Ateliere Fără Frontiere lansează un program pentru scăderea ratei abandonului școlar în Hunedoara cu sprijin financiar din partea Telekom Romania

0

Ateliere Fără Frontiere anunță lansarea programului Dăm un Byte de ajutor, care își propune să scadă rata abandonului școlar în județul Hunedoara și să crească atractivitatea procesului de predare-învățare pentru copiii care provin din medii defavorizate. Dăm un Byte de Ajutor este implementat cu susținere financiară din partea Telekom Romania, fiind una dintre cele trei inițiative câștigătoare în cadrul competiției Teimplici.ro, ediția 2018.

Potrivit informațiilor disponibile în Monitorul educației și formării 2018*, România, publicația anuală de referință a Comisiei Europene în domeniul educației și formării în UE, în țara noastră se înregistrează a treia cea mai mare rată de părăsire timpurie a școlii din UE, 18,1% în 2017, față de media UE de 10,6% și de țința de 10% asumată pentru anul 2020.

 

„Prin ediția 2018 a competiției Teimplici.ro am dorit să găsim alături de ONG-uri acele elemente care să crească atractivitatea procesului educațional și care să-i determine pe tinerii cu vâsta între 12 și 20 de ani să-și termine studiile. Tehnologia este cu siguranță unul dintre factorii care fac procesul educațional mai atractiv, iar programul desfășurat de Ateliere Fără Frontiere facilitează interacțiunea elevilor ce provin din medii defavorizate cu cele mai noi tehnologii”, a declarat Florina Șerban, Expert Responsabilitate Corporativă, Telekom Romania.

Instituțiile din județul Hunedoara care vor beneficia de donația ce constă în 150 de calculatoare complet echipate au fost selectate pe baza proiectelor educaționale înscrise de acestea în cadrul competițiilor de proiecte de pe platforma de donații de calculatoare pentru educație EduClick. Pe computerele donate vor fi instalate platforme de e-learning care să faciliteze accesul elevilor la resurse de învățare online, ca AeL și Moodle, dar și aplicații de tip CAD și platforme dedicate introducerii copiilor în domeniul roboticii, ca Arduino. Instituțiile de învățământ care vor primi aceste calculatoare sunt Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” și Școala Gimnazială „I.G. Duca” din Petroșani, Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” și Clubul Copiilor din Petrila, Școala Gimnazială Bretea Română, Școala Gimnazială „Ion Buteanu” Buceș, Școala Gimnazială Romos și Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din Orăștie. Scopul acestei inițiative este acela de a transforma procesul educativ, dându-le elevilor din medii cu risc de excluziune socială motive în plus pentru a-și continua studiile, ba chiar să descopere noi pasiuni și să dezvolte abilități la mare căutare pe piața muncii.

Județul Hunedoara se află în topul județelor cu cea mai mare rată a abandonului școlar. Cauzele sunt multiple, dar sărăcia și interesul scăzut al copiilor față de școală sunt printre factorii principali. „Ne-am dat seama că este dificil pentru școli să mențină interesul elevilor când nu dispun de infrastructura necesară derulării cursurilor într-o manieră care să poată să țină pasul cu epoca în care trăim. Majoritatea școlilor încă folosesc computere de dinainte de 2008, care pot rula puține aplicații software, și acelea depășite de vremuri”, explică Patrick Ouriaghli, Director General Ateliere Fără Frontiere.

 

Deși nu este prima dată când Ateliere Fără Frontiere se implică prin donații de calculatoare în reducerea ratei abandonului școlar, derularea programului Dăm un Byte de Ajutor într-o versiune a sa care are ca scop asumat reducerea acestui fenomen la nivelul unui județ este o premieră. Asociația va urmări până în 2020 impactul dotării școlilor asupra ratei abandonului școlar și promite să reia proiectul dacă rezultatele obținute sunt cele așteptate.

* Monitorul educației și formării 2018*, România

Despre Ateliere Fără Frontiere

Ateliere Fără Frontiere este o asociație românească pentru inserția socială, profesională și civică a persoanelor vulnerabile, excluse și marginalizate. AFF a înființat 3 întreprinderi sociale de inserție – atelierele reconect, remesh și ferma bio&co, în care oferă servicii personalizate de acompaniere socială, consiliere pentru inserție, psihoterapie și acompaniere pedagogică pentru formarea de competențe persoanelor care cumulează multiple dificultăți la angajare. www.atelierefarafrontiere.ro

 

Despre Telekom Romania

Telekom Romania este un brand dinamic, care oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, inovatoare, personalizate pentru o comunitate vastă de clienți, cu aproximativ 10 milioane de contracte de servicii.

 

Soluțiile noastre deschid o lume infinită de oportunități de a împărtăși cele mai frumoase și emoționante experiențe cu familia, prietenii, colegii și cu cei din jurul nostru. Misiunea noastră este să îmbogățim viețile oamenilor, oferindu-le acestora servicii integrate fixe și mobile, tehnologii de ultimă generație 4G, fibră optică, precum și Internet TV, care aduce utilizatorilor o nouă experiență de divertisment, cu acces la conținut exclusiv și de calitate, pe toate ecranele, și funcționalități interactive avansate. Telekom Romania este partenerul de încredere al companiilor, pentru care oferim soluții complete de comunicații și IT&C. Rețeaua noastră conectează oameni, mașini și conținut, pentru un viitor mai bun, mai sigur și mai simplu.

Telekom Romania este prezentă pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România.

Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicații integrate.

www.telekom.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.