În cadrul campaniei Comfort Challenge, Ariston Thermo România facilitează accesul la apă caldă pentru cca. 32.000 de copii și vârstnici din întreaga țară

0

București, 26 noiembrie 2018 Ariston Thermo România,  liderul pieței locale de centrale termice și boilere electrice, a donat în această toamnă peste 400 de boilere de ultimă generație către 250 de instituții de învățământ, cămine de bătrâni și centre de recuperare medicală din 32 de județe, oferind astfel acces la apă caldă pentru cca. 32.000 de români. Această inițiativă vine în contextul desfășurării pe plan global a proiectului Ariston Comfort Challenge, prin care compania își propune să ducă confortul chiar și în locurile în care acesta pare imposibil de atins.

Nimeni nu ar trebui să ducă lipsa unui confort minimal, cu atât mai mult copiii sau vârstnicii. Așadar, ne-am propus să acoperim nevoia de apă caldă resimțită în prea multe unități de învățământ și locative, neechipate corespunzător cu sisteme de încălzire a apei, pe care le-am identificat cu ajutorul partenerilor noștri de la Crucea Roșie, la nivel național. Sperăm ca inițiativa noastră să fie doar primul pas în demararea unor acțiuni de sprijinire a celor care nu beneficiază de utilitățile de bază ale confortului zilnic”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.

Pentru a atrage atenția asupra acestei nevoi cu care se confruntă zilnic milioane de români, campania se bucură și de sprijinul a trei sportivi de anduranță – Alex Găvan, Avram Iancu și Andrei Roșu – care și-au asumat experimentarea unei situații inconfortabile, pentru a demonstra faptul că ceea ce pentru unii este doar o provocare, pentru prea mulți români este o rutină zilnică.

Filmul campaniei poate fi vizualizat aici: https://bit.ly/2QlRFci

Spălatul mâinilor este o regulă de bază pentru păstrarea sănătății, în special când vine vorba de școli, grădinițe sau centre pentru persoane vârstnice, unde trebuie acordată o atenție sporită curățeniei și igienei.  Din păcate, sute de mii de copii și bătrâni sunt supuși riscurilor de a se îmbolnăvi pentru că spațiile în care își petrec o foarte mare parte din timp nu beneficiază de apă caldă, cu atât mai mult cu cât peste 2.400 de școli din România încă funcționează cu toaleta în curte. Astfel, prin acest proiect, Ariston Thermo România asigură nu doar confortul de a te spăla cu apă caldă în fiecare zi, ci oferă demnitate și condiții de igienă minime pentru copiii sau bătrânii noștri”, a declarat Ioan Silviu Lefter, Director General Crucea Roșie Română.

Cele 413 de boilere donate au fost distribuite în 32 județe, nivelul de necesitate fiind mai pronunțat în Arad, Giurgiu, Dâmbovița, Vrancea, Brăila, Maramureș, Călărași și Tulcea, în ultimele două județe fiind identificate cele mai multe unități fără acces la apă caldă.

Astfel, în Călărași, au fost identificate 30 grădinițe, școli gimnaziale, centre comunitare și de recuperare medicală care nu ofereau acces la apă caldă, numărul de beneficiari ridicându-se la cca. 4.000 de persoane, iar în Tulcea au fost donate boilere pentru 20 de unități de învățământ, centre de plasament, de recuperare medicală și case de bătrâni ce deservesc, în total, peste 1.600 de persoane.

În continuarea misiunii demarate de Ariston se poate implica oricine. Donațiile aferente acestei cauze se pot realiza direct pe site-ul Crucii Roșii Române – https://crucearosie.ro/cauze-urgente/, sumele astfel obținute urmând a fi utilizate pentru facilitarea accesului la apă caldă în și mai multe stabilimente din România.

Acțiunea companiei pe plan local face parte dintr-o campanie derulată de Ariston la nivel global – Ariston Comfort Challenge prin care compania și-a propus să ducă confortul chiar și acolo unde acesta pare greu de atins, iar prima misiune Ariston în acest sens a avut loc chiar în inima Groenlandei, în insula Disko. Aici, în condiții meteorologice extreme, compania și-a asumat livrarea tuturor materialelor necesare și construirea, pe un teren cu diverse adversități, unei case modulare inovatoare și călduroase, denumită Ariston Comfort Zone. Locuința sustenabilă, capabilă să reziste celor mai scăzute temperaturi și încălzită cu centrala termică în condensare de ultimă generație, Alteas One, a fost donată de către Ariston unei echipe de cercetători din cadrul Institutului de Geoștiințe și Managementul Resurselor Naturale de la Universitatea din Copenhaga, devenind baza stabilă și funcțională de unde cercetătorii își vor continua studiile privind schimbările climaterice, chiar și perioada iernii polare.

Aventura a fost filmată în întregime și este prezentată publicului sub forma unei mini-serii de episoade online prin intermediul platformei oficiale https://www.aristoncomfortchallenge.com/ro, precum și printr-un documentar exclusiv pentru Discovery Channel. Pelicula prezintă povestea celor trei instalatori aleși în urma unei selecții mondiale și călătoria lor plină de peripeții în finalizarea provocării, aventurile acestora la destinație și, totodată, viața oamenilor și cultura celor care trăiesc în peisajele înghețate ale Groenlandei.

# # #

Despre Ariston Thermo România

Ariston Thermo România este filiala locală a companiei italiene Ariston Thermo Group, unul dintre liderii internaționali în producția și furnizarea unei game complete de echipamente și servicii destinate încălzirii şi producerii de apă caldă menajeră.

Angajamentul Ariston Thermo privind eficiența energetică este exprimat prin lansarea constantă de noi soluții bazate pe surse regenerabile de energie, cum ar fi sistemele solare și pompele de căldură, precum și prin îmbunătățirea eficienței produselor tradiționale (boilere sau centrale termice), dar și prin investițiile în noi proiecte de dezvoltare și cercetare.

Portofoliul de produse Ariston Thermo România este compus din centrale termice murale și de pardoseală, în condensare, boilere electrice și indirecte, instanturi pe gaz, aparate de aer condiționat, panouri solare și pompe de căldură, sub brandurile Ariston, Chaffoteaux și Elco.

# # #

Despre Crucea Roșie Română

Societatea Națională de Cruce Roșie din România, este o organizație umanitară care funcționează neîntrerupt din 1876 în scopul prevenirii și alinării suferințelor oamenilor, fără nicio deosebire în ceea ce privește naționalitatea, rasa, religia, vârsta, sexul, apartenența militară, socială sau politică.

Prin activitățile pe care le desfășoară contribuie și la ameliorarea stării de sănătate, la prevenirea îmbolnăvirilor și la alinarea suferințelor prin programe de întrajutorare în beneficiul colectivității. Proiectul Ariston Comfort Challenge este parte din această componentă importantă a activității organizației.

Pentru mai multe informații despre Crucea Roșie Română, accesați www.crucearosie.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.