Ashoka lansează acceleratorul de inovații sociale în domeniul sărăciei energetice

0

Ashoka și Fundația Schneider Electric lansează acceleratorul de inovații sociale în domeniul sărăciei energetice

  • România se plasează în rândul țărilor cu un nivel ridicat al sărăciei energetice și este pe locul 13 la nivel European în ceea ce privește Indicele Sărăciei Energetice Domestice (EDEPI).

  • În România se estimează că aproape 20% din cetățeni trăiesc în sărăcie energetică (imposibilitatea unei gospodării de a-și asigura serviciile energetice necesare la costuri accesibile), în timp ce aproximativ 460.000 din gospodării nu au acces formal la energie.

  • Social Innovation to Tackle Energy Poverty este un accelerator de soluții” care vizează cinci țări din Europa Centrală și de Est: Polonia, Cehia, Ungaria, România și Bulgaria.

  • 3 finaliști din fiecare țară vor beneficia de îndrumare, vizibilitate, networking și sprijin financiar pentru a își dezvolta ideile, iar cei 5 câștigători vor primi câte un premiu de 3.500 de euro.

București, 25 februarie 2019. Organizația Ashoka și Fundația Schneider Electric au lansat programul de mentorat pentru combaterea sărăciei energetice prin stimularea capacității antreprenorilor sociali locali, cu sprijinul Enel România. Studiul lansat recent de Right to Energy Coalition arată că și în cazul României inabilitatea de a menține căldura în timpul iernii este un factor la fel de important pentru sărăcia energetică precum inabilitatea de a menține răcoare în timpul verii. Alți factori luați în considerare de indice sunt: ponderea cheltuielilor cu energia în totalul cheltuielilor locuinței și traiul în locuințe cu acoperiș deteriorat.

„Acest program, ca și cele pe care le-am desfășurat în trecut, își propune să identifice să sprijine dezvoltarea a 15-20 de proiecte inovatoare care oferă soluții creative și cu potential de schimbare sistemică pentru combaterea sărăciei energetice și promovarea sustenabilității energetice”, spune Patricia Benchenna, Director of Philanthropy for the Schneider Electric Foundation.

Cei 15 finaliști selectați (3 din fiecare țară) vor beneficia de:

  • 5 luni de îndrumare pentru dezvoltarea unei strategii de scalare și accelerare a impactului social al proiectelor lor;

  • Activități de networking și de învățare cu alți inovatori sociali, experți și organizații din domeniu;

  • Vizibilitate sporită în cadrul evenimentului final de la Bruxelles (decembrie 2019);

  • Oportunități de sprijin suplimentar (de mentorat și financiar) de la Fundația Schneider Electric și de la Fondul de Investiții Impact Schneider Electric;

  • 3.500 de euro premiu pentru câștigători (un câștigător din fiecare țară).

„Ne bucurăm că le putem oferi această oportunitate unică inovatorilor sociali din Centrul și Estul Europei. Având în vedere lipsa de cunoaștere asupra problematicii sărăciei energetice, dar și nivelulscăzut de încredere și colaborare transsectoriale, am deschis acest accelerator de soluții, pentru prima dată, și către inovatori care au o simplă idee de combatere a acestui fenomen, nu neapărat un proiect deja implementat. Problema sărăciei energetice în regiune este acută: trebuie să găsim soluții eficiente și scalabile. Un sfert dintre est europeni fie nu își pot încălzi în mod adecvat locuința, fie nu își permit plata facturilor, fie, pur și simplu, nu au acces la energie electrică, în secolul XXI.”, spune Corina Murafa, Director Executiv Ashoka România

„Pentru noi subiectul sărăciei energetice este foarte relevant, mai ales că studiile pe care le-am susținut au arătat că aproximativ 20% din populația României se confruntă cu acest risc. În ultimii ani am implementat proiecte pilot în comunități dezavantajate, am identificat mediatori pentru accesul la energie, am studiat fenomenul pentru a avea o înțelegere mai aprofundată. În plus, încercăm mereu să ne adaptăm la nevoile tuturor clienților noștri și în acest sens avem nevoie de idei noi și inovatoare. Sperăm ca prin această competiție să descoperim acele idei sau inițiative care ne pot ajuta să ducem la nivelul următor eforturile noastre.” – Alessio Menegazzo, Director Sustenabilitate și Afaceri Instituționale Enel România

Fenomenul sărăciei energetice se află la intersecţia dintre venituri mici, facturi mari la utilităţi şi eficienţă energetică scăzută. Acceleratorul de inovații sociale va lua în considerare proiecte dintr-o varietate de subiecte, inclusiv: colaborare intersectorială, educație, eficiență energetică, producția de energie, finanțare inovatoare, sănătate, bunăstare și dezvoltare economică. Mai mult, oportunitatea este deschisă atât soluțiilor mature cât și proiectelor aflate în stadiu de idee. Aplicațiile se completează online la www.tackleenergypoverty.org până vineri, 12 aprilie 2019, ora 24:00 CET.

Despre Ashoka România, Fundația Schneider Electric și Enel România

Ashoka este cea mai mare organizație globală de promovare și susținere a antreprenoriatului social și inovației sociale, clasată de NGO Advisor în primele 5 ONG-uri din lume. Ashoka este prezentă începând din 2017 și în România, unde își propune să contribuie la crearea unei societăți în care fiecare cetățean este un agent al schimbării, capabil să ia acțiune în mod creativ pentru a rezolva probleme sociale. Partenerii de lansare ai Ashoka România sunt Fundația Româno-Americană și Enel România.

Fundația Schneider Electric sprijină generațiile viitoare și inițiativele orientate spre viitor pentru a oferi cât mai multor persoane energia de care au nevoie pentru a reuși. Fundația Schneider Electric reunește jucători care se angajează să conducă schimbarea în eliminarea decalajului energetic prin:

  • Educație: programe ambițioase de formare profesională în sectorul energiei electrice pentru comunitățile defavorizate, care oferă acces la energie în țările emergente.
  • Inovare socială: proiecte de impact care sprijină familiile cu venituri mici, combaterea sărăciei energetice a gospodăriilor în Europa.
  • Conștientizare: și, în ansamblu, inițiative orientate spre viitor și incluzive, sensibilizarea față de provocările schimbărilor climatice.

Operând în mai mult de 100 de țări, Fundația își desfășoară activitățile prin acțiuni și cooperări semnificative, precum și prin advocacy. În 2018, Fundația a desfășurat mai mult de 100 de proiecte, a sprijinit 200.000 de tineri, a numărat 1.665 de zile de voluntariat și a condus 1.591 de programe de sponsorizare a competențelor.

Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piața din România din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de 3 milioane de clienți. Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, a siguranței și performanței rețelelor și implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel. Enel Energie și Enel Energie Muntenia sunt importanți furnizori de energie în România, având în ofertă atât energie electrică și gaze naturale, cât şi servicii cu valoare adăugată (precum servicii de asistenţă, produse de iluminat, servicii de asigurare, aer condiționat etc).

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.