Bancpost se implică în achiziția operei de artă “Cumințenia Pământului”

0

Bancpost continuă să se implice în mod activ în susținerea valorilor culturale românești și se alătură subscripției naționale inițiată de Guvernul României și Ministerul Culturii pentru achiziția operei „Cumințenia Pământului”, cu o donație de 10.000 de euro.

“<Cumințenia Pământului> este o operă valoroasă și un simbol național al moștenirii culturale. Aducerea în patrimoniu public a acestei sculpturi se poate poate face printr-un demers comun, la care Bancpost a aderat și pe care îl susține la nivelul întregii organizații. Suntem onorați să facem parte din acest proiect și să putem contribui mai departe la întărirea sentimentului de mândrie națională”, a declarat Aura Toma, Director Executiv Marketing și Comunicare.

Cumintenia Pamantului, Constantin BrancusiSusținerea acestui proiect cultural face parte dintr-o serie de acțiuni pe care Bancpost le desfășoară la nivel național pentru promovarea culturii și artei, acțiuni reunite în cadrul platformei #bancpostpentrucultură.

Achiziţia operei „Cuminţenia Pământului” prin subscripţie publică este unul dintre cele mai importante proiecte naţionale care poate crește solidaritatea în societate și respectul pentru valorile culturale românești. Programul încurajează companiile private și persoanele fizice să susțină prin donații achiziția operei de artă. Donațiile pot fi făcute până la data de 30 septembrie.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează