Asociaţia Human Catalyst solicită includerea programului Şcoală după Şcoală în proiectul de buget pentru 2016

0

Asociația pentru Educație și Justiție Socială „Human Catalyst” a trimis astăzi o scrisoare în atenţia Ministrului Educaţiei – Sorin Câmpeanu şi Ministrului Finanţelor – Eugen Teodorovici pentru a solicita respectarea angajamentelor asumate de Parlament și Guvernul României în urmă cu 4 ani – art. 58 al Legii Educației Naționale și OMECTS nr. 5349/ 07.09.2011 – prin bugetarea Programului Şcoală după Şcoală, astfel încât să fie accesibil celor peste 400.000 de elevi defavorizați, în situație actuală de risc educațional și implicit, excluziune socială pe termen mediu și lung.

În contextul elaborării proiectului de buget pentru anul 2016 până la 15 noiembrie a.c., organizaţia semnatară solicită celor două ministere includerea în proiect a programului Şcoală după Şcoală, precum şi modalitatea propusă de finanțare și indicatorii de rezultat pentru program în conformitate cu modelul de anexă la bugetul ordonatorului de credite.

Scoala din Liteni, septembrie 2013Peste 400.000 de elevi din România trăiesc în sărăcie, cei mai mulți dintre ei fiind din mediul rural. Toți sunt expuși riscului major de abandon școlar: aproximativ 12.000 de elevi din învățământul primar și peste 28.000 de elevi din gimnaziu renunță deja la școală în fiecare an.

Cel puțin trei strategii guvernamentale prevăd Programul Școală după Școală (SdS) ca soluție compensatorie  la nevoile elevilor din comunități dezavantajate. Strategia pentru reducerea părăsirii timpurii a școlii arată că  grupurile care sunt supuse celui mai mare risc de a părăsi timpuriu școala sunt: copii și tineri cu vârste între 11-17 ani; copii și tineri din familii cu statut socio-economic scăzut; copii si tineri din zonele rurale; romi și alte grupuri marginalizate. Cu toate acestea, un studiu realizat în 2014 de Asociația pentru Educație și Justiție Socială „Human Catalyst” indică faptul că doar 15% dintre școli beneficiază de programe de sprijin educațional suplimentar, acestea fiind situațiile unde părinții suportă costurile ori intervine o organizație non-guvernamentală.

Deși Programul SdS este destinat tuturor copiilor și legea prevede că în cazul școlilor cu elevi din grupurile dezavantajate statul poate finanța programul de la bugetul de stat, în fapt, tocmai cei care au cea mai mare nevoie de sprijin suplimentar nu au acces la Program: copii și tineri din familii cu statut socio-economic scăzut; copii și tineri din zonele rurale; romi și alte grupuri marginalizate. Școlile din comunități defavorizate au resurse limitate care nu le acoperă nici costurile de bază, astfel că nu pot organiza cu resurse proprii activități de sprijin pentru elevi. Susținerea costurilor unui astfel de program de către părinți – așa cum se întâmplă în majoritatea școlilor în care există în prezent SdS – este imposibilă în aceste cazuri. Soluția ar fi alocarea de resurse de la bugetul de stat destinate implementării la nivel național a Programului SdS, cu prioritizarea anuală a unităților școlare beneficiare, în funcție de gradul de risc al elevilor din școală.

Semnalăm faptul că propunerea legislativă Pl-x nr. 472/2015 pentru modificarea articolului 58 alin. 4 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011 (tichete individuale pentru SdS în valoare de 200/lună) nu este o soluție pentru copiii din medii dezavantajate, ci are efect doar asupra elevilor din familii care își permit să plătească servicii „after school”.  Adresată acestei categorii de elevi, măsura nu ar avea impact în planul diminuării absenteismului și abandonului școlar, deoarece studiile ne arată clar că cei expuși acestor riscuri sunt elevii cărora familiile nu și-ar permite să le plătească „after school”, și anume: copii și tineri din familii cu statut socio-economic scăzut; copii si tineri din zonele rurale; romi și alte grupuri marginalizate.  O modificare legislativă în acest sens ar duce la perpetuarea și adâncirea și mai mare a discrepanțelor educaționale și sociale deja existente între rural – urban, între săraci și bogați, beneficiarii principali ai aprobării Pl-x nr. 472/2015 fiind de fapt patronii din „industria after school”.

Solicităm respectarea angajamentelor asumate de Parlament și Guvernul României în urmă cu 4 ani – art. 58 al Legii Educației Naționale și OMECTS nr. 5349/ 07.09.2011 – prin bugetarea Programului SdS, astfel încât să fie accesibil celor peste 400.000 de elevi defavorizați, în situație actuală de risc educațional și implicit, excluziune socială pe termen mediu și lung. În contextul elaborării proiectului de buget pentru anul 2016 până la 15 noiembrie a.c., vă rugăm să introduceți în acest proiect programul Școală după Școală, arătând modalitatea propusă de finanțare și indicatorii de rezultat pentru program în conformitate cu modelul de anexă la bugetul ordonatorului de credite.

Campania „Vrem finanțarea Programului „Școală după Școală” pentru copiii  dezavantajați și din mediul rural!” este susținută de CeRe în cadrul proiectului „Așa se CeRe” http://www.ce-re.ro/asa-se-cere7.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează