Allview lansează X2 Soul, cel mai subţire smartphone. VIDEO!

0

Allview, brandul autohton de smartphone-uri şi tablete numărul 1 în România, lansează astăzi noul său vârf de gamă. Smartphone-ul X2 Soul este un device cu specificaţii de top şi în acelaşi timp un accesoriu stilat şi modern. Grosimea de numai 5,55 mm îl plasează în fruntea clasamentului celor mai subţiri telefoane din lume.

x2_soul

Procedeu de fabricare inovator

Dimensiunile revoluţionare ale telefonului au fost obţinute prin utilizarea celor mai subţiri componente şi a tehnologiilor de ultimă oră. Noul device este fabricat în proporţie de 98% din metal şi sticlă, fiind acoperit pe ambele părţi de un strat subţire de Corning Gorilla Glass (0,55 mm grosime în partea frontală şi 0,40 mm în partea din spate). Având o grosime de numai 1 mm, display-ul cu care este dotat X2 Soul este recunoscut ca cel mai subţire ecran Amoled de pe piaţă. Cu toate că este un device care redefineşte conceptul „ultra slim”, nu s-a făcut nici un compromis în ceea ce priveşte bateria.  Aceasta ocupă aproape 2/3 din interiorul device-ului, valoarea raportului capacitate/densitate fiind una ridicată. Datorită tehnologiei avansate a componentelor, placa de bază măsoară doar 0,6 mm grosime.

Experienţă excelentă în utilizare

„X2 Soul se adresează utilizatorilor care îşi doresc un smartphone cu design ultra-elegant şi inovator, construit din materiale premium, care în acelaşi timp să ofere performanţă ridicată, autonomie mare a bateriei şi o experienţă excelentă în utilizare. Cele mai puternice componente hardware şi cele mai noi tehnologii au fost înglobate într-un device de numai 5,5 mm grosime, fără a compromite performanţa acestuia” a declarat Lucian Peticilă, General Manager Allview.

Caracteristicile performante nu se opresc aici: display-ul Full HD Super Amoled de 5 inch oferă un unghi mare de vizualizare, o luminozitate ridicată şi imagini extrem de clare datorită densităţii ridicate a pixelilor (441 ppi). Noul smartphone este dotat cu un procesor Octa Core, 16 GB memorie internă, 2 GB RAM, conectivitate HDSPA, Bluetooth 4.0 şi două camere foto de 13, respectiv 5 MP.

Performanţă şi putere de procesare la superlativ

Puternicul procesor Octa Core MediaTek MT6592 pe 28 nm oferă, alături de soluţia grafică Mali 450, performanţe premium în jocuri, un multi-tasking avansat şi o experienţă fluentă de browsing.

MT6592 este parte a angajamentului nostru de a furniza soluţii de înaltă performanță şi în acelaşi timp rentabile, accelerând transformările pe piaţa mondială de smartphone-uri. Fiind o platformă  True Octa Core, cele opt nuclee ale procesorului integrat în smartphone-ul X2 Soul sunt pe deplin scalabile şi capabile de viteze de până la 1,7 Ghz, oferind o performanţă excelentă per-watt. Astfel, clienţii vor putea utiliza smartphone-ul lor la maxim şi se vor bucura de un multi-tasking de excepţie. Parteneriatul nostru cu Allview ne-a ajutat permanent să contribuim la creşterea pieţei de smartphone-uri şi suntem încântaţi că cel mai important brand IT&C românesc a ales un procesor MediaTek pentru noul lor smartphone ”, a declarat Arthur Wang, Senior Director în cadrul companiei MediaTek.

Cameră frontală cu unghi de vizualizare impresionant

Camera foto principală Sony IMX 135 de 13 MP cu Auto focus şi Led Flash pune la dispoziţie utilizatorilor o serie de funcţii precum înregistrare video Full HD, fotografiere HDR, mod sport şi foto panoramic. Aplicaţia Charm Cam preinstalată oferă funcţii ingenioase precum efecte de frumuseţe, aplicare machiaj profesional sau mod prezentare.

Amatorii de fotografii selfie vor aprecia camera foto secundară de 5 MP.  Aceasta oferă un unghi de vizualizare impresionant, de 95 de grade, care permite realizarea de autoportrete full body.

Amplificatorul audio Yamaha integrat, sistemul DTS (Digital True Surround) şi cele două microfoane cu funcţie de atenuare zgomot garantează un sunet de mare acurateţe.

Tehnologie accesibilă

X2 Soul este gadget-ul ideal pentru persoanele dependente de tehnologie, bateria de 2300 mAH oferind o autonomie de până la 10 ore în convorbire şi peste 9 zile în stand by.

Interacţiunea utilizatorilor cu device-ul este mereu surprinzătoare datorită funcţiilor inteligente cu care X2 Soul este dotat: fast menu, double tap to wake, black screen gesture, fake call şi floating video.

„Datorită design-ului extrem de atrăgător şi a caracteristicilor performante, X2 Soul se va bucura cu siguranţă de un mare succes pe pieţele IT&C  din România şi străinătate. Suntem convinşi că acest smartphone va fi un bestseller”, a declarat managerul general Allview, Lucian Peticilă.

Smartphone-ul X2 Soul este disponibil în două variante de culori (negru şi alb) şi poate fi achiziţionat din magazinele partenere la preţul de 1499 RON.

Pentru mai multe detalii legate de X2 Soul, consultaţi pagina de prezentare a produsului de pe site-ul www.allview.ro/x2.

Despre Allview

Creat în 2004, Allview este brandul autothon de smartphone-uri şi tablete numărul 1 în România. În 2010, Allview a fost prima companie autohtonă care a lansat o tabletă PC, a urmat în 2011 primul smartphone sub brand românesc, iar în 2013, a lansat primul smartphone single sim din portofoliu. Brandul Allview este prezent pe pieţele IT&C din  Bulgaria, Germania, Ungaria, Olanda,  Moldova, Slovacia, Grecia şi Bosnia-Herzegovina. Device-urile Allview au o interfaţă prietenoasă, design atractiv, dotări tehnice de ultimă oră, performanţă ridicată şi inspiră cu adevărat.

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează