Bosch sprijină misiunea Habitat for Humanity România prin donații în produse și voluntariat

0

Bosch sprijină misiunea Habitat for Humanity România prin implicarea angajaților ca voluntari pe șantier și prin donații în aparatură electrocasnică, scule electrice și sisteme de încălzire pentru locuințe. Ajutorul Bosch va îmbunătăți considerabil condițiile de locuit și învățare pentru mai mult de 150 de copii și părinți aflați în dificultate.
voluntari Habitat for Humanity Romania

Peste 20 de angajați Bosch au lucrat cot la cot cu muncitorii Habitat for Humanity România pentru a oferi copiilor care trăiesc în 12 case familiale un loc mai bun în care să se bucure de copilărie. Timp de o zi, voluntarii au lucrat la vopsirea soclurilor caselor și la realizarea amenajărilor exterioare.

Pe lângă implicarea angajaților cu voluntari pe șantier, compania a oferit importante donații pentru dotarea bucătăriei unui centru comunitar și pentru încălzirea caselor în care locuiesc 80 de copii rămași fără îngrijirea părinților. De asemenea, muncitorii și voluntarii Habitat for Humanity România vor putea lucra mai eficient pe șantier cu ajutorul sculelor profesionale de la Bosch.

Despre Bosch

Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de peste 20 de ani şi numără aproximativ 2.700 de angajaţi în patru entităţi. În anul 2014, Bosch a înregistrat un volum de vânzări de 210 milioane de euro. Pe lângă noul centru de cercetare-dezvoltare şi unitatea de producţie pentru tehnologia auto din Cluj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnică liniară şi una de tehnologie auto în Blaj, precum şi un centru de consultanţă şi asistenţă tehnică în Timişoara. În Bucureşti, există o societate de distribuție de scule electrice și accesorii, termotehnică, sisteme de securitate şi siguranţă şi produse destinate industriei auto. În plus, în capitală există o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor.

Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii și servicii. În anul fiscal 2014*, cei aproape 360.000 de angajaţi au generat vânzări de 49 miliarde de euro. Grupul Bosch este structurat în patru sectoare de activitate: Soluții de mobilitate, Tehnologie industrială, Bunuri de larg consum, Tehnologie pentru construcţii și energie. Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH şi cele peste 440 de filiale şi companii regionale din peste 60 de ţări. Prin includerea partenerilor comerciali și de service, Bosch este reprezentat în aproximativ 150 de ţări. Această reţea internaţională de dezvoltare, producţie și vânzare reprezintă fundaţia creşterii continue a concernului german. În 2014, Bosch a aplicat pentru aproape 4.600 de patente pe plan internaţional. Obiectivul strategic al Grupului Bosch este de a crea soluţii pentru o viaţă conectată. Prin toate produsele și serviciile sale, Bosch sporeşte calitatea vieţii, oferind soluţii care sunt inovatoare şi stârnesc entuziasm. În acest fel, compania oferă la nivel mondial „Tehnică pentru o viaţă”.

*Cifrele de vânzări anunţate pentru anul 2014 nu includ compania BSH Bosch und Siemens Hausgeräte GmbH, fosta joint venture (acum BSH Hausgeräte GmbH) şi ZF Lenksysteme GmbH (acum Robert Bosch Automotive Steering GmbH), care între timp au fost preluate în întregime de către Bosch.

Despre Habitat for Humanity România
Habitat for Humanity este o organizație non-profit prezentă în 70 de țări cu misiunea de a eradica locuirea sărăcăcioasă. Habitat for Humanity România construiește, reabilitează, oferă consultanță, suport tehnic și derulează programe de eficiență energetică și de prevenție și răspuns la dezastre pentru grupuri vulnerabile. În România este de 19 ani, timp în care a ajutat peste 36.000 de oameni să aibă un loc mai bun în care să trăiască. www.habitat.ro

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează