Ariston continua sa sprijine proiectul BIG BUILD 2018 prin donarea de centrale termice

0

București, 22 octombrie 2018 Ariston Thermo România, liderul pieţei locale de centrale termice şi boilere electrice, sprijină, în continuare, proiectul BIG BUILD 2018, prin donarea de centrale termice cu funcționare pe gaz. BIG BUILD este evenimentul anual de construire accelerată și voluntariat organizat de Habitat for Humanity România.

Cea de-a zecea ediție a proiectului a presupus construirea a opt case în cinci zile ( 1 – 5 octombrie) la Cumpăna, județul Constanța, unde și-au oferit ajutorul peste 350 de voluntari, din toată țara, precum și din SUA, Germania și Olanda. Alături de aceștia, au lucrat la ridicarea locuințelor și cele opt familii cu venituri reduse, care se vor muta în primele lor locuințe decente începând cu primăvara anului viitor.

Am decis să sprijinim în continuare proiectul BIG BUILD datorită cauzei generoase pe care o susține și a procesului de implementare spectaculos. Astfel, am contribuit și anul acesta la dotarea celor opt case cu centrale termice în condensare, pentru a veni în întâmpinarea nevoii de confort a celor ce vor locui în ele”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.

Cele opt centrale donate de Ariston vor fi instalate în casele recent construite, organizate în sistem duplex, ce au o suprafață utilă la interior de 63 de metri pătrați, cu două dormitoare, cameră de zi, baie și bucătărie, precum și un spațiu exterior. Amplasate în apropierea Campusului Școlar din Cumpăna, locuințele se învecinează cu alte 16 case pe care Habitat for Humanity le ridică în zonă.

Prin intermediul acestui proiect grandios, Habitat for Humanity România marchează în fiecare an Ziua Mondială a Locuirii și, totodată, trage un semnal de alarmă asupra condițiilor grele de locuire din România – care afectează jumătate din populația țării*, precum și necesitatea, respectiv dreptul fiecărei persoane de a avea o locuință decentă.

*sursa – Habitat for Humanity România

# # #

Despre Ariston Thermo România

Ariston Thermo România este filiala locală a companiei italiene Ariston Thermo Group, unul dintre liderii internaționali în producția și furnizarea unei game complete de echipamente și servicii destinate încălzirii şi producerii de apă caldă menajeră.

Angajamentul Ariston Thermo privind eficiența energetică este exprimat prin lansarea constantă de noi soluții bazate pe surse regenerabile de energie, cum ar fi sistemele solare și pompele de căldură, precum și prin îmbunătățirea eficienței produselor tradiționale (boilere sau centrale termice), dar și prin investițiile în noi proiecte.

Portofoliul de produse Ariston Thermo România este compus din centrale termice murale și de pardoseală, în condensare, boilere electrice și indirecte, instanturi pe gaz, aparate de aer condiționat și panouri solare, sub brandurile Ariston, Chaffoteaux și Elco.

# # #

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează