Campionul României la triatlon, Ciprian Bălănescu, câștigă cea mai importantă etapă a finalului de sezon, Fără Asfalt la munte 2015

0

• Peste 200 de participanți au luat startul la cea de-a doua ediție a Triatlon Fără Asfalt la munte, desfășurată pe 15 august în Cerașu-Slon, Prahova

• Evenimentul sportiv premium a reunit triatloniști de notorietate și sportivi de performanță, precum: Daniel Bălănescu, Sorin Boriceanu, Monica Koncz

• Podiumul la feminin a fost ocupat de sportivele clubului Harghita Triathlon Club

Fara Asfalt 2015_Tudor Vlad_Foto Mircea Struteanu
A doua ediție a triatlonului Fără Asfalt la munte, eveniment premium inclus în calendarul competițional al Federației Române de Triatlon, a avut loc în acest weekend în județul Prahova, în zona Cerașu-Slon. La competiție au participat peste 200 de concurenți, printre care triatloniști de notorietate și sportivi de performanță, precum Daniel Bălănescu, Sorin Boriceanu, Monica Koncz, membră a lotului național de schi fond, cât și membri ai celor mai importante cluburi sportive de profil din România, precum Harghita Triathlon Club.

Triatlon Fără Asfalt Intersport la munte 2015 a fost câștigat de Daniel Bălănescu, campionul României la triatlon, care a realizat cel mai bun timp al competiției: 1:48:28,1.
Triatlonul Fără Asfalt la munte este unul dintre cele mai importante 12 evenimente din calendarul Federației Române de Triatlon (FRTRI) și este inclus în campionatul național de Cross Triatlon (off road) FRTRI. Circuitele de triatlon off road și de șosea ale FRTRI sunt susținute prin programul „140 de bătăi pe minut” al Fundației eMAG.
„Cu fiecare nouă ediție a proiectului Fără Asfalt, pe care l-am început în 2010, reușim să punem umărul, alături de triatloniștii de performanță și de pasionații acestui sport, la formarea unei comunități tot mai numeroase, dorindu-ne ca triatlonul să devină un sport pentru un public mult mai larg. Asta și pentru că, potrivit unui sondaj realizat recent de noi în rândul participanților la Fără Asfalt, 8 din 10 triatloniști consideră că sportul îi ajută să se dezvolte personal și profesional mult mai bine.
De aceea, povestea triatlonului Fără Asfalt, cel mai cunoscut concurs de triatlon în natură din România, continuă și anul acesta la munte în aceleași locuri frumoase, dar mai puțin cunoscute turistic, în zona Cerașu-Slon, din Prahova”, spune Tudor Vlad, inițiatorul proiectului „Fără Asfalt” și președintele Fundației eMAG.
Traseul concursului a început cu 1.000 m de înot în lacul Măneciu, după care concurenții au pedalat 21 km de la lac spre cascada Schinda, prin pădure, pe malul Telejenelului și înapoi spre Tabla Buții, până pe Plai, deasupra satului Slon. De pe Plai, participanții au alergat în ultima probă a concursului pe o distanță de 7 km, până sub vârful lui Crai și înapoi.

Câștigătorii Fără Asfalt la munte 2015 au primit premii în valoare totală de peste 4.500 de euro.

Câștigătorii competiției elite

Clasament masculin
Loc Nume Localitate Timp înot Timp bicicletă Timp alergare Timp total
1 Ciprian BĂLĂNESCU Timișoara 14:40 01:02:02 31:47 1:48:28
2 Adrian PRISTAVU Brașov 18:35 57:47:00 33:37 1:49:57
3 Andrei IANOS Sibiu 20:49 56:03:00 37:08 1:53:58

Clasament feminin
Loc Nume Localitate Timp înot Timp bicicletă Timp alergare Timp total
1 Monika KONCZ Sfântu Gheorghe 23:06 01:14:25 38:31 2:16:01
2 Adel KOTER Miercurea Ciuc 25:03 01:14:35 41:53 2:21:29
3 Maria SZAKACS Miercurea Ciuc 23:42 01:16:07 46:35 2:26:21

Despre „Fără Asfalt”
„Fără Asfalt” a fost în 2010 primul triatlon off-road din România, iar începând cu 2011 a fost primul eveniment de triatlon al sezonului din circuitele de triatlon Bioeel Grand Prix. În 2013, ambele circuite de triatlon desfășurate sub egida FRTRI (de șosea și off-road) au fost preluate în cadrul programului „140 de bătăi pe minut” implementat de Fundația eMAG, iar „Fără Asfalt” este primul din seria celor 7 evenimente de cross triatlon (off-road).
Fără Asfalt este o asociație-club sportiv care și-a definit ca scop popularizarea triatlonului în România și promovarea unui stil de viață activ și responsabil. Evenimentele „Fără Asfalt” au la bază un concept ecologic de întâlnire cu natura fără impact negativ și de depășire a limitelor personale într-o variantă echilibrată.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează