Bursele Superscrieri/Avon oferă 6.000 de euro pentru proiecte jurnalistice în 2015

0

Fundația Friends For Friends și Avon România lansează Bursele Superscieri/Avon, ediția a doua. Programul pilot, desfășurat în 2014, a fost inițiat cu scopul de a construi un cadru articulat de susținere a jurnaliștilor și fotojurnaliștilor români care vor să lucreze materiale de profunzime, amănunțit documentate și atent redactate.

BurseSuperscrieri 2015 800x600

 

Pentru 2015, se vor acorda trei burse în valoare de 2.000 de euro fiecare pentru realizarea a trei materiale jurnalistice complexe pe tema “violența domestică”. Suntem în căutare de proiecte care să treacă dincolo de tipare de abordare și să aducă noi perspective asupra temei – să înfățișeze publicului fenomenul violenței domestice în variatele lui forme și simptome, de la costuri pentru societate până la traume personale duse în spate decenii la rând, de la neputințe legislative până la cultura lui „bătaia e ruptă din rai”.

Poate câștiga o bursă Superscrieri/Avon orice autor din România – indiferent că este profesionist sau amator, jurnalist sau blogger, se exprimă prin cuvânt sau prin imagine, publică pe platforme tradiționale ori exclusiv în mediul digital. Organizatorii încurajează, proiectele complexe, de mare impact, realizate de echipe autor + fotoreporter/artist vizual.

Termenul limită de trimitere a formularului de aplicație, disponibil pe www.ffff.ro/burselesuperscrieri, este 26 aprilie 2015.

Pe lângă bursele propriu-zise, programul include două componente care adaugă valoare proiectelor câștigatoare: un program de mentorat și o serie de trei ateliere de scriere creativă, Seminariile Superscrieri, susținute de Mona Dîrțu – sub îndrumarea căreia se va desfășura tot programul de burse.

Juriul care va selecta bursierii, pe baza unor criterii de evaluare a propunerilor de proiecte, este format din: Dan Duca, Liviu Iolu, Marius Chivu, Mihnea Măruță, Raluca Kisescu (AVON Romania), Simona Tache, Vlad Mixich și Vlad Petreanu.

“Rezultatele programului pilot din 2014 – cele trei materiale publicate de echipele bursiere, toate super-propunerile de proiecte înscrise, felul în care s-au desfășurat Seminariile Superscrieri – ne-au arătat că programul de burse acoperă o nevoie adâncă: autorii sunt gata să-și pună la bătaie energia, timpul și creativitatea dacă cineva le creează contextul și le oferă puțin sprijin. Asta s-a întâmplat la prima ediție a Burselor Superscrieri/Avon, când toți bursierii au făcut mai mult decât și-au propus în proiecte. Suntem recunoscători că partenerii noștri ne înțeleg misiunea, iar implicarea lor crește. Ceea ce reușim să facem nu ne mai împarte în proiect-sponsor-public țintă, ci ne unește într-o comunitate în care fiecare contribuie cu propria performanță pentru a ne bucura împreună de materiale jurnalistice de excepție. Le suntem recunoscători tuturor și invităm pe oricine crede în forța poveștilor bine scrise să ni se alature”, declară Beatrice Weber, președinte executiv FFFF.

Implicarea Avon în acest proiect este argumentată de Raluca Kisescu, Senior Manager Commercial Marketing Avon România și Moldova: “Dorința de a oferi femeilor din România – victime ale violenței domestice – o viață linistită prin Campania Respectului ne face să căutăm permanent inițiative prin care le putem arăta că merită să trăiască o viață decentă și că schimbarea este posibilă. Știm că jurnalismul responsabil, care investighează cauze și spune povești este calea prin care, în viitorul nu foarte îndepărtat, respectul va fi o valoare a majorității. La prima ediție de burse, echipele câștigătoare au documentat materiale care, în primul rând, oferă soluții. În 2014, proiectele au vorbit despre Ordine de Protecție, Antecedente Penale sau Harta Violenței în România; suntem nerăbdători să descoperim anul acesta și alte superscrieri despre și pentru femeile victime ale violenței. Ne dorim ca aceste proiecte să fie surse de inspirație și reflecție pentru tineri, viitorii promotori ai unei societăți mai frumoase.”

Despre importanța unei astfel de burse ne spune una dintre echipele câștigatoare la prima ediție, Elena Stancu și Cosmin Bumbuț: „Într-o țară în care redacțiile nu sunt dispuse să investească în materiale ample, de lungă durată, o astfel de bursă este salvatoare. Nouă ne-a oferit ocazia să documentăm un caz de violență domestică într-o comunitate tradițională, în care oamenii nu se bagă în familia altuia. Am aflat astfel povestea unui sat care, fără să vrea, a fost complice la o crimă. Fără Bursa Superscrieri/Avon ne-ar fi fost greu să lucrăm la un astfel de subiect – nici o publicație nu ne-ar fi oferit resursele necesare unui proiect de trei luni.”

Pentru mai multe detalii despre Bursele Superscrieri/Avon, explorați: http://ffff.ro/burselesuperscrieri/.

Printre susținătorii programului Bursele Superscrieri/Avon se număra: Șapte Seri, HotNews, Adevărul, Dilema Veche, Foreign Policy, Decât o Revistă, The Institute, Igloo, Centrul pentru Jurnalism Independent, RISE Project, Active Watch, Sub25, România Pozitivă.

#Despre Fundația Friends For Friends

Suntem Fundația Friends For Friends și de 5 ani ne direcționăm toate eforturile și energia să susținem creativitatea practică, dezvoltând proiecte și instrumente care să îi ajute pe oameni să își descopere potențialul creativ.

Dintre cele mai cunoscute proiecte FFFF: Creative Fitness Studio – gym de antrenare și dezvoltare a creativității prin exerciții și experiențe creative de grup, Biblioteca FFFF – peste 1600 de cărți utile profesioniștilor implicați în industrii creative, expoziția Ciorne 2.0 – despre cum devin ideile realitate și, nu în ultimul rând, Superscrieri (Premiile Superscrieri și Bursele Superscrieri pe domenii de interes social).

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează