Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Asociația Generația EQ este…colegul tău! 

0

15 întâlniri online cu peste 120 de elevi de clasa a V-a au avut loc pe parcursul lunilor Noiembrie  și Decembrie în cadrul proiectului „Și eu sunt colegul tău”. Mai mult decât atât, 10 cadre  didactice și 3 membri ai personalului auxiliar de la Școala Gimnazială 149 din București au  participat la activitățile derulate în cadrul proiectului. Timp de 2 luni elevii și profesorii Școlii  149 s-au familiarizat cu definițiile fenomenului de bullying și cyberbullying participând la  exerciți online interactive (Copacul Experiențelor, Povestea lui Aricel, Rețeaua SOS, O viață fără  bullying etc) și creând și o scenetă de teatru….online. 

 

„Și eu sunt colegul tău!” a fost primul proiect cu finanțare nerambursabilă, implementat de  Asociaţia Generaţia EQ. Activitățile proiectului au reprezentat o urmare a programului  antibullying pe care președinta asociației, doamna Violanda Popa, l-a implementat în cadrul  Școlii 149 din București la începutul anului 2020.  

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for  Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a  programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de  finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor  informale/ de inițiativă. 

Evoluția proiectului poate fi urmărită pe pagina de facebook a Asociației Generația EQ, iar filmul  „Și eu sunt colega ta” – film reprezentativ al proiectului, poate fi urmărit pe Youtube.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.