Audiție în vederea selecționării participanților la Gala HOP 2017

0

UNITER organizează preselecţia pentru „GALA TÂNĂRULUI ACTOR – HOP!”, a XX-a ediţie, în perioada 10 – 12 iulie 2017 (cu posibiltatea de prelungire, în funcție de numărul concurenților înscriși), la Teatrul Național I. L. Caragiale din Bucureşti, Sala Mică.

Ne adresăm tuturor actorilor care au absolvit facultatea (licență) începând cu promoţia 2013.

Candidaţii trebuie să trimită la adresa de email doina@uniter.ro un curriculum vitae, copie după diploma de absolvire sau după adeverință în cazul absolvenților anului 2017, o fotografie (portret, rezoluţie 300 dpi) şi titlul exercițiului prezentat. De asemenea, dacă sunt anumite cerințe tehnice pe care le putem asigura, vă rugăm să le menționați.

Data limită de înscriere este 30 iunie 2017.

Tema acestei ediții:

SINGURĂTATE – Suportabila singurătate a fiinţei la A.P.Cehov

La Secţiunea INDIVIDUAL preselecţia va consta în două probe:

  1. Prezentarea unui moment scenic pe tema impusă, având ca bază texte din opera lui A.P.Cehov ( scrisori, nuvele, piese de teatru). Durata maximă: 5 minute.
  2. Prezentarea unui moment scenic, la libera alegere, care să evidenţieze calităţile şi preocupările stilistice ale candidatului. Durata maximă: 5 minute.

La Secţiunea GRUP concurenţii vor pregăti un spectacol/studiu/work in progress (multi-media, instalaţie, teatru fizic, teatru dans, performance) având ca suport un text cehovian sau un text al unui autor modern, contemporan ce are ca temă revizitarea operei cehoviene. Durata maximă: 30 minute. Componenţa maximă a unui grup – 6 persoane.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează