Caravana Filmului Românesc la MANGALIA. Capodopere ale cinematografiei naţionale. Vezi PROGRAMUL!

0

După ce, la începutul verii, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC – Capodopere ale cinematografiei naţionaleîşi începea, la Constanţa, campania de readucerea în prim-plan a  filmului clasic românesc, acum, la sfârşit de vară,  se reîntoarce pe malul mării.

Astfel, timp de zece zile, în perioada 4-7 septembrie şi 9-14 septembrie, la Mangalia,  în Portul Turistic Mangalia, cu începere de la ora 20.30, vor avea loc proiecţii în aer liber cu unele dintre cele mai valoroase filme din patrimoniul cinematografiei româneşti, mari creaţii realizate înainte de 1989.

Şi, pentru că este sfârşit de vacanţă, organizatorii s-au gândit să aleagă doar filme care să binedispună spectatorii, care să le aducă zâmbetul pe buze şi să  fie, în acelaşi timp, un prilej de întâlnire cu marii actori ai scenei şi ecranului românesc, în roluri memorabile.

Cine nu-şi aduce aminte de savurosul dialogul dintre Toma Caragiu, în rolul actorului Costică Caratase, şi Marin Moraru, în rolul valetului Vasile, din filmul ACTORII ŞI SĂLBATICII inspirat din viaţa renumitului comediant interbelic Constantin Tănase? Replicile din acest film, aşa cum este răspunsul drasticului valet Vasile: „Monseur scrie, monseur zicem. Ce umbli cu cioara vopsită? ”, au rămas memorabile.

Sau, cine nu îşi aminteşte de profesoara Isoscel (Tamara Buciuceanu-Botez) din filmele LICEENII şi  LICEENII ROCK’N ROLL, alături de elevii, pe atunci,Ştefan Bănică jr., Mihai Constantin, Oana Sârbu, Cesonia Postelnicu? Sau de franţuzita isprăvniceasă Chiriţa, proaspăt întoarsă de la Paris, în interpretarea plină de şarm a Dragăi Olteanu Matei, în filmul COANA CHIRIŢA?

Cu siguranţă, pentru mulţi dintre spectatori, proiecţiile le vor oferi ocazia unor reîntâlniri plăcute şi aşteptate. Pentru cei tineri, pentru cei care nu au avut până acum un contact cu cinema-ul clasic românesc, evenimentul va fi cu siguranţă un prilej de a descoperi rădăcinile valoroase din care îşi trage seva  filmul românesc contemporan, cel care  în ultimul deceniu a cucerit lumea şi a devenit o prezenţă distinctă şi cu personalitate în lumea cinematografiei moderne.

 

Intrarea la toate proiecţiile este liberă.

CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC – Capodopere ale cinematografiei naţionale este organizată de MDV AUDIO STUDIO şi Fundaţia „Filmul Românesc”, cu sprijinul Consiliului Naţional al Cinematografiei şi al Uniunii Cineaştilor din România, în parteneriat cu Asociaţia Municipiilor din România, ABBIS Studio / Mitra Film, Primăria Mangalia, şi FanRomania.

Parteneri media: Cinefan, CinemaRx, Urban Things, Gratuitor, România pozitivă.

Website: www.caravanafilm.ro

www.facebook.com/CaravanaFilmuluiRomanesc

 afiscaravanamangaliaWEB

PROGRAMUL PROIECŢIILOR

CARAVANEI FILMULUI ROMÂNESC – Capodopere ale cinematografiei naţionale LA MANGALIA

Miercuri, 4 septembrie, ora 20.30

ACTORUL ŞI SĂLBATICII

Scenariu: Titus Popovici;  Regie: Manole Marcus;  Cu: Toma Caragiu, Margareta Pogonat, Maria Chira, Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Mircea Diaconu, Carmen Petrescu, Jana Gorea, George Paul Avram, Marin Moraru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Florin Zamfirescu, Carmen Berbecaru, Zephi Alşec, Lucia Boga, Tricy Abramovici, Gheorghe Şimonca, Lia Şahighian, Rudi Rosenfeld

Joi, 5 septembrie, ora 20.30

OPERAŢIUNEA MONSTRUL

Scenariu: Titus Popovici;  Regie: Manole Marcus;  Cu: Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru, Ovidiu Schumacher, Ada D’Albon, Alexandru Manolescu, Cristina Hofman, Nineta Gusti, Elena Sereda, Lia Sahighian, Vera Varzopov

 

Vineri, 6 septembrie, ora 20.30

B.D. – LA MUNTE ŞI LA MARE

Scenariu: Nicolae Ţic, Mircea Drăgan; Regie: Mircea Drăgan; Cu: Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Ion Finteşteanu, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Ioana Drăgan, Dumitru Furdui, Iurie Darie, George Oancea

 

Sâmbătă, 7 septembrie, ora 20.30

ZÂMBET DE SOARE

Scenariu: Vasilica Istrate, Regie: Elisabeta Bostan  Cu: Carmen Galin, Mircea Diaconu, Bianca Brad, Tudor Petruţ, Ileana Stana Ionescu, Rudy Rosenfeld, Vasile Muraru, Adrian Vâlcu, Adrian Ciobanu, Petrică Moraru, Medeea Marinescu

 

Luni, 9 septembrie, ora 20.30

LICEENII

Scenariu: George Şovu; Regie: Nicolae Corjos; Cu: Ştefan Bănică jr., Mihai Constantin, Oana Sârbu, Cesonia Postelnicu, Tudor Petruţ, Tamara Buciuceanu-Botez, Ion Caramitru, Silviu Stănculescu, Dorina Lazăr, Sebastian Papaiani, Cristina Deleanu, Iarina Demian, Liviu Crăciun, Mihai Mereuţă, Cătălin Păduraru

 

Marţi, 10 septembrie, ora 20.30

LICEENII ROCK’N ROLL

Scenariu: George Şovu; Regie: Nicolae Corjos; Cu: Tamara Buciuceanu-Botez, Ştefan Bănică jr., Oana Sârbu, Mihai Constantin, Cesonia Postelnicu, Adrian Vâlcu, Cătălin Păduraru, Dan Cociş, Rodica Mureşan, Eusebiu Ştefănescu, Gheorghe Şimonca, Mihai Mereuţă

 

Miercuri, 11 septembrie, ora 20.30

BRIGADA DIVERSE INTRĂ ÎN ACŢIUNE

Scenariu: Nicolae Ţic, Mircea Drăgan; Regie: Mircea Drăgan;  Cu: Toma Caragiu,  Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Dem Rădulescu,  Jean Constantin, Iurie Darie, George Mihăiţă, Ioana Drăgan, Ştefan Bănică, Dumitru Furdui, Cella Dima, Boris Ciornei, Constantin Rauţchi, Gina Petrini, Valeria Marian

 

Joi, 12 septembrie, ora 20.30

CUCOANA CHIRIŢA

Scenariu: Draga Olteanu Matei, adaptare după piesele lui Vasile Alecsandri; Regie: Mircea Drăgan; Cu: Draga Olteanu Matei, Jean Constantin, Dem Rădulescu, Iurie Darie, Cezara Dafinescu, Rodica Popescu Bitănescu, Florin Piersic Jr., Adrian Păduraru, Adriana Şchiopu, Ileana Stana Ionescu, Ştefan Tapalagă, Dumitru Rucăreanu, Cornel Vulpe, Teofil Vâlcu, Marian Hudac, Dionisie Vitcu

 

Vineri, 13 septembrie, ora 20.30

COLIERUL DE TURCOAZE

Scenariu: Nicolae Mihail, Eugen Barbu;  Regie: Gheorghe Vitanidis; Cu: Florin Piersic, Marga Barbu, Szoby Cseh, Alexandru Repan, Ion Besoiu, Traian Stănescu, George Motoi, Jean Constantin, Constantin Codrescu, David Ohanesian, Corado Negreanu, Jean Lorin Florescu, Marina Procopie, Alexandru Arşinel, Olga Delia Mateescu, Rodica Popescu-Bitănescu

 

Sâmbătă, 14 septembrie, ora 20.30

SECRETUL ARMEI… SECRETE

Scenariu şi regie: Alexandru Tatos; Cu: Victor Rebengiuc, Mircea Diaconu, Horaţiu Mălăele, Dem Rădulescu, Carmen Galin,  Mitică Popescu, Manuela Hărăbor, Adrian Păduraru, Coca Bloos, Emilia Dobrin-Besoiu, Aristide Teică

 

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează