Automobile de epocă la Muzeul Național de Istorie a României

0

Micro-expoziţia Auto 1900”

Marcând împlinirea celor 552 de ani ai Capitalei, Muzeul Național de Istorie a României își întâmpină vizitatorii timp de patru luni cu o expoziție deosebită, în care își găsesc locul câteva obiecte speciale. Este vorba de patru automobile datând de la începutul secolului al XX-lea, aduse de la mai multe instituții muzeale din țară: Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida”, Muzeul de Istorie din Galați și Muzeul Mixt din Tecuci.

Cel mai „bătrân” dintre aceste exponate este un automobil De Dion Bouton, datând din anul 1898, din colecția Muzeului de Istorie din Galați. Automobilul este derivat din triciclul apărut în anul 1894, având o caroserie neacoperită, din lemn de frasin. Deși seamănă mai mult cu o trăsură, are trei viteze pentru mersul înainte şi una pentru mersul înapoi. Sistemul de lumini este compus din două faruri cu flacără, alimentate cu acetilenă de la un generator.

Un alt exponat deosebit este automobilul Oldsmobile Curved Dash din 1901 (colecția Muzeului Naţional Tehnic), care atingea 30 km/h.

Cel mai încărcat de istorie este modelul FN Herstal, produs de fabrica de armament cu același nume din Liege (Belgia), primul automobil înmatriculat în București. Au fost produse 47 astfel de mașini, în anul 1900, din care cea cu nr. 40 a ajuns în Capitala României. Proprietarul automobilului, aflat astăzi în colecția MNIR, a fost George Bazil Assan, inginer și explorator, primul român care a ajuns în regiunile arctice și primul român care a făcut o călătorie în jurul lumii. În legătură cu înmatricularea automobilului său există o poveste cu iz de anecdotă: prințul George Valentin Bibescu ar fi dorit ca el să primească nr. 1 însă acesta fiind deja „adjudecat”, Prefectura Poliției Capitalei a găsit o soluție de compromis, astfel că automobilul lui Bibescu a primit numărul… 0!

O adevărată bijuterie pe patru roți este automobilul EGO, produs în Germania în anul 1924 (colecția Muzeului Mixt Tecuci). Din acest model de cabriolet au fost produse doar șapte exemplare, din care două au ajuns în România. Unul dintre ele a fost proprietatea colonelului Gheorghe Petrașcu, care l-a donat muzeului. S-ar părea că automobilul expus la MNIR este singurul „supraviețuitor” existent pe plan mondial!

Expoziția este completată de o serie de obiecte din domeniul auto (cască și ochelari de șofer de curse, carnet de șofer din perioada interbelică) și de o serie de informații referitoare atât la partea tehnică a exponatelor cât și la istoria lor dar și a automobilismului românesc și nu numai.

Expoziția este deschisă până la sfârșitul anului 2011, putând fi vizitată de miercuri până duminică între orele 10.00 – 18.00 până în ultima sâmbătă a lunii octombrie când se trece la programul de iarnă, muzeul fiind deschis între orele 9.00 – 17.00.

Mulţumim partenerilor noştri care susţin această expoziţie – Asigura (www.asigura.ro), Dacia Grup Renault şi Auto Cobălcescu.


Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează