Campanie națională de donare de sânge

0

SUBWAY® ROMÂNIA LANSEAZĂ CAMPANIA UMANITARĂ „SĂ FII SOLIDAR E UN DAR”

Compania își reafirmă împlicarea socială și, pentru al doilea an consecutiv, adresează un îndemn la donarea de sânge.

SUBWAY® România, partea a celui mai mare lanț de restaurante cu servire rapidă din lume, lansează, pe 24 aprilie, o campanie națională de donare de sânge. În România mai puțin de 2% din populație donează în mod benevol sânge. De aceea, pentru al doilea an la rând, Subway își îndeamnă clienții să devină solidari cu cei care au nevoie de ajutor. Campania națională “Să fii solidar e un dareste modalitatea prin care gigantul american își dorește să încurajeze donarea de sânge în România.

Campania va avea loc pe 24 aprilie în toate orașele în care Subway are deschis un restaurant. Pentru toți cei care se decid să facă parte din acest eveniment național și merg în centrele de transfuzii să doneze sânge Subway oferă, gratuit, un sandwich delicios: Italian or falafel.

Este al doilea an la rând când susținem donarea de sânge și încercăm să ajutăm centrele de transfuzii din toată România. Campania “Să fii solidar e un dar” are scopul de a ne face pe toți să înțelegem cât de importantă este donarea de sînge și câte vieți putem salva, zi de zi”, spune Rumen Radev, Business Development Agent pentru București și Ilfov.

Știu cât de important este să primești sânge atunci când ai nevoie. În urmă cu câțiva ani am suferit un accident de motocicletă și am avut nevoie de o transfuzie. Atunci, toți prietenii mei m-au ajutat. Așa că sunt convins că este extrem de important să donăm sânge pentru a salva vieți. Noi, toți cei de la Subway România, vrem să dăm o mână de ajutor și să sprijim centrele de transfuzii încurajându-ne clienții să facă un gest pentru cei aflați în mare nevoie”, spune Andrei Trifan, Business Development Agent pentru zonele din afara Bucureștiului și Ilfov.

Pe 24 aprilie toți donatorii de sînge din 15 orașe din România vor primi un sandwich delicios din partea Subway, gratuit, pentru gestul lor mărinimos. Clienții Subway din Cluj, Constanta, Iasi, Pitesti, Ploiesti, Timisoara, Oradea, Suceava, Sibiu, Alba-Iulia, Brașov, Arad, Deva, Focșani și Baia Mare sunt invitați să ia parte la această campanie socială de anvergură.

De Ziua Internațională a Solidarității Tineretului oricine poate oferi un dar și poate salva o viață printr-un act benevol de donare de sânge.

Partenerii Subway în campania “Să fii solidar e un dar” sunt Institutul Național de Transfuzie Sanguină Prof. Dr. C. T. Nicolau, Centrele Județene de Transfuzii și Centrul de Transfuzii București. Campania este susținută de Fundația Donatorilor Benevoli de Sânge și Asociația REACT.

Voucherul gratit oferit de Subway tuturor dontaorilor poate fi folosit până pe data de 04.05.2018, numai în restaurantele Subway. El nu poate fi preschimbat în bani.

Mai multe detalii despre campanie puteți găsi pe Facebook page Subway Romania

SUBWAY® Romania
SUBWAY® a intrat pe piața din România în 2011, deschizând primul restaurant în aprilie 2012 și ajungând în prezent la 39 de restaurante. Succesul SUBWAY® este consolidat de un model de business solid, implementat de Fred DeLuca în urmă cu peste 50 de ani. Modelul de afaceri a fost creat în jurul unor aspecte esențiale precum: prospețimea celor mai bune ingrediente, crearea și servirea celor mai gustoase sandvișuri din lume chiar în fața clientului, respectând cele mai inalte niveluri de calitate. Subway este o marcă comercială înregistrată a Subway IP Inc. 2018

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează