Au început înscrierile la Gala Premiilor Participării Publice, 2016

0

Gala Premiilor Participării Publice (G3P) va avea loc pe 24 martie 2016.

Evenimentul este organizat de CeRe: şi premiază, ca în fiecare an, cetăţeni, organizaţii, dar şi reprezentanţi ai administraţiei, care, prin exemplul propriu de participare publică, aduc schimbări benefice şi durabile pentru comunităţile pe care le reprezintă.

Anul acesta, G3P7 are onoarea de a beneficia de patronajul Reprezentanței  Comisiei Europene în România.

Până pe 31 ianuarie 2016 cei interesați sunt invitaţi să completeze formularul online.

CeRe oferă asistență grupurilor de oameni sau organizațiilor care schimbă starea de fapt din jurul lor. Lucrăm cu peste 20 de grupuri din toată țara care, fie că au reușit să oprească construcții ilegale, fie că au reușit să facă autoritățiile să asculte cetățenii și să replanteze teii tăiați, construiesc un nou proiect de țară, una în care oamenii se implică în deciziile orașului sau țării lor. La G3P premiem alte grupuri și oameni care se alătură acestei viziuni și salvează, opresc, participă, cu alte cuvinte, oameni care își construiesc singuri destinele – Oana Preda, Director CeRe.

Poveştile premianţilor din 2015 vorbesc despre protecţia mediului înconjurător, sănătate, educație sau pur si simplu despre oameni implicați care au schimbat înfățișarea satului sau orașului. Câteva exemple de oameni sau organizații care  schimbat agenda publică, au rezolvat problem importante și au convins autoritățiile din România, prin perseverență, să remedieze erori legislative sau de guvernare:

  • Vlad Voiculescu, Vlad Mixich – MedAlert, prin „Rețeaua citostaticelor” au reușit să determine autoritățiile să asigure fonduri pentru citostaticele necesare bolnavilor de cancer.
  • Emil Moise, pentru campania „David ș” Goliat”  prin care participarea elevilor la ora de religie în șșcol a devenit opțională, conform deciziei Curții Constituționale
  • Grupuri Inimi Deschise Vizurești – Acasă în comunitatea ta, pentru campania „Fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume”, care a determinat autoritățile publice să asfalteze un drum și să repare un pod
  • WWF-România care a reușit suspendarea oricărui proces de autorizare de construcție a microhidrocentralelor în ariile protejate.

unnamed (1)

Termenul final pentru înscrierile poveştilor de participare publică este 31 ianuarie 2016.
Îți multumim dacă distribui acest anunț celor la care, poate, mesajul nu a ajuns.

Mai multe despre primele şase ediții ale Galei Premiilor Participării Publice și despre câștigători găsiți pe site-ul G3P.

Partenerii instituţionali ai G3P, ediţia 2016 sunt:  Romanian-American Foundation, Institutul Aspen România, Agenția Națională pentru Programe Comunitare în domeniul, Educației și Formării Profesionale, Universitatea Babeș-Balyai din Cluj, Facultatea de Științe Politice a Universității din București.

Despre autor

avatar

Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe este o organizație neguvernamentală a cărei misiune este de a acționa pentru ca deciziile publice să raspundă nevoilor și dorințelor actorilor sociali.

Comentează