BCR – Alături de victimele inundațiilor din Argeș și Vâlcea

0

50 familii și 220 persoane au fost beneficiarii proiectului Impreună putem ajuta victimele   inundaţiilor.

Banii donați prin platforma www.bursabinelui.ro vor fi dublați de BCR.

Voluntarii, angajați BCR, au donat bani, haine, pături, electrocasnice și alimente greu perisabile.

image001

50 de familii și peste 220 de persoane au beneficiat de proiectul inițiat de angajații Băncii Comerciale Române, Împreună putem ajuta victimele inundaţiilor.

Proiectul de ajutorare a victimelor inundațiilor din comuna Vaideeni, județul Vâlcea și din satele Cotmeana și Cochinești din comuna Stolnici, județul Argeș a fost inițiat în parteneriat cu Fundațiile Habitat for Humanity și Crucea Roșie. Banii donați de angajații BCR pentru proiectele celor două asociații pe platforma www.bursabinelui.ro vor fi dublați de bancă.

Acest proiect, Împreună putem salva victimele inundațiilor a pornit la initiativa unui angajat al băncii și am reușit în nici două săptămâni să mobilizăm angajați, parteneri și colaboratori pentru că, oamenii afectați de inundații aveau nevoie de sprijin rapid. Este normal ca în aceste momente să ne îndreptăm ajutorul spre cei mai puţin norocoşi din comunităţile noastre”, a declarat Nicoleta Deliu, Șef departament Comunicare Corporativă și Afaceri Comunitare BCR.

Peste 100 de angajați BCR din toată țara au empatizat cu persoanele aflate la ananghie în zonele afectate de furia apelor și s-au mobilizat pentru a strânge, pe lângă bani și donații care au constat în haine, jucării, pături, aparate electrocasnice, obiecte de igienă corporală și alimente greu perisabile.

Aproape 20 voluntari, angajați BCR, s-au deplasat în localitățile afectate cu mașinile personale, încărcate cu donațiile venite din toată țara.

“Am fost în comuna Stolnici, satele Cotmeana și Cochinești, unde am adus o mică bucurie în familiile la care am ajuns. Oameni deja săraci care au fost loviți de apele revărsate  și care au rămas și fără puținul pe care îl aveau. Mi-a rămas în minte  d-na Neacșu Elena, o bătrână de 83 ani care are în grijă 2 fetițe părăsite de o  nepoată, bucuria acestora a fost foarte mare, bucurie pe care nu o putem descrie în cuvinte, a declarat Ion Vali Rolea, Consilier Client Retail, Sucursala Județeană Argeș.

Proiectele asociațiilor Habitat for Humanity – Răspuns la dezastru și Crucea Roșie – Apel inundații 2014 sunt în continuare active pe www.bursabinelui.ro pentru cei care vor să doneze. Suma minimă pe care o pot dona este în valoare de 5 lei, bani pe care BCR nu îi comisionează. 5 lei donați, 5 lei ajung la beneficiar.

Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, managementului activelor, pensiilor private, a băncilor de locuinţe şi a serviciilor bancare prin telefonul mobil. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (peste 16 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 23 de birouri mobile dedicate companiilor şi 551 de unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM – peste 2.200 de bancomate şi POS – 15.000 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce.

*  *

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. Aproximativ 46.000 de angajati deservesc 16.4 milioane de clienti in cadrul a 2.900 de filiale din 7 tari (Austria, Republica Ceha, Slovacia, Romania, Ungaria, Croatia, Serbia). La 30 septembrie 2013, Erste Group detinea active totale in valoare de 207,9 miliarde EUR, inregistrand un profit net de 430,3 milioane EUR si un raport cost/venituri de 52,4%.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează