Campania Gift Giving Season a adus bucurie la Casa ANIMA, în pragul sărbătorilor

0

Echipa Visma Software România a făcut fapte bune și în perioada sărbătorilor de iarnă. De data aceasta, angajații companiei norvegiene și-au îndreptat atenția către ANIMA Nostra After School, continuând campania începută în 2018. Cu ajutorul donațiilor oferite de către echipă copiii s-au bucurat de rechizite, alimente, haine de iarnă și, nu în ultimul rând, de multe dulciuri.

În preajma sărbătorilor, echipa Visma a devenit ajutorul de nădejde a lui Moș Crăciun, reușind să ajungă la micii luptători, cu multe surprize pregătite special pentru ei. Prin această acțiune, Visma Software România dorește să încurajeze faptele bune. Oricât de mic ar fi gestul, echipa Visma se bucură să întindă o mână de ajutor.

Asociația de caritate Anima Nostra After School promovează educația gratuită și își propune să îmbunătățească șansele copiilor pentru un viitor mai bun. Ei oferă gratuit prânz și activități educaționale pentru copiii beneficiari.

,,Ne-am dorit ca toată lumea să se poată bucura de magia Crăciunului. Campania Gift Giving Season este doar una dintre numeroasele acțiuni pe care le desfășurăm pentru a veni în ajutorul cauzelor pe care le susținem, pe tot parcursul anului, nu numai cu ocazia sărbătorilor. Gândurile noastre se vor îndrepta mereu către cei din comunitățile din care facem parte’’, transimite Doriana Simandan, Marketing Specialist Visma Software România.

Campania „Gift Giving Season” este o campanie inițiată și derulată de Visma Software România din dorința și bucuria de a dărui și a ajuta. Prin această campanie, compania dorește să încurajeze faptele bune și să întindă o mână de ajutor celor care au nevoie, indiferent de perioada anului. Donațiile oferite de Visma Software România în cadrul campaniei sunt special pregătite de către membrii echipei din România.

Visma România este o companie furnizoare de produse de software pentru automatizarea activităților cu ajutorul sistemelor de gestiune ERP și produselor complementare POS și CRM, între altele. Brandul ocupă o poziție de lider de piață în Europa datorită diversității produselor, dar și calității acestora. În România,

Visma și-a făcut simțită prezența în 2006, odată cu deschiderea primului centru R&D, la Timișoara. Un an mai târziu, Visma a devenit acționarul firmei Multimedia Capital România, din Sibiu. În 2009, Visma Software Timișoara și Visma Software Sibiu au fuzionat, devenind Visma Software România, o singură companie, cu sediul la Sibiu și punct de lucru la Timișoara.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.