Avis România lansează Electric for Business

0

Piața globală de închirieri de mașini electrice, estimată să ajungă la 11,39 miliarde de dolari în 2024.

Avis, unul dintre furnizorii globali de mobilitate, și-a extins liniile de business cu un nou serviciu dedicat companiilor din România – Electric For Business. Noua soluție de mobilitate pune la dispoziția companiilor o flotă modernă de autoturisme electrice, eficientă și eco-friendly.

În flota Avis destinată liniei Electric for Business se vor regăsi modele de top, precum Volkswagen ID.3 Advanced Pro 58 kWh și Volkswagen ID.4 Pro Advanced 77 kWh.

În plus, persoanele juridice vor putea opta pentru soluții personalizate cu termene de închiriere de 12 luni. Fiecare opțiune vine cu beneficii unice, adaptate nevoilor specifice de afaceri ale fiecărei companii, dar și costuri operaționale reduse și mentenanță inclusă.

Electric for Business a fost gândit astfel încât companiile să poată avea un control complet al costurilor. Tarifele includ costurile cu RCA, întreținerea autovehicului conform planului de mentenanță comunicat de producător, administrarea anvelopelor, asistență rutieră permanentă la nivel național, autovehicul de înlocuire pentru fiecare eveniment, costurile legate de înmatriculare, rovinietă și inspecția tehnică periodică.

Avis se angajează să ofere o experiență de închiriere fără griji și convenabilă pentru clienții săi și se adaptează în permanență la nevoile mereu în schimbare ale pieței, cu soluții inovatoare.

„Pe măsură ce sustenabilitatea devine un punct central în strategiile tot mai multor companii, Avis aduce soluții de mobilitate care să răspundă nevoilor din piață și să susțină tranziția către un viitor mai verde. Prin intermediul Electric for Business, clienții noștri corporate beneficiază de o flotă modernă de mașini electrice, care le permite să-și reducă impactul asupra mediului și să își îndeplinească obiectivele de sustenabilitate. În plus, un alt beneficiu real este și eficientizarea costurilor, ținând cont că tarifele pentru încărcarea unui autovehicul electric sunt mai mici decât prețurile conbustibilului”, a declarat Adrian Hălmăgean, Director General Avis România.

Piața de închiriere de mașini electrice a cunoscut o creștere rapidă în ultimii ani. Potrivit Electric Car Rental Global Market Report 2024, acesta este de așteptat să ajungă la o valoare de 11,39 miliarde dolari în 2024, cu o rată de creștere anuală compusă (CAGR) de 16,0%, de la 9,82 miliarde dolari în 2023. În acest studiu, prin închirierea de mașini electrice se înțelege un serviciu oferit de o companie care permite clienților să închirieze mașini electrice pentru perioade scurte sau lungi, fără a fi nevoie să le achiziționeze. Acest serviciu oferă opțiuni de închiriere flexibile: pe oră, săptămânal și lunar. De asemenea, autorii au luat în calcul principalele tipuri de vehicule pentru închirierea de mașini electrice, incluzand mașini cu baterie, mașini hibride și mașini electrice plug-in. Mașinile cu baterii utilizează motoare electrice alimentate de baterii, rezultând zero emisii de evacuare. Aceste autovehicule de închiriat sunt clasificate în mașini economice și mașini de lux, fiind folosite pentru deplasări în scop turistic sau de afaceri. Rezervarea se poate face online sau offline, oferind confort clienților. Piața de închiriere a mașinilor electrice este segmentată în funcție de tipul de vehicul (mașini cu baterie, mașini hibride, mașini electrice plug-in), categoria de vehicule (mașini economice, mașini de lux), scopul deplasării (agrement/turism, afaceri) și tipul de rezervare (online, offline).

Despre Avis

Avis Car Rental operează unul dintre cele mai cunoscute branduri de închiriere de mașini din lume, cu aproximativ 5.500 de locații în peste 180 de țări. Avis are o lungă istorie de inovație în industria de închirieri auto și este unul dintre cele mai importante branduri din lume, recunoscut pentru loialitatea clienților. Avis este deținut de Avis Budget Group, Inc. (NASDAQ:CAR), care operează și licențiază marca în întreaga lume. Pentru mai multe informatii, accesați www.avis.com

Despre Avis România

Avis România și-a început activitatea în 1994. Cu o experiență de 30 de ani pe piața de închirieri auto, compania a investit continuu în oameni, în rețeaua și tehnologia sa. Scopul principal al Avis România este de a oferi servicii de închiriere auto de înaltă calitate și personalizate în funcție de nevoile clienților săi, astfel încât aceștia să beneficieze de o călătorie plăcută și sigură în România și în străinătate. Avis România este prezent în 7 orașe din țară, cu birouri de închiriere în centrele și aeroporturile din București, Otopeni, Cluj Napoca, Constanța, Craiova, Brașov și Timișoara. www.avis.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.