Atelier de lucru cu tema “changing finance, financing change” cu scopul de a promova produse financiare inovative (ex. Ipoteca Verde)

0

Pe 18 aprilie, la sediul reprezentanței Comisiei Europene in România a fost organizat un atelier de lucru cu tema “changing finance, financing change”, atelier ce vine în sprijinul proiectului BUILD UPON. La eveniment au fost prezenți importanți actori din mediul public și privat, dar și reprezentanți ai societății civile. Printre subiectele dezbătute s-au numărat finanțarea clădirilor verzi, ipotecile verzi, barierele aflate în calea dezvoltării unor produse financiare “verzi” și solutții privind adoptarea lor mai rapidă și la o scară mai largă.

Mihai Calin - Green Finance Manager, Romania Green Building Council
În deschidere, doamna Cosmina Menghes, raportor politic în cadrul reprezentanței Comisiei Europene in România, a prezentat rezultatele studiului privind finanțarea proiectelor de eficiență energetică în Uniunea Europeană, studiu redactat de Energy Efficiency Financial Institutions Group (EEFIG) – grup de lucru format la inițiativa Directoratului General pentru Energie din cadrul Comisiei Europene și a Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP). Domnia sa a prezentat pe rând barierele ce stau în calea finanțării proiectelor de eficiență energetică, cât și recomandările grupului de lucru pentru factorii de decizie politică și pentru actorii comerciali, recomandări ce formează un pachet comprehensiv de măsuri de stimulare a investițiilor ce au ca scop reducerea consumului de energie.

Domnul Luca Bertalot, secretar general al European Mortgage Federation, a subliniat nevoia de a promova activ beneficiile Ipotecilor Verzi, produs ce aduce plus valoare tuturor actorilor implicați, de la dezvoltatori, la locatari, la sectorul bancar. De asemenea, au mai fost prezentate și alte produse financiare inovative folosite pentru realizarea investițiilor verzi, dintre care menționăm aici doar câteva, precum obligațiunile verzi sau liniile de credit dedicate. Sesiunea a fost una colaborativă, toți cei prezenți, atât în sală cât și via webcast, având posibilitatea să-și exprime punctul de vedere, să ofere sugestii sau să ridice intrebări.

În timpul atelierului de lucru, doamna Elena Răștei, Consilier al Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor a prezentat două programe complementare finanțate prin Fondul de Mediu: “Dezvoltarea unui sector al clădirilor verzi reprezintă una dintre cele mai importante priorități ale strategiei Ministerului privind economia verde, accentul fiind pus pe susținerea financiară prin intermediul Fondului de Mediu în valoare de aproximativ 150 milioane RON pentru două programe complementare: Casa Verde, ce încurajează instalarea sistemelor de energie regenerabilă, și Casa Verde Plus ce oferă subvenții pentru acoperișuri înierbate, materiale ecologice pentru izolație (cânepă, lână, vată bazaltică, minerală, celuloză), iluminat eficient și sisteme inteligente de optimizare a consumurilor de resurse pentru clădiri.”

Dr. Monica Ardeleanu, Director Executiv al Consiliului Român pentru Clădiri Verzi, a declarat la finalul sesiunii: “Așteptăm în continuare o prezență ridicată la următoarele ateliere de lucru, unde vom avansa ideile discutate până acum, axate in mod principal pe identificarea instrumentelor financiare și de conștientizare, și unde părțile implicate vor avea ocazia să își exprime punctul de vedere, contribuind astfel la dezvoltarea unei viziuni comune și a unui angajament ambițios, însoțit de un set de recomandări pentru autoritățile guvernamentale în vederea elaborării unei noi versiuni a Strategiei Naționale de Renovare a României.”

Proiectul BUILD UPON este în plină desfășurare, până în prezent având loc trei astfel de sesiuni participative, incluzându-l aici pe cel de la București din data de 18 aprilie. Pentru perioada următoare, Consiliul Român pentru Clădiri Verzi a planificat noi sesiuni de consultare publică participativă ce vor avea loc la Iași (22 Aprilie), Brașov (13 mai) si din nou la București (2 iunie) unde se vor consolida si concluziile finale.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează