Arta de a conduce oameni şi emoţii

0

Nici că se putea să încheiem mai frumos sesiunea de training din cadrul Future Leaders Academy, altfel decât în compania lui Cosmin Chiriţă şi Alexandru Glod, care au fost alături de noi în ultima deplasare la Mihăilești.

Future Leaders Academy înseamnă:

• 14 tineri mihăileșteni care cred în ideile și potențialul lor ca viitori lideri;
• 45 de zile dedicate transformării a două idei de proiect în realitate;
• 9 zile de ateliere nonformale susţinute de cei mai pasionaţi şi mai pregătiţi traineri din piaţă;
• o întreagă comunitate locală strânsă în jurul acestui proiect;
• revitalizarea postului de radio al liceului şi a echipei de handball;
• şi, bineînţeles, „ceva nou“.

Future Leaders Academy este un proiect derulat de Bridging The Gap şi The Seekers, destinat tinerilor mihăileşteni din Liceul Tehnologic „Tiu Dumitrescu“, Giurgiu, care au potenţial de lideri şi vor să facă o schimbare în bine în comunitatea lor.
În weekend-ul 24-25 octombrie, tinerii din proiect au luat parte la două ateliere de formare: „Leadership de zi cu zi direct din Arena O.N.U.” cu Cosmin Chiriţă şi „Storyteling & Public Speaking” cu Alexandru Glod.
Leadership de zi cu zi direct din Arena O.N.U.

Cele două echipe de proiect au început ziua cu aşteptări foarte mari în legătură cu training-ul de Leadership susţinut de Cosmin. Aşadar, din aproape în aproape, am încercat să identificăm ce stil de leadership se potriveşte în proiectele noastre şi care sunt resursele personale de care dispunem pentru a ne putea atinge obiectivele.

• Am folosit tehnici de educaţie nonformală pentru pentru a identifica principalele calități pe care le putem folosi în misiunea noastră de a deveni lideri mai buni;
• Am aflat care este diferenţa dintre pasiune, vocaţie, profesie şi misiune;
• Am dat o formă fizică fiecărei calităţi identificate şi fiecare exersat prezentând în faţa echipei;
• Am înțeles că nu putem să găsim o unică definiție pentru leadership – arta de a conduce, deoarece ar înseamna să îi limităm înțelesul.
IMG_20151024_163052586

Storyteling & Public Speaking

Alex a început ziua de training cu o poveste scurtă și elocventă despre ce înseamnă să ratezi o șansă atunci când ți se oferă cu ambele mâini. Am zâmbit, am intrat în poveste, am fost emoţionaţi şi, desigur, ne-am identificat cu personajele. Aşa că povestea lui Alex ne-a impresionat. Punct ochit, punct lovit!
Cu mult timp înainte de a avea Facebook, un limbaj comun, sau chiar înainte ca oamenii să inventeze scrisul, aceştia se adunau în jurul focului şi îşi spunea poveşti. Pe tot parcursul zilei am învăţat despre:
• componentele esenţiale ale unei poveşti: morala, contextul, personajele, conflictul, cadrul și relevanţa;
• faptul că într-o prezentare stabilirea unui numitor comun ne ajută să captăm interesul publicului;
• emoțiile sunt pozitive, emoțiile ne ajută să fim umani și contribuie la catalizarea procesului de comunicare.

Bridging The Gap şi The Seekers transmit următorul mesaj:

Dragi elevi, părinţi, profesori, lideri locali sau naţionali, din educaţie şi din administraţie, agenţi economici, oameni de presă, oengişti, educaţia este responsabilitatea noastră, a tuturor!

Echipa Future Leaders Academy

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează