Autori de top în România: 18 dintre ei sunt nominalizați la Superscrieri, ediția a V-a

0

Douăzeci de materiale de non-ficțiune creativă și jurnalism narativ din România se află pe lista scurtă de nominalizări la Premiile Superscrieri, ediția a V-a.

Fundația Friends For Friends, organizatorul competiției, împreună cu BRD – Groupe Société Générale (patronul ediției) și cu juriul Superscrieri, invită căutătorii de povești ale realității să exploreze aceste materiale aflate în topul înscrierilor la Superscrieri în 2015. Toate lucrările care au fost publicate în mediul online pot fi accesate pe site-ul FFFF (http://goo.gl/SUkplR).

logo_Superscrieri

Ajunsă la al cincilea an de existență, competiția Superscrieri încurajează publicul să își îndrepte atenția și recunoașterea către acei autori care încă ne spun poveștile care contează, care ne deșteaptă, ne curăță de percepții și ne adună. Cei 18 astfel de autori pe care juriul Superscrieri îi nominalizează anul acesta, în urma mecanismului de concurs, sunt: Alexandra Dincă, Andrei Luca Popescu, Ani Sandu, Bojan Voicu, Bogdan Dincă, Cătălin Gomboș, Cristian Delcea, Ioana Cîrlig, Ioana Moldovan, Iulia Roșu, Lina Vdovîi, Luiza Vasiliu, Matei Bărbulescu, Mircea Reștea, Ștefan Mako, Timea Honț, Vlad Stoicescu și Vlad Ursulean.

În seara de 18 noiembrie se vor anunța câștigătorii finali pentru secțiunile Reportaj, Portret, Opinie și Fotojurnalism, precum și premiile speciale, în cadrul Galei de Premiere de la Teatrul Odeon. Ce își propune FFFF prin acest eveniment, ne spune Beatrice Weber, președinte executiv al Fundației:

„După 5 ani de Superscrieri, dacă se mai îndoiește cineva că avem autori și muncitori, și talentați, și responsabili, iată, noi am reușit să adunăm un palmares de câteva astfel de nume. Recurența unor nume de la an la an ne arată că există și consecvență în munca lor, o calitate tot mai mult de apreciat. După un an întreg de lucru la ea, Gala Superscrieri nu este doar o seară în care oferim câteva trofee și încheiem încă o ediție a competiție. Ne dorim să adunăm o comunitate cât mai mare de autori și cititori care apreciază și cunosc valoarea unor non-ficțiuni bine documentate și care cred cu tărie că lumea se poate schimba și prin povești de calitate.”

Se vor oferi 17 premii: Superscrierea Anului în valoare de 1000 euro, Premiul Special al Juriului, cinci premii I pentru fiecare categorie, în valoare de 500 de euro fiecare, precum și premiile II și III pentru fiecare categorie. Totodată, FFFF a anunțat oferirea a trei premii speciale onorifice, în afara mecanismului de concurs: premiul pentru o super-carte de non-ficțiune, premiul pentru un super material audio-video și premiul pentru Consecvență și Decență.

Ediția actuală a Premiilor Superscrieri nu ar fi fost posibilă fără susținerea partenerilor și prietenilor:

Patron al ediției: BRD – Groupe Société Générale, sponsor principal – Avon România, sponsori de categorie: Orange România, FAN Courier, Friends\TBWA, SPV Legal și Romanian Business Leaders.

Super-prieteni și susținători: Hotnews, Șapte Seri, Adevărul, Dilema Veche, Foreign Policy, Decât o Revistă, The Power of Storytelling, RFI România, Centrul pentru Jurnalism Independent, RISE Project, Active Watch, Think Outside The Box, România Pozitivă, IGLOO Media, Veioza Arte, Bookblog.ro, Editura Humanitas, Editura Publica, Tea Forte România, Antalis, Bixel.

Pentru mai multe detalii despre Premiile Superscrieri 2015, explorați http://ffff.ro/superscrieri/.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează