoie pentru a porni la drum pe cont propriu.

 „Succesul primei ediţii a şcolii de antreprenoriat Start Me Up ne-a determinat să mergem mai departe şi să continuăm să dezvoltăm proiectul. Caravana Start Me Up este o campanie naţională de promovare a antreprenoriatului, iar obiectivul nostru este ca participanţii să înţeleagă la final ce înseamnă să fii antreprenor şi să aibă ocazia de a discuta în mod direct cu oameni care au reuşit pe cont propriu. Îi invităm pe tinerii care vor să îşi descopere potenţialul antreprenorial să fie alături de noi la evenimentele din cadrul Caravanei”, a spus Irina Nicoleta Scarlat, Co-Fondator Akcees şi Project Manager Start Me Up.

300x250-01Start Me Up este singura şcoală de antreprenoriat din România în cadrul căreia participanţii generează idei şi dezvoltă concepte viabile de business alături de investitori şi antreprenori consacraţi. Cea de a doua ediţie a evenimentului se va desfăşura în perioada 21 – 27 iulie la Pensiunea Speranţa din Predeal, iar ineditul acesteia constă în organizarea Caravanei Start Me Up, campanie naţională de promovare a antreprenoriatului în România.

Caravana Start Me Up se va desfăşura între 20 iunie şi 4 iulie în Bucureşti, Timişoara, Cluj, Sibiu, Braşov, Constanţa, Galaţi şi Iaşi. Antreprenori şi investitori importanţi din România au ales să se alăture acestei campanii naţionale de susţinere a antreprenoriatului şi să împărtăşească tinerilor propriile experienţe.

Participarea la evenimentele Caravanei Start Me Up este gratuită în limita locurilor disponibile, iar înscrierea se realizează online pe site-ul evenimentului startmeup.ro/caravana.  

Start Me Up este un eveniment organizat cu sprijinul Microsoft, SAP România, Okapi Studio, Skobbler, [e-spres-oh] şi al partenerilor logistici Pensiunea Speranţa, TechHub Bucharest, How to Web, Smart Bill, Red Bull, Staropramen, Brandshout, Sketch Group şi Blogal Initiative.

Mediatizarea proiectului este asigurată de Radio Lynx, Forbes România, Revista Cariere, Business Woman, Wall Street, România Liberă, Zile & Nopţi, IQ Ads, Ejobs, Agora, Gadget & Trends, Metropotam, Startups.ro, Online Student, România pozitivă, IT Channel, Studenţie.ro, Comunicatedepresă.ro, Calendarevenimente.ro, Inoraş.ro, Witmo, Business Age şi Market Watch.

Susţinem şi ne susţin: Junior Achievement, Fundaţia Post-Privatizare, Romanian Business Leaders, Blogunteer, Incubator 107, AIESEC, Educativa, Voluntari pentru Idei şi Proiecte (VIP), Business Organization for Students (BOS), Asociaţia Studenţilor la Contabilitate şi Informatică de Gestiune (ASCIG), Senatul Studenţilor, Advice, Business Club, Buzz!Camp, Club Liderii Mileniului Trei, Softbinator, SISC şi DA Afaceri.

Despre Akcees

Akcees este o organizaţie non-profit ce îşi propune să devină cel mai puternic catalizator al aspiraţiilor antreprenoriale ale tinerilor. Proiectele şi iniţiativele organizaţiei oferă tinerilor cu potenţial antreprenorial akcees la educaţie şi experienţă profesională de cea mai bună calitate, oportunităţi de networking, mentorat şi finanţare. Akcees contribuie la formarea de noi generaţii de tineri antreprenori prin facilitarea transformării ideilor inovatoare în afaceri de succes.

Harta

 

Caravana Start Me Up

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează